Pe 16 noiembrie ar fi împlinit 99 de ani.
Mîine, trupul neînsufleţit va fi dus la Mănăstirea Lainici, unde va avea loc înmormântarea sîmbătă, la ora 12.00.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
________________________
Viaţa sfântă a unui luptător naţionalist
Un mare duhovnic vazut prin ochii Securitatii. Parintele Adrian Fageteanu, marturisitorul
din revista Rost
Cu ocazia unei conferinte, la care am avut placerea sa particip, un tânar studiosum, de altfel foarte inteligent si capabil, a realizat o halucinanta incursiune a presupuselor relatii existente între legionarism si Biserica Ortodoxa, din perioada interbelica si pâna în zilele noastre, acreditând ideea ca azi, prin biserica, mai ales prin monahi, s-ar produce o recuperare a spiritului legionar, nationalist, antieuropean si antiecumenic.
În sprijinul argumentatiei sale, el amesteca de-a valma numele diverselor grupuscule de azi care se pretind legionare cu ale unor pseudomonahi care, în opinia mea, prezinta grave tulburari mentale, dar si cu personalitati duhovnicesti de prim rang, precum Arsenie Papacioc, Justin Pârvu sau Adrian Fageteanu, cunoscuti pentru faptul ca în tinerete au avut de-a face, într-un fel sau altul, cu miscarea legionara. Ei erau prezenti în acest amestec heteroclit tocmai ca sa confere legitimitate tezei conform careia „batrânii” legionari, deveniti monahi, sub masca religiei, predau faclia legionarismului tinerei generatii. Faptul aminteste izbitor de tehnicile Securitatii de a crea grupuri criminale, pe baza motivului ca în rândurile acestora s-ar afla legionari, chiar daca acestia se dezisesera de miscare, nu facusera nimic care sa justifice arestarea sau mai fusesera condamnati pentru fapte pentru care Securitatea acum îi aresta din nou.
Coctailul expus de tânarul istoric are si o alta miza. Prin oferirea unei explicatii extrem de subrede asa-zisului conflict existent între „traditionalistii” si „ecumenistii” din Biserica Ortodoxa Româna (pun notiunile în ghilimele deoarece personal cred ca grupurile care-si aroga aceste denumiri nu sunt pur si simplu aparatorii acestor concepte). Chipurile, lupta împotriva „ecumenistilor” este dusa de acesti calugari legionari, calitatea lor de legionari (deci nationalisti îngusti) oferind o circumstanta agravanta care face criminal „traditionalismul” si justifica orice fel de actiune represiva împotriva celor care apara aceasta idee.
În fapt, cei ce se opun ideii ecumenice nu sunt mai diferiti de parintii athoniti din veacul al XIV-lea care luptau împotriva unirii cu Roma, dar poate si acestia erau protolegionari. Nu voi insista mai mult asupra acestor aspecte, extrem de controversate, care reclama o examinare atenta. Revin la lista lipsita de relevanta a acelor „legionari” enumerati de tânarul meu confrate. Si spun, cum am facut si cu alta ocazie, pentru cei ce considera simplul nume de legionar un stigmat din cele mai rusinoase, ce marcheaza întreaga existenta a unui om, ca destinul fiecarei persoane care a avut un trecut legionar trebuie discutat în mod separat si ca trebuie sa evitam abordari de genul celor facute de Securitate, mai ales în cazul în care vorbim de oameni care au intrat mai apoi în cinul monahal. Cu câteva numere mai înainte am oferit exemplul parintelui Arsenie Papacioc, care, desi cu o tinerete politica tumultoasa, odata intrat în rândul monahilor a avut o existenta crestina exemplara, netributara nici unei doctrine politice, decât marii traditii a Bisericii. La fel este si cazul parintelui Adrian Fageteanu, a carui biografie „din dosare” o reconstituim în cele ce urmeaza.
