Şedinţă de urgenţă la Ministerul de Interne. Stroe: În cazul mitingurilor, nu am aplicat legea până la capăt!

1 584

1379710_725259030820801_842895572_nOrganizatorii mitingurilor din București și din țară trebuie să respecte legea, iar aceste manifestații trebuie monitorizate pentru a nu se ajunge la conflicte între cetățeni și reprezentanții instituțiilor statului, a declarat astăzi, ministrul Radu Stroe, în cadrul unei şedinţe la MAI.

Stroe le-a spus prefecţilor şi reprezentanţilor Jandarmieriei că vor trebui monitorizate aceste mitinguri. „Mă refer la cele autorizate şi traseele parcurse în astfel de situaţii, astfel încât să diminuăm imaginea, pe bună dreptate negativă, în legătură cu faptul că nu am aplicat legea până capăt. Rămân totuşi ferm pe ideea pe care şi primul ministru a expimat-o, şi anume aceea că vom încerca să nu se ajungă la conflicte între cetăţeni şi reprezentanţii instituţiilor statului”, a spus Radu Stroe, la videoconferinţa cu prefecţii.

Ministrul Afacerilor Interne a subliniat însă că şi organizatorii mitingurilor ar trebui să respecte legea. „Organizatorii mitingurilor vor trebui să înţeleagă faptul că trebuie să respecte legea. De voie şi, dacă va fi cazul, de nevoie”, a spus Radu Stroe.

Ministrul a precizat că luni va avea loc la nivelul MAI o şedinţă de comandament pe tema protestelor.

„Noi vom avea astăzi o şedinţă de comandament la nivelul MAI pe această temă, dar am vrut doar să încunoştiinţez prefecţii, şefii poliţiilor judeţene şi şefii inspectoratelor de jandarmi”, a declarat Radu Stroe, în videoconferinţa cu prefecţii pe care a organizat-o la sediul Ministerului pentru a discuta pe tema pregătirilor de iarnă.

Sursa: Jurnalul.ro

1 Comment
  1. vini r says

    VOI FACETI PARTE DIN POPORUL ROMAN SAU DE CINE VA ESTE FRICA POPORUL ROMAN E PASNIS SI INGADUITOR PINA CIND II AJUNGE CUTITUL LA OS CRED CA ESTE MOMENTUL SA FITI ROMANI SI SA SPRIJINITI POPORUL ROMAN NU SA PROTEJANI NISTE ELEMENTE DEGRADATOARE A NATIUNII ROMANE

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php