Românii spun NU! Patrimoniul natural şi cultural al României, dat pentru un blid de linte

Lupta împotriva proiectului minier, propus de firma „canadiană” Gabriel Resources în Munţii Apuseni, şi pentru salvarea Roşiei Montane reprezintă un test de rezistenţă al poporului român împotriva arbitrariului şi miopiei deciziilor guvernelor ce au condus România în ultimii 20 de ani. Această luptă reprezintă un act de curaj, de bun-simţ şi de dragoste de ţară. În ciuda diverselor soluţii şi subterfugii propuse de firma Gabriel Resources şi de toate guvernele României din ultimii 15 ani – ultimul fiind proiectul de lege aprobat de guvernul Ponta la sfârşitul lunii august a.c. şi dezbătut în prezent de Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană -, românii spun NU!

Românii spun NU pentru ca înţeleg că proiectul va distruge galeriile daco-romane de la Alburnus Maior, un sit de valoare naţională şi universală care, conform experţilor români şi internaţionali, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi înscris pe lista UNESCO de protejare a patrimoniului mondial.

Românii spun NU pentru că înţeleg daunele colaterale aduse mediului înconjurător, daunele aduse sănătăţii muncitorilor, dezintegrarea şi distrugerea comunităţilor (biserici, morminte, monumente, relaţii sociale), aflate în zona ce urmează să fie exploatată.

Românii spun NU pentru că înţeleg că aceste distrugeri fără precedent în istoria României sunt inevitabile, dacă exploatarea începe, deşi sunt negate sau minimalizate, reinterpretate în mod „pozitiv” prin campanii de relaţii publice, zeflemisite de cei care au interese în începerea şi derularea proiectului minier.

Datele vorbesc de la sine: 1346 hectare destinate exploatării, 2388 hectare perimetrul pentru care RMGC are licenţa, 300 hectare acoperite de lacul de decantare cu metale grele şi cianură, care va reprezenta un risc permanent pentru viaţa a peste 6.000 de persoane din zonele învecinate, 4 munţi dinamitaţi, 2064 de proprietăţi strămutate, 975 case distruse, dintre care 41 de patrimoniu, 7 biserici demolate, dinamitate sau acoperite de lacul de cianură, 11 cimitire strămutate, 12.000 de tone de cianură folosite anual , 204.000 tone în total (Sursa: Alburnus Maior); 257 milioane de tone de material stâncos dinamitat şi concasat, 350 de milioane de litrii de Diesel utilizat de camioanele şi echipamentele şantierului, care vor emite minimum 40 de milioane de kg de CO2 pe an şi tot atât de multe alte substanţe chimice considerate contaminatori toxici ai aerului (menţionăm că potrivit ultimului raport emis de OMS, pe 15 octombrie 2013, prima cauză a cancerului de plămâni este poluarea aerului, determinând 213,000 cazuri pe an în lume).

Şi tot acest iad pe pământ, pentru ce? Pentru un proiect de exploatare a unor resurse care, odată scoase din pământ nu se vor mai reface, aducând bugetului statului mizerabila sumă de $3,35/persoană/an în beneficii fiscale (dividende, redevenţe şi taxe) sau, dacă includem şi beneficiile economice (salariile şi plăţile furnizorilor români), $12/persoană/an pe o perioadă de 20 de ani.

Să vedem în continuare de unde provin aceste cifre.

Aspecte financiare ale proiectului Roşia Montană pentru România

Clauzele contractului privind procentul de redevenţe şi partajarea profiturilor dintre guvernul român şi Gabriel Resources au un impact asupra înţelepciunii financiare a acestui proiect.

Informaţiile furnizate de Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) conţin un număr de informaţii interesante. Aflam, printre altele, că:

■ Gabriel Resources va fi îndreptăţită să recupereze 100% din cheltuielile făcute înainte de începerea operaţiilor de exploatare a minereului şi înaintea oricărui dividend plătit acţionarilor firmei RMGC, incluzând guvernului român;

■ Aceste cheltuieli făcute de Gabriel Resources vor purta o dobândă de 4,25% pentru partea finanţată din capital propriu şi 4.50% pentru partea finanţată prin împrumut;

■ Ca urmare a acestor rambursări, guvernul României nu va primi nici un dividend de la RMGC până în anul 10 al derulării proiectului – dacă proiectul ar începe azi, primul dividend va fi primit de Romania în anul 2023!