Activist politic si cultural
Parintele Fageteanu (Alexandru pe numele de botez) s-a nascut pe 16 noiembrie 1912, în comuna Deleni din preajma Cernautilor. Calitatea de preot a tatalui sau, Mihai, l-a asezat pe tânarul Alexandru de timpuriu alaturi de cele sfinte, dar deocamdata se simtea atras de un alt drum. Astfel, dupa ce termina liceul „Aron Pumnul” din Cernauti, se înscrie în 1931 la Facultatea de Drept din cadrul universitatii cernautene. Anii studentiei sunt pentru Fageteanu o perioada extrem de intensa din punct de vedere al activismului politic si cultural. El face parte din Asociatia Cultural-Nationala „Junimea” si participa la congresele studentesti de la Sibiu, Brasov si Craiova. În acelasi timp se simte tot mai apropiat de miscarea legionara (fapt destul de firesc având în vedere zona de unde provenea), ale carei idei le-a cunoscut pentru prima data, conform propriilor marturisiri, pe când era elev de liceu, din revista „Pamântul stramosesc”. Participa la un congres legionar la Suceava, în 1935, însa nu va deveni membru al miscarii, unul din motive fiind disciplina militara pe care legiunea o impunea si cu care tânarul Fageteanu nu era de acord.
Agent al Sigurantei
Dupa terminarea facultatii si o perioada de timp petrecuta acasa, Alexandru Fageteanu pleaca la Falticeni, unde unchiul sau avea o functie importanta în politie, ca sa-si faca stagiul în avocatura în cadrul Baroului Baia. Nu s-a adaptat vietii de avocat stagiar si atunci a preferat sa dea concurs pentru unul din posturile din Ministerul de Interne. A reusit printre primii si a cerut sa fie numit într-un post în orasul Falticeni. A fost comisar la Biroul Administrativ, a trecut apoi la Judiciar, pentru ca în 1939 sa fie numit seful biroului de Siguranta, unde a lucrat pâna în anul 1941.
În acea perioada Siguranta avea un caracter accentuat de politie politica, urmarind fara exceptie pe toti cei care erau considerati periculosi pentru securitatea statului sau a regimului existent. Printre cei mai vizati erau cei banuiti ca ar desfasura activitate comunista. Conform marturisirilor pe care a fost nevoit sa le faca la anchete, în calitate de sef al biroului de Siguranta Fageteanu avea urmatoarele atributii: „de a aresta si cerceta pe toti cei ce activau pe linie comunista si muncitoreasca; de a face perchezitii la toti cei suspecti; de a face razii si a raporta zilnic starea de spirit si a face dare de seama lunar; de a supraveghea si fila pe cei suspecti din raza politiei Falticeni sau cei semnalati de forurile superioare ca vor veni pe raza noastra; de a supraveghea activitatea pe care o desfasoara unele elemente din fostele partide burgheze”. În ceea ce priveste „persoanele urmarite de biroul de siguranta pentru activitate comunista si muncitoreasca erau împartiti în doua categorii, adica unii care fusesera condamnati, iar altii care fusesera trimisi în judecata pentru activitate comunista, dar nu fusesera condamnati, astfel ca aceste categorii de suspecti stiind ca sunt urmariti si ca li se fac perchezitii domiciliare luau masurile necesare ca organele de siguranta sa nu mai gaseasca la ei nimic compromitator”. Pentru cei care stiu cum actionau organele politienesti interbelice, nu reprezinta un secret metodele destul de dure care erau folosite si controlul sistematic care era exercitat asupra unor persoane care erau banuite de diverse infractiuni contra ordinii sociale. Alexandru Fageteanu îsi exercita atributiile sale, trasate prin ordin, în rând cu alti agenti, asa cum erau acestea atunci: ancheteaza, face perchezitii, trimite în judecata pe cei considerati vinovati. Aceste activitati care, repetam, nu erau câtusi de putin singulare si erau parte a obligatiilor de serviciu, ar putea fi un motiv de repros la adresa sa, din perspectiva a ceea ce azi numim drepturile omului. În epoca actiunile sale numai din aceasta perspectiva nu vor fi interpretate, ci, în functie de context, ele vor fi valorificate în diverse moduri pentru ca viitorul monah sa fie închis iarasi si iarasi, pentru aceeasi fapta.
