I-am spus preşedintelui Băsescu, cu ocazia protestului spontan de la Cotroceni, că am avut impresia, văzîndu-l la Roşia Montană, că-l văd pe Ceauşescu descinzînd în câte o primărie rurală şi decizînd demararea de proiecte economice.
Adevărul este că, fiecare măsură legislativă adoptată de actuala administraţie, îmi dă tot mai mult senzaţia că fragila şi debila noastră democraţie îşi dă duhul.
Vă mai amintiţi când, la începutul lui 1990, strigam neocomuniştilor lui Iliescu ce elaborau o lege a manifestaţiilor publice permise doar în parcuri: „Azi în parcuri, mâine în ţarcuri”?
Ei bine, astăzi, Traian Băsescu, cel care jura să schimbe la faţă „sistemul ticăloşit” al lui Iliescu, ne pregăteşte o nouă lege a manifestaţiilor, care va înlocui Legea 60/1991. Spun că ne-o pregăteşte Băsescu şi nu ministrul de interne ori premierul, pentru că orice om care gândeşte ştie că atât Emil Boc, cât şi miniştrul Igaş, sunt doar nişte simpli executanţi cu portofolii de formă, ce pun în aplicare deciziile eminenţei cenuşii de la Cotroceni.
Dar să revenim la Legea manifestaţiilor publice, care tinde să înscrie încă un pas decisiv spre sugrumarea Libertăţii în România. Proiectul se află în dezbaterea Parlamentului, şi a fost deja criticat de numeroase organizaţii civice şi politice pentru reflexele sale totalitare.
Bunăoară, atunci când un act normativ lasă la latitudinea unor comandanţi de jandarmi stabilirea gradului de risc, pe o scară şi aşa difuz reglementată în lege, ori când fixează ca motive pentru respingerea unei cereri de aprobare a unei manifestaţii condiţii precum „există motive rezonabile să se considere că nu se va desfăşura cu respectarea prevederilor art. 2”, atunci sigur că îţi pui serios problema dacă vei mai putea cu adevărat să manifeşti liber ceea ce gândeşti. Ministerul Adevărului din romanul 1984 al lui Orwell tinde să prindă viaţă în cutia craniană a oricărui gradat din Jandarmerie şi în vârful pulanului oricărui poliţist.
Vom mai putea deci să ne exprimăm protestul faţă de măsuri ale unor instituţii precum ministerele, parlamentul sau preşedenţia, în condiţiile în care noua lege prevede clar interdicţia organizării manifestaţiilor în apropierea “obiectivelor asigurate cu pază militară”, ştiut fiind că toate aceste instituţii sunt păzite de structuri ale Ministerului de Interne?
Dacă eu voi vrea să protestrez faţă de un abuz al Ministerului Culturii ori Primăriei, de pildă, conform acestei legi, nu este normal să fiu trimis să-mi exprim protestul prin Parcul Tineretului ori pe Vitan-Bârzeşti, aşa cum decurg consecinţele proiectului legislativ.
Iar legea cu pricina nu este defel singura care încalcă elementarele principii ale statului de drept.
Un alt proiect de lege, trecut pe şest, la adăpostul unor fumigene politice, prin comisiile de resort ale Senatului, şi ajuns luna aceasta pe masa Camerei Deputaţilor, aduce modificări importante legii mineritului. Astfel, în viziunea iniţiatorilor proiectului, doi parlamentari provenind de la PDL şi PSD (ca să se vădească încă o dată că-s toţi o apă şi-un pământ), o companie – română sau străină – care întruneşte condiţiile procedurale pentru a deschide o exploatare minieră, poate pune singură în practică exproprierea unor comunităţi locale, exact cum o poate face şi statul. Desigur, dacă proiectul este declarat de utilitate publică. Şi ce nu se face într-o Românie în care banul şi traficul de influenţă sunt mai tari decât legea şi Constituţia?…
Că proiectul de lege cu pricina este o dedicaţie specială pentru compania dubioasă căreia politicienii corupţi i-au vândut deja, cu activ şi pasiv, zona Roşia Montană, e clar pentru toată lumea.
Şi mai grave pot fi însă consecinţele precedentului juridic asupra ocrotirii dreptului sfânt al proprietăţii într-o ţară în care încă dor amintirile confiscării proprietăţilor funciare ori industriale, precum şi exproprierile cu otozbirul ale altui preşedinte cu ambiţii paranoice de modernizare a României. Un stat care îşi dă cetăţenii, cu proprietăţi cu tot, pe mâna unor aventurieri veniţi de niciunde, a încetat să mai fie un stat.
Diferenţa între exproprierile săvârşite de Ceauşescu şi cele ce vor urma să fie făcute de nu ştiu ce companii străine stă în faptul că, pe vremea aceea, dincolo de suferinţele atâtor oameni, resursele erau extrase de români şi rămâneau măcar în ţară.
Privind la democraţia noastră care îşi dă duhul sub măsurile autoritare ale actualei administraţii, urmînd fatal tiparele descries de acelaşi Orwell în cărţile sale, m-a fulgerat o clipă actualitatea vorbelor lui Horia Sima, rostite în 1992, în faţa perspectivei întunecate a restrângerii libertăţilor sub imperiul fantomelor fluturate de adepţii noii ordini mondiale: “Dintr-o singură lovitură se vor suprima cele două centre ale Statului: Naţiunea şi Democraţia.
Oamenii se vor trezi conduşi de o altă forţă care nu emană deloc din voinţa lor. Astfel, va dispărea şi atât de trâmbiţata Naţiune Suverană, ca şi Democraţia drepturilor omului. Va rămâne numai o masă de indivizi, fără identitate naţională şi spirituală, care va accepta, în indiferenţa generală, deciziile impuse de această instanţă supremă şi anonimă, a cărei origine şi compoziţie nu va fi cunoscută de nimeni. Nu trebuie permis ca Materialismul, învins în Estul european, să revină sub forma Capitalismului sălbatic al mondialiştilor, căci, în acest caz, naţiunile vor redeveni sclavele altor “Politbirouri”, dezvoltate sub o altă etichetă, şi care ar decide destinul lumii.Vom rămâne mereu captivi, sclavi !Poate vom fi mai bine îmbrăcaţi şi mai bine hrăniţi. Vom trăi în amăgirea unei bunăstări, a unei îndestulări decorative,dar, în forul lor interior, oamenii ar rămâne sclavi! Ei ar merge fără să gândească spre propria lor degradare.Pentru a nu ajunge victime ale acestui final întunecat, salvarea nu poate fi decât crearea acestui Front comun între Democraţie şi Naţionalism.”