La Predeal, PPP a omagiat martirii legionari executati in 21-22 septembrie 1939

de Horia MARCHIAN

Stabilită în prima sâmbătă după comemorarea de la Aiud, comemorarea eroilor şi martirilor legionari înhumaţi la mănăstirea de la Predeal, la care a participat atât tineretul naţionalist al Partidului Pentru Patrie, cât şi membrii asociaţiei „Prezent!” a constituit şi în acest an un prilej de amintire a eroilor şi martirilor căzuţi pentru Legiune în timpul prigoanei dezlănţuite de samavolnicul rege Carol al II-lea. Din ordinul acestuia, dat spre a mulţumi pe noua sa Irodiadă, Elena Lupescu, au fost prigoniţi, închişi şi supuşi la chinuri nenumăraţi legionari, culminând cu masacrul din noaptea de 21-22 septembrie 1939.

Locul ales pentru reînhumarea lor, Predealul, nu este unul ales la întâmplare, ci este produsul a mai multor factori care au influenţat decizia Comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima. În primul rând, Predealul a fost un loc iubit de Căpitan, atât pentru frumuseţea lui, cât şi pentru curăţenia şi tăria aerului de munte, care întăreşte trupurile şi sufletele oamenilor. Pe de altă parte, însă, Predealul este mai mult decât un simplu loc frumos. El este un simbol. De pe vârfurile sale se pot vedea ambele versante ale Carpaţilor, deschizând drumul atât către Ardeal, cât şi către Patria-Mamă. Este o axă a poporului nostru, o inefabilă legătură aşezată biruitor deasupra unei graniţe scăldate în durerea noastră ancestrală.

În acest nex al românismului, unde se întâlnesc năzuinţele strămoşeşti ale Marii Uniri cu chemarea Căpitanului, se odihnesc întru veşnicie 252 de eroi mărturisitori ai dreptei credinţe, luptători pentru ţara căreia i-au oferit şi viaţa. Se odihnesc aici cei ucişi în lagărul de la Vaslui, cei ucişi în alt infam lagăr, la Miercurea Ciuc, şi cei aduşi la crematoriul „Cenuşa” din Dealul Bellu, alături de alţi camarazi, martirizaţi pe întreg cuprinsul ţării. S-a săvârşit întru pomenirea lor, ca în fiecare an, o slujbă, iar mai apoi, am cântat imnurile nostre dragi, adăpostind în sufletele noastre nădejdea că poate acolo sus, în lumea drepţilor, ajung acordurile cântecului nostru.

Iată însă că menirea de oaste şi de şcoală a Mişcării Legionare le-a fost dragă acestora chiar şi după moarte, căci faptele martiriului lor ne atrag atenţia asupra pildei de rezistenţă şi de demintate în faţa celor mai barbare prigoniri, învăţându-ne precum înţelepţii de demult, că adevăratul curaj nu înseamnă să mergi înainte cu nechibzuinţă, ci înseamnă de fapt să nu dai niciodată un pas înapoi. Dimpotrivă, din prigoană să ne extragem seva luptei, şi revărsându-ne bucuria creatoare în lume, să cântăm: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor!” (Matei 5:10)

Iar mai apoi, îndrăznesc a spune că mai este un tâlc ascuns al celor 252. În aceste vremuri ale dezbinării, iată cum s-au adunat aceşti martiri, spre a fi uniţi într-o singura credinţă şi într-un singur crez legionar, drept, neştirbit de „setea de putere-a oarecui”, dîndu-ne şi nouă exemplul luptei lor. Acum, când o minte măgureanistă ar dori pesemne să infiinţeze sute şi chiar mii de insignifiante grupări „legionare”, după calapodul machiavelic al nivelării prin separare, adevăraţii legionari rămân în permanenţă unii lângă alţii. Să facem ascultare glasului martirilor.

După 1990, mai exact în 1998, prin eforturile membrilor Partidului „Pentru Patrie” şi Fundaţiei Bunavestire, la Cimitirul legionar din Predeal a fost ridicat un spendid monument îmbrăcat în travertin, loc de adunare şi reculegere a tuturor celor ce nu uită sacrificiul de acum 72 de ani.

Dumnezeu să ne ajute!