Facebook-ul nostru cel de toate zilele

“DĂ-ŢI SEAMA BINE pe cine ai în faţă. Şi cântareşte-l cum trebuie şi când este un inamic care vrea să te înşele şi când este un prieten prost, pe care l-a înşelat mai înainte un inamic.” Corneliu Zelea Codreanu

Extraordinar! Sute de milioane de utilizatori! Posibilităţi nelimitate de comunicare, de contactare de „prieteni”, de persoane care „likes” fotografiile tale, gusturile tale, ideile tale politice, religioase, melodiile tale, care au trecut prin acelaşi oraş, etc, etc… Încă un pic şi redescoperim Paradisul!

Şi totuşi… Cei care am experimentat din plin această lume virtuală, putem să mărturisim că semnalele de alarmă care sau tras nu sunt gratuite.

În timp ce în „lumea bună” utilizatorii încep să-şi şteargă milioane de conturi, românii, parcă înnebuniţi, au ajuns la peste 3,6 milioane de utilizatori (1,2 milioane de la începutul anului)! Haideţi să aruncăm o privire în această sală a oglinzilor…

Poate fi o lume în care suntem într-adevăr nişte cărţi deschise, dar spre deosebire de nevinovata „carte cu feţe”, corespondentul acelor fâşii de pânză sau caiete în care ne scriam amintiri la sfârşitul vreunui ciclu şcolar , pe facebook devenim nişte stupizi cobai ai unui nou Turn Babel.

E un lucru demonstrat că acest inofensiv teatru cu măşti, este responsabil pentru comportamentele deviante ale tinerilor şi nu numai. Încă din 2009, arhiepiscopul Nichols al Bisericii Catolice din Anglia atenţiona că, în Marea Britanie câteva zeci de tineri şi-au luat viaţa din cauza site-urilor de socializare.

În subteranele acestor fenomene stau anumite resorturi psihologice la care ar fi indicat să reflectăm înainte de a închide poarta după noi…

Apare o denaturare a noţiunii de prietenie şi înghesuirea în cadrele psihologice ale acesteia a zeci, sute de persoane, cele mai multe necunoscute, ceea ce duce la agresarea zonei cunoaşterii, care reacţionează prin metode de autoapărare, creînd tensiuni enorme asupra psihicului uman. Este stimulată o hipertrofie a eului, prin metode foarte bine studiate, care alimentează îngrijorător manifestările paranoide. Agresiunea psihologică dezvoltată prin metode aparent pozitive; fiecare individ are de suplinit ceva (o persoană, o stare, un grup cu afinităţi, etc.) această aviditate a psihicului ajungând să absoarbă energii complet diferite, „lungimile de undă comune” pe care le invocă feisbuchiştii (majoritatea ajungând inevitabil la sute de prieteni) devenind o adevărată capcană pentru psihicul uman. Apare un clivaj faţă de problemele reale şi o refugiere în virtual (deseori individul ajunge să ignore grave probleme reale, în relaţia cu sine şi cu cei din jur, devine agresiv uneori şi, de multe ori se instaurează o dedublare vizibilă – am studiat cazuri concrete de persoane sunt numai “iubire” pe paginile facebook- ului, dar în realitate dau dovadă de o mare încărcătură negativă, manifestată prin fapte şi comportamente care au dese ori consecinţe grave).Persoane comune, anonime, care s-au infiltrat în anumite medii au devenit peste noapte eroi, martiri, protagonişti ai unor scenarii fabuloase… facebookul nu iartă. Oferă (spectatorului imparţial, dar nu numai!) profilul psihologic al  persoanei. Acest lucru relevă pe de o parte consecinţele influenţei pe care acest tip de socializare a avut-o asupra individului, dar şi faţete nebănuite ale persoanei reale. Pe care din nefericire, tu, ca persoană reală nu le poţi cunoaşte decât în contact cu persoana reală respectivă. Un individ care iese brusc din acest univers al comunicării virtuale manifestă stări şi comportamente ce caracterizează dependenţa de droguri şi, de multe ori, se ajunge chiar la tendinţe suicidale. Prin toate facilităţile pe care le oferă, facebook-ul poate fi deasemenea un excelent mijloc de manipulare, de stocare de date… Dincolo de unele avantaje şi foloase pe care omul modern le poate trage de pe urma lui, facebook-ul se comportă ca un rezonator imens ale cărui efecte psihologice devin imposibil de controlat. Deci, „dragi şi iubiţi prieteni”, se recomandă consumul de „facebook” în mod responsabil!

Un articol de Anda Braileanu (andabraileanu@gmail.com)