Desi a ramas un simpatizant legionar, Alexandru Fageteanu nu s-a înscris în miscare cât a fost politist deoarece obligatiile de serviciu îi interziceau (în timpul dictaturii carliste putea fi scos a doua zi din functie daca se afla acest lucru). Însa nici dupa instaurarea regimului antonesciano-legionar în septembrie 1940 el nu va face acest gest, altii fiind cei care vor prelua, din partea legionarilor, functii de conducere în cadrul politiei Falticeni. Astfel, sef al politiei Falticeni este numit de legionari un anume Emanoil Tagâra. Acesta, în ianuarie 1941, primeste o sesizare ca în Falticeni s-a raspândit zvonul ca guvernul Antonescu a cazut si ca ar fi revenit la putere Carol al II-lea, ordonând lui Fageteanu sa aresteze si sa ancheteze un numar de unsprezece persoane, în majoritate evrei, cunoscute ca fiind simpatizante comuniste.
Alexandru Fageteanu face cele ordonate, ancheteaza pe cei arestati si întocmeste acte de trimitere în judecata pentru câtiva dintre ei, toate aceste lucruri suprapunându-se însa cu evenimentele legate de rebeliune, fapt care va avea consecinte funeste mai târziu.
În linia întîi a frontului
În timpul desfasurarii rebeliunii el primeste ordin de la subprefectul legionar sa retina în cadrul sectiei un numar de cadre de politie, fapt care va constitui motivul pentru arestarea si trimiterea sa în judecata pentru motivul de „acte pregatitoare la rebeliune”. Pentru aceasta, el este condamnat de Tribunalul Militar al Corpului 4 Armata Iasi, prin sentinta 68 din 17 februarie 1941, la cinci ani de închisoare corectionala. Este detinut pâna în iunie 1941, trecând prin închisoarea militara A.C.A., Galata, Vacaresti si Brasov. În urma cunoscutului decret al lui Antonescu prin care dusmanii politici aveau sansa sa scape de închisoare luptînd în linia întîi, Fageteanu alege sa plece pe front. Este ranit grav la Stalingrad (este la un pas de moarte) si revine în tara, fiind internat în lagarul de la Târgu Jiu de unde este eliberat în 1943.
Se pare ca experienta traumatica suferita pe front l-a facut pe Alexandru Fageteanu sa apuce în mod hotarât calea credintei. Imediat dupa eliberare el pleca la Cernauti si se înscria la Facultatea de Teologie. În plus, manastirea Putna devenea locul unde Alexandru Fageteanu se transforma în monahul Adrian. Perioada studiilor nu este deloc una lipsita de griji. În fata înaintarii sovietice, universitatea cernauteana este evacuata, iar Fageteanu se retrage la Râmnicu Vâlcea, de unde va reveni la studii în momentul în care noul sediu al Facultatii de Teologie este stabilit la Suceava. În vara anului 1945, monahul Adrian este arestat de autoritati pentru activitatea sa de politist si este internat în lagarul de la Slobozia-Ialomita de unde este eliberat în august 1946.