■ Dacă şi când toate permisele vor fi fi fost obţinute şi toate contractele vor fi fost semnate, procentul redevenţelor va creste de la 4% la 6%, iar pachetul de acţiuni deţinut de stat, prin Minvest, de la 19,31% la 25%.

Cât va primi bugetul statului de la acest proiect şi când vor vedea românii culoarea acestor bani?

În primul rând, dacă proiectul ar începe astăzi, cel puţin 48 de luni (4 ani) vor fi necesare înainte ca aurul să fie produs. Apoi, pentru mai mulţi ani, toate fluxurile de cash libere(fluxurile monetare care rămân după plata tuturor cheltuielilor şi investiţiilor efectuate în fiecare an) vor fi folosite pentru rambursarea investiţiilor făcute de Gabriel Resources. Această sumă se va ridica la aproximativ 2,2 miliarde de dolari, cu o dobândă de 4,25%-4,50%, aplicată chiar de la începutul proiectului (incluzând şi cheltuielile făcute până în prezent).

Redevenţe

La un preţ al aurului de 1.200$/uncie, 4% redevenţe ar aduce bugetului statului 394 milioane de dolari pentru întregul proiect. La un procent de 6%, proiectul ar aduce 591 de milioane de dolari.

Dividende

Datorită rambursărilor menţionate mai sus, pe care Gabriel Resources şi le va face, guvernul României poate să aştepte dividende în calitate de acţionar abia în anul 10 al proiectului, adică în 2023, şi aceasta conform propriilor documente RMGC.

În momentul în care Consiliul de administraţie al RMGC (cine face parte din acest consiliu pare să fie o informaţie care nu este publică) declară un dividend, bugetul de stat ar primi 19.31% din suma de dividende declarată. Recent, s-a anunţat că acest procent ar putea fi mărit la 25%, atunci când toate permisele sunt obţinute şi contractele sunt semnate. Începând deci cu anul 10 al proiectului, la un preţ al aurului de 1.200$/uncia, guvernul României ar primi dividende în valoare de aproximativ 310 milioane de dolari pentru 19,31% din acţiuni sau 400 milioane de dolari dacă procentul de acţiuni va creşte la 25%.

Impozit pe profit

La rata de impozit pe profit actuală, de 16%, şi asumând un preţ al aurului de 1.200$, cu redevenţe de 6% (redevenţele sunt considerate cheltuieli, pentru scopuri fiscale, deci sunt scăzute din preţ, astfel diminuându-se profitul firmei), guvernul ar colecta aproximativ 435 milioane de dolari în impozite pe profit din acest proiect, şi asta pentru întreaga perioadă de derulare a proiectului.

Totalul beneficiilor fiscale

Asumând că procentul de redevenţe ar creste de la 4% la 6% şi că pachetul de acţiuni al guvernului roman (prin intermediul firmei Minvest, întreprindere de stat), este mărit de la 19,31% la 25%, beneficiile fiscale ale României din acest proiect devastator s-ar ridica la 1,426 miliarde de dolari pentru întreaga perioadă de 20 de ani a proiectului (redevenţe – 591 milioane, dividende – 400 milioane, impozite pe profit – 435 milioane).

Punând această cifră în perspectivă, beneficiile fiscale directe la bugetul statului, provenind din exploatarea minei de aur de la Roşia Montană, se ridică la un beneficiu de 3,35$/an, de persoană.

Gabriel Resources şi RMGC estimează beneficiile fiscale la 2,1 miliarde de dolari prin adăugarea efectelor indirecte ale proiectului, şi anume taxele plătite guvernului de către furnizorii şi salariaţii firmei.

Beneficii directe, indirecte şi induse

Gabriel Resources si RMGC informează pe cine vrea să asculte că, la un preţ al aurului de 1,200$/uncia, proiectul va aduce beneficii totale (fiscale şi economice directe) de 5,1 miliarde de dolari economiei româneşti. Cum?

La beneficiile fiscale estimate de ei, de 2,1 miliarde, se adaugă 3 miliarde de dolari care reprezintă salariile angajaţilor şi plata furnizorilor români. Prin aplicarea apoi a ceea ce în ştiinţele economice se numeşte „multiplicator economic”, se ajunge la suma de 24 de miliarde de dolari în beneficii economice directe, indirecte şi induse, aduse de proiect la Produsul Intern Brut (PIB) al României, pe perioada celor 20 de ani. Altfel spus, pe scurt, cele 24 de miliarde contribuţie la PIB vor veni ca rezultat al banilor ce vor fi cheltuiţi de salariaţii şi furnizorii RMGC în bunuri, servicii, angajări de personal, etc.

