Guvernul Venezuelei a naţionalizat “explorarea şi exportul aurului”, stabilind la 13% redevenţele pentru extracţie şi interzicând exportul, transmite AFP. Potrivit unui decret semnat de preşedintele Hugo Chavez, “tot aurul obţinut din orice activitate minieră de pe teritoriul naţional va trebui în mod obligatoriu vândut şi predat Republicii Venezuela”. Conform noilor prevederi, statul va avea “monopolul asupra comercializării” aurului şi va putea înfiinţa întreprinderi cu capital mixt la care să deţină o participaţie de cel puţin 55%. În prezent, pe lângă Minerven, compania de stat, în domeniu mai funcţionează oficial întreprinderea rusă Russo – care exploatează un zăcământ în sudul provinciei Bolivar – şi societatea cubaneză Geominsal, în activităţi de prospectare. Ambele sunt asociate cu statul venezuelean. Decretul mai prevede că statul va primi până la 13% redevenţe asupra valorii aurului extras de marile companii miniere. Acest procent va putea fi redus la 3% pentru întreprinderile mixte legate de proiecte miniere de interes social. În luna august, preşedintele Chavez şi-a anunţat intenţia de a naţionaliza sectorul aurifer pentru a lupta împotriva “mafiilor şi contrabandei”, într-o ţară unde 60% din producţia de aur provine din mine ilegale.
Sursa: Cronica Romana