Lupta anticomunista de la Teologie
Revenind la Universitate, el o gaseste sub asediul fortelor „democratice” comuniste. Abia în aceste momente grele se produce înregimentarea lui Fageteanu în miscarea legionara, prin înfiintarea împreuna cu alti doi colegi a unui cuib, „Reînvierea”, care-si propunea sa lupte împotriva comunismului si se opunea îndemnurilor facute de unii lideri legionari de a gasi un modus vivendi cu noua putere. În acelasi timp, îndemna si alti studenti sa se implice în lupta anticomunista. Conform marturiei unui prieten, arestat la rându-i în 1958 „în cadrul Facultatii de Teologie din orasul Suceava, Fageteanu Alexandru a fost organizatorul unei echipe artistice religioase, ocupându-se personal de aprobarile oficiale de functionare si de iesire în teren pe motive ca lupta împotriva sectelor, însa dupa punctul sau de vedere pe care si-l afirma era (sic!) de a sustrage studentii de la o activitate democrata, ca si de la distractii în societate s…t Acest lucru este întarit si de faptul ca în vara anului 1946, prin luna iunie, venind de la Iasi o delegatie se studenti pentru a forma în cadrul facultatii noastre organizatia democratica (U.N.S.R.), Fageteanu, înainte de întrunire, a adunat studentii într-un dormitor si aproximativ doua ore a cautat sa-i convinga sa lupte împotriva acestei organizatii pentru a nu lua fiinta. Îmi amintesc ca a propus ca nici un student sa nu se prezinte la adunare. Totusi, vazând ca nu reuseste, a participat si el la adunare, unde, luând cuvântul a cerut reînfiintarea asociatiei studentesti «Academia ortodoxa»”.
În cele din urma „organizatia democratica” nu s-a mai înfiintat în acea sedinta. Un alt coleg de facultate relata ca Fageteanu îi avertiza pe ceilalti studenti ca „daca vor ramâne comunistii la conducerea statului atunci facultatea de teologie nu va mai avea nici o valoare si noi trebuie sa împiedecam venirea comunistilor la putere”. Asadar, tânarul monah intra ca militant în rândurile miscarii legionare nu pentru profit în momentele de triumf ale acesteia, ci atunci când era mai greu, luptând cu arma cuvântului împotriva pericolului comunist.
Sub influenta lui Sandu Tudor
În februarie 1947, dupa absolvirea Teologiei, Adrian Fageteanu pleaca la Bucuresti ca sa studieze filosofia. În lipsa unor mijloace materiale, el urmeaza cursurile acestei facultati pâna în iunie. La facultate îl întâlneste pe Danciu Agenor, tânar legionar care se va converti mai târziu la catolicism, cu care are numeroase discutii despre rolul religiei si misiunea preotilor si credinciosilor în rezistenta împotriva comunismului. Esecurile succesive ale luptei politice împotriva comunismului îl facusera pe Fageteanu sa fie tot mai convins ca doar religia poate fi acel element capabil sa asigure supravietuirea individului în mediul social din ce în ce mai sufocant, iar aceste discutii îi întareau convingerea. În iunie, primind acceptul staretului Vasile Vasilache sa locuiasca la manastiriea Antim, parintele Fageteanu are ocazia sa asiste la celebrele conferinte ale „Rugului Aprins” si sa-l cunoasca pe Sandu Tudor, care va exercita asupra lui o influenta covârsitoare. Viitorul martir a aflat de trecutul legionar al tânarului monah si i-a spus ca la conferintele de la Antim vin numerosi studenti cu simpatii legionare, framântati de destinul pe care trebuie sa si-l asume. Sandu Tudor era convins ca „pentru a continua lupta împotriva conceptiei materialiste nu-si mai au rostul metodele folosite de miscarea legionara pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta împotriva conceptiilor materialiste este cea pe plan religios, iar în cadrul bisericii cea mai buna pregatire pentru o astfel de lupta se poate face în monahism”. Dupa cum se vede, Sandu Tudor facea saltul de la planul politic la cel spiritual, cerând tuturor, indiferent de optiunile lor politice, sa se înarmeze cu armele Sfântului Duh. Asa s-a comportat cu acei tineri legionari amintiti mai sus, carora le-a spus sa lase politica si sa aprofundeze calea lui Dumnezeu. Este o cale pe care va apuca cu entuziasm si Fageteanu, chiar în iulie 1947 el participând la retragerea pe care Sandu Tudor a organizat-o la manastirea Govora. Au mai luat parte Virgil Stancovici, Valeriu Strainu, Andrei Scrima, Benedict Ghius, Sofian Boghiu si Felix Dubneac. Retragerea a durat aproape o luna si a constat în exercitii spirituale. Cum înca din martie 1947 Parintele Fageteanu primise acceptul din partea Mitropoliei Bucovinei sa se transfere la manastirea Govora, el alege în urma acestei experiente sa renunte la facultate si sa se stabileasca la aceasta manastire începând cu data de 14 octombrie 1947. Înainte de aceasta, mai face un drum la Suceava, unde se întâlneste cu un fost coleg de cuib, devenit profesor de religie si limba româna la o scoala normala. Înainte de despartire, Parintele nu uita sa-i ceara prietenului sa educe elevii, viitorii învatatori, „în spiritul religiei crestine”, semn al asumarii depline a spiritului „Rugului Aprins”.
