Curtea Supremă din Kiev a definit ca “ilegală” decizia fostului preşedinte Viktor Yushchenko de a oferi titlul de “Erou” pentru doi lideri naţionalişti din perioada celui de al doilea război mondial.
În ziua aflării verdictului, 100 de naţionalişti ucrainieni au protestat în faţa Curţii Supreme.
Decizia de ieri a confirmat deciziile unor instanţe inferioare din Donetsk prin care Stepan Bandera, fostul lider al Organizaţiei Naţionaliştilor Ucrainieni (OUN), şi Roman Shukhevych, fostul lider al Armatei Insurgente Ucrainiene (UPA), “nu ar trebui definiţi dret eroi”, aşa cum a decis Yushchenko în 2007 şi 2010, fapt ce impunea practic obligaţia autorităţilor de a organiza ceremonii oficiale în memoria lor. Motivul invocat a fost lipsa cetăţeniei ucrainiene, cei doi fiind activi mai mult în partea de vest a ţării, regiune ce a aparţinut Poloniei. Analiştii susţin însă că a fost o decizie pur politică.
Bandera şi Shukhevych au luptat în timpul războiului atât împotriva germanilor, dar mai ales împotriva sovieticilor. Au existat şi confruntări sângeroase cu minoritatea poloneză din Ucraina. După terminarea războiului, patrioţii ucrainieni au continuat să lupte împotriva sovieticilor până la începutul anilor ’50, mai ales în regiunile muntoase.
Roman Shukhеvych a murit în luptă cu o unitate a forţelor speciale, în apropiere de Lviv, Ucraina, în 1950.
Stepan Bandera a fost otrăvit de către un agent KGB în Germania de Vest, în 1959. Sursa: FrontPress.ro