Acest multiplicator economic şi beneficiile economice care rezultă sunt vehiculate în mod curent de cei care se ocupă cu lobbying-ul şi relaţiile publice în favoarea unui proiect sau a unei subvenţii de stat, respinse cu vehemenţă de populaţie.

Acest tip de estimări suferă de numeroase aproximaţii, ipoteze şi „ghicit în cafea”. Iar ca ele să fie luate în serios ar trebui să includă şi costurile indirecte şi induse ale unor decizii legate de proiect.

De exemplu, proiectul prevede angajarea a circa 2.337 persoane pentru faza de construcţie (primii 4 ani) şi apoi a 881 persoane pentru perioada de exploatare (16 ani). Presupunând că cei 881 angajaţi vor fi selecţionaţi din rândul celor 2.337 din faza de construcţie, aceasta va lăsa totuşi circa 1.500 oameni fără lucru la RMCG, după 4 ani. Nu ar trebui ca efectele negative, indirecte şi induse ale acestor concedieri să fie incluse în estimările contribuţiei proiectului la PIB? N-ar trebui ca eventualele costuri cu sănătatea, induse de poluarea intensă a aerului de către camioanele şi echipamentele şantierului (ce folosesc gaz Diesel), de expunerea la cianură şi la poluarea sonoră, să fie incluse în estimări? Nu ar trebui ca o alternativă economică a regiunii, care va trebui să fie abandonată din cauza proiectului, să fie inclusă în costurile de oportunitate ale proiectului?

Concluzie

Unui proiect cu consecinţe potenţial devastatoare asupra mediului, peisajului şi patrimoniului cultural şi spiritual al României nu ar trebui să i se dea undă verde pe baze strict utilitare. Chiar din această perspectivă şi chiar când se acceptă ca bază de discuţie cifra favorabilă de 5,1 miliarde de dolari propusă de Gabriel Resources şi RMGC, la nivel macroeconomic, beneficiile fiscale şi economice pentru România nu reprezintă decât suma derizorie de 225$/persoană timp de 20 de ani, adică 12$ /an pentru fiecare român. Iar acest lucru presupune că preţul aurului va rămâne la 1,200$/uncia sau mai mult. Imaginaţi-vă ironia de a fi dat undă verde acestui proiect, lăsând RMGC să devasteze mediul, patrimoniul cultural şi economia locală a regiunii, iar apoi preţul aurului să scadă sub 800$ în anul 5 sau 6 al proiectului, posibilitate nu puţin probabilă. RMGC nu ar putea plăti atunci dividende şi redevenţele vor fi reduse cu cel puţin o treime, aceeaşi soartă având-o şi taxele.

Dacă preţul aurului ar scădea şi mai mult, nu este neobişnuit ca o companie minieră să-şi închidă porţile şi să oprească exploatarea. şi cum în cazul RMGC pentru fondul de re-ecologizare promis, de 146 milioane de dolari, 110 milioane vor fi vărsate numai începând cu anul 10 al proiectului, iar dintre acestea 84 de milioane numai după încheierea definitivă a exploatării, de unde se vor lua banii de re-ecologizare în caz că mina este închisă înainte?

Ce ruşine să-ţi distrugi natura şi patrimoniul cultural pentru atât de puţin!

Mihaela Fîrşirotu, Ph.D Universitatea McGill, este profesoară de Strategia Afacerilor (Strategic Management) la UQAM, École des sciences de la gestion.

Această analiză foloseşte date din următoarele surse:

Alburnus Maior, Campania Salvaţi Roşia Montană, 2013;
Gabriel Resources, „Annual Information Form”, 14 martie 2013, SEDAR;
Gabriel Resources, „A Project for Romania”, prezentare pentru Denver Gold Forum, septembrie 2013;
Oxford Policy Management, ”The Economic Impact of the Rosia Montana Gold Project in Romania”, septembrie 2009;
SRK Consulting, „Technical Report on the Rosia Montana Gold and Silver Project”, octombrie 2012.

Sursa: Cotidianul