La Govora a stat în preajma unui mare staret Gherasim Bica, zabovind pâna în martie 1950, când raspunde chemarii lui Sandu Tudor de a veni la schitul Crasna, unde fostul ziarist intentiona sa creeze o manastire de monahi intelectuali „pentru a-i pregati în scopul luptei pentru combaterea conceptiei materialiste”. Din pacate, visul lui Sandu Tudor va fi întrerupt brutal de interventia Securitatii, care-l aresteaza în iulie 1950. Adrian Fageteanu împartasea aceeasi soarta în luna decembrie, fiind depus initial la închisoarea Fagaras, de unde a fost transferat dupa o luna si jumatate la Jilava.
Condamnat pentru crime de razboi
Pentru incriminarea celor doi monahi vor fi scoase de la naftalina fapte vechi, care primesc o noua interpretare. Daca în cazul lui Sandu Tudor sunt adusi drept acuzatori doi soldati pretins democrati care fusesera pedepsiti de acesta în timpul razboiului pentru ca erau hoti, în cazul lui Adrian Fageteanu este reactivata chestiunea celor 11 presupusi simpatizanti comunisti care fusesera anchetati de el în preajma rebeliunii legionare. Adrian Fageteanu era condamnat pe 31 martie 1952, prin decizia penala 1391, „pentru faptul prevazut si pedepsit de dispozitiile articolului 3 lit. a,b,c din Decretul 207/1948 privitor la crime de razboi combinat cu articolul 4 din acelasi decret la opt ani temnita grea si cinci ani degradare civica, dispunând totodata confiscarea averii acestuia”.
De la Jilava, în mai 1952, Parintele Fageteanu este transferat la Canal, unde a cunoscut mai multi legionari pe care i-a îndemnat sa apuce calea monahismului. În 1953 este transferat la Aiud, pentru ca în iunie 1954 sa revina la Fagaras, este adus din nou la Jilava, de unde este eliberat pe 28 septembrie 1956. Halucinant este modul în care s-a justificat eliberarea sa. Astfel, „prin decizia nr. 766 din 22 martie 1956 tribunalul Suprem – Colegiul penal, a admis recursul în supraveghere introdus de presedintele tribunalului Suprem si a dispus desfiintarea deciziei penale nr. 1391/1952 pronuntata de fosta Curte Bucuresti, sectia I, prin care Fageteanu Alexandru fusese condamnat la opt ani temnita grea pentru crime contra umanitatii, prevazuta de art. 3 lit a,b si c din Decretul nr. 207/1948 si a trimis cauza pentru o noua judecata, calificarea justa fiind aceia prevazuta de art. 193, alin. 1 Cod Penal”. Prin urmare, era gresit sa fie acuzat Fageteanu ca ar fi maltratat cetateni de nationalitate evreiasca si era mai corect ca acestia sa fie încadrati ca „luptatori progresisti”, iar fostul politist sa fie acuzat de actiune împotriva miscarii muncitoresti! Prin sentinta nr. 1415/ 26 septembrie 1956, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare care a judecat cauza „din neglijenta” l-a achitat pe inculpat „pe considerentul ca faptele lui nu întrunesc elementele constitutive ale infractiunii prevazute de articolul 193, alin. 1 Cod Penal, deoarece cetatenii respectivi au fost arestati în legatura cu lansarea zvonurilor despre caderea guvernului Antonescu si niciunul dintre ei nu facea parte din clasa muncitoare si nu avea contingenta cu miscarea muncitoreasca”.
„Împotriva acestei sentinte Procuratura Regiunii a II-a Militare Suceava a declarat recurs, care a fost respins prin decizia nr. 414 din 2 noiembrie 1956 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar, motivându-se ca situatia de fapt avuta în vedere de Tribunalul Suprem – Colegiul Penal s-a schimbat si ca niciunul din cei arestati nu a avut legatura cu P.C.R.-ul, miscarea revolutionara sau alte organizatii progresiste”. Vom reveni asupra acestor jonglerii judiciare în momentul în care vom discuta despre arestarea din 1958 a parintelui Fageteanu.
Arestat din nou pentru „Rugul Aprins”
Deocamdata acesta, din nou liber, doreste sa revina la manastirea Antim, însa interdictia ce-o avea de a sta în Bucuresti l-a împiedecat sa faca acest lucru. Atunci, el a plecat si s-a stabilit la manastirea Lainici, loc care va juca un rol aparte în viata sa. În acest timp, a facut calatorii la manastirile Slatina si Rarau, precum si la Bucuresti, unde a luat legatura cu vechii prieteni din grupul „Rugul Aprins” si cu fosti tovarasi de detentie care se hotarâsera sa apuce calea monahismului. În tot timpul pâna la o noua arestare parintele Fageteanu a militat pentru întarirea credintei si atragerea de noi oameni spre monahism motivând ca „toate cazematele sunt cucerite, singura posibilitate de a lupta este în cadrul bisericii” iar „otrava materialismului” trebuia împiedecata sa se raspândeasca. Un exemplu în acest sens este discutia pe care a purtat-o cu preotul Moise Victor din comuna Strunga din judetul Iasi, caruia i-a repetat ca singura posibilitate de a combate materialismul este linia bisericii, recomandându-i sa-si ia doctoratul în teologie „ca sa poata avea o situatie de influenta asupra celorlalti preoti, prin cercurile pastorale, în cadrul conferintelor si la parohie prin predici”.
Întâlnindu-l la Rarau pe Sandu Tudor, devenit ieroschimonahul Daniil, acesta l-a convins pe Parintele Adrian sa se stabileasca la manastirea Slatina, unde nu a mai ajuns deoarece a fost arestat în ziua de 25 februarie 1958 si depus pentru ancheta la penitenciarul Suceava fiind banuit de „infractiune contra ordinei sociale, fapta prevazuta si pedepsita de art. 209 pct. 1 C.P.P. al R.P R.”. Arestarea sa este în strânsa legatura cu masurile care sunt luate împotriva fostilor legionari la începutul anului 1958 (printre altele decretul 89/17 februarie 1958). Securitatea îl urmarea deja pe Fageteanu în urma marturisirilor unor fosti colegi de la Facultatea de Teologie care, la sfârsitul anului 1957 erau deja arestati, incluzându-l în baza de date cu legionarii care urau sa fie arestati. Ilar este faptul ca în aceeasi perioada cei de la procuratura lucrau si ei la cazul Fageteanu, gasind o alta modalitate de a-l aresta, anume introducerea de catre Procurorul General a recursului în supraveghere împotriva sentintei nr. 1415 din 26 septembrie 1956 si a deciziei nr. 414 din 2 noiembrie 1956. Se argumenta acest gest prin nepasarea acestor instante de a aduce mai multi martori care sa demonstreze ca cei arestati au fost comunisti, cerându-se de urgenta anchetarea tuturor persoanelor implicate. În urma sedintelor din 20 si 27 februarie 1958, plenul Tribunalului Suprem al R.P.R admitea recursul în supraveghere si trimitea cauza Procuraturii Regiunii a II-a Militara „pentru completarea cercetarilor”.
Transformat în „conducatorul rebeliunii” din Falciteni
În tot acest timp Securitatea din Suceava îl ancheta netulburata pe Parintele Fageteanu, cu mijloace specifice (într-un interviu Parintele a marturisit ce batai cumplite a primit în timpul anchetelor de la un anume Blehan, fiu de cantor bisericesc, fapt care evident nu se gaseste nicaieri în dosarul penal), fara a avea habar de preocuparile procuraturii. Se trece usor peste episodul celor 11 si se insista pe continuitatea activitatii legionare a lui Fageteanu de-a lungul întregii perioade. De altfel, ordonanta de punere sub învinuire din 16 martie 1958, care încheie cercetarile de la Suceava, nu aminteste decât participarea lui Fageteanu la rebeliunea de la Falticeni si condamnarea de cinci ani. Tocmai pe 20 martie 1958 Procuratura Militara a Regiunii a II-a Militara trimitea anchetatorului penal de securitate de la Directia Regionala M.A.I. Suceava ordinul de a completa cercetarile în ceea ce priveste cei 11 arestati, dar nici acum nu se preocupa cineva pentru a-i interoga pe cei implicati. Materialele care vin de la alte regionale si care completeaza dosarul priveste aceeasi chestiune a continuitatii activitatii legionare a Parintelui Adrian, mai ales sub masca religiei (între timp fusesera arestati Gherasim Bica, staretul de la Govora, si Veniamin Nicolae, staretul de la Polovragi, apropiat de Fageteanu, care au fost anchetati si asupra activitatii „legionare” desfasurate de acesta în perioada când a activat în Oltenia).
Abia în iunie, când se contureaza ceea ce este cunoscut în general ca lotul „Rugul Aprins”, Parintele Fageteanu este trimis la Bucuresti si este pus laolalta cu Daniil Sandu Tudor si ceilalti arestati. Pentru ca acuzatiile erau extrem de subrede, s-a gasit solutia sa se înnegreasca excesiv unii dintre membrii lotului, iar infamia lor sa se reflecteze si asupra celorlalti. Unul dintre cei vizati a fost Parintele Adrian. În perioada 23-24 iulie o parte din cei 11 arestati erau convocati la Securitatea Falticeni si „rugati” sa spuna ce s-a întâmplat. În declaratii parca trase la indigo, toti s-au declarat mari „luptatori progresisti”, pentru a justifica astfel recursul în supraveghere, desi ei scapasera în 1941 de tribunal pentru ca negasera vehement calitatea de comunist. Dar acest lucru nu a fost de ajuns, aparând noutati. Fageteanu devenea conducatorul de facto al rebeliunii din Falticeni, un antisemit însetat de sânge, care este în stare sa se lupte cu garnizoana pentru a executa pe evrei.
Dupa cum se poate vedea, anchetatorii, ca sa fie siguri, subliniaza deopotriva dimensiunea antisemita dar si cea antimuncitoreasca a presupuselor actiuni ale lui Fageteanu. Din cele prezentate în dosarul penal din 1958 este imposibil sa stabilesti ce s-a întâmplat de fapt la Siguranta din Falticeni în ianuarie 1941. Este foarte posibil ca acei oameni sa fi avut de suferit, dar nu suferinta aceasta interesa pe comunisti. Ei au fost pusi sa dea declaratii nu pentru a li se face dreptate, iar cel vinovat sa fie pedepsit în mod just, ci pentru a înfunda cât mai mult o persoana perceputa ca un pericol pentru regimul comunist, care este condamnat pentru aceeasi fapta (reinventata) de mai multe ori, lucru care desfide orice principiu de drept. Este înca un exemplu despre ce a însemnat „justitia” comunista care, dupa cum am vazut, aplica mai mult decât dialectic prevederile legii.
Înca sase ani de închisoare
Pe baza acestor date lui Adrian Fageteanu i se pune în fata o noua ordonanta de învinuire pe 1 septembrie 1958 în care toate acuzatiile vechi dispareau ca prin farmec, locul articolului 209 fiind luat de 193, deoarece „din materialele de ancheta penala rezulta ca numitul în perioada 1937-1940 fiind seful Sigurantei Falticeni, a filat, perchezitionat si arestat persoane progresiste, pe care le-a batut si schingiuit, pentru ca acestia sa denunte legaturile cu organizatiile muncitoresti”. La proces însa cele doua învinuiri vor fi alaturate
Prin sentinta 125/ 1958, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare condamna pe Fageteanu Alexandru (Adrian) la „20 (douazeci) ani munca silnica si 10 (zece) ani degradare civica, pentru infractiunea p.p. de art. 209, pct. 2, C.P., art. 58, pct. 2-5, C.P.” mai era condamnat la „20 (douazeci) ani detentiune grea pentru crima de activitate intensa contra clasei muncitoare si miscarii revolutionare, p.p. de art. 193/1, alin. 2 C.P., prin schimbarea de calificare, conf, art. 292 c.j.m., art. 193/1, al. 1 C.P. Conf. art. 25, pct. 6, se dispune confiscarea totala a averii”. Potrivit art. 101 C.P., parintele Adrian urma sa execute 20 ani munca silnica, 10 ani degradare civica, cu confiscarea totala a averii. Aceasta hotarâre a ramas definitiva, prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 42, din 21 ianuarie 1959, a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar. Majoritatea anilor de detentie i-a petrecut la Aiud, unde, în pofida torturilor la care a fost supus, l-a purtat permanent pe Dumnezeu în suflet. Iarasi este un aspect asupra caruia nu insist, ci îi invit pe cei interesati sa caute interviurile Parintelui. Este eliberat în urma Decretului Consiliului de Stat al R.P.R., nr. 411/1964 si va încerca sa revina în viata monahala.
Activitatea sa de dupa 1964 nu este limpede expusa în diversele documente consultate. Se pare ca a slujit la Turda si în parohia Piatra Fântânii, Bistrita, trecând si pe la manastirea Cheia din judetul Prahova. Un sprijin deosebit l-a gasit în monahii de la manastirea Lainici (închisa în 1961 si redeschisa în 1970) si de la schitul Locurele, fiind un apropiat al staretilor Caliopie Georgescu si Calinic Caravan. Mai târziu va reveni în Bucuresti la manastirea Antim, unde a slujit ani îndelungati, înconjurat de dragostea a mii de credinciosi. În 2003 s-a retras la schitul Locurele, în vârful muntelui, unde spera sa gaseasca linistea de care atât de putin a avut parte în viata.
George Enache
_________________________________________
Ca o completare, menţionăm faptul că, după 1990, Părintele Adrian Făgeţeanu a militat activ în cadrul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, fiind duhovnicul primei tabere legionare de muncă şi educaţie de după 1940, respectiv tabăra de la Balaciu-Ialomiţa, unde s-a ridicat între 1992 şi 1995 monumentul Mormântul celor fără de mormânt.
Alături de Constantin Iulian, vechiul său camarad de suferinţă cu care la începutul anilor 1950, la Canal, a înfruntat teroarea stalinistă, Părintele Adrian Făgeţeanu a făcut parte din Senatul Partidului „Pentru Patrie” , înfiinţat de veteranii Mişcării Legionare în 1993.
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aseze de-a dreapta Lui.
Mai avem un rugator !!!