IICCMER cercetează arheologic lagărul de la Periprava.

0 1.160

IICCMER cercetează arheologic lagărul de la PeripravaDin iniţiativa şi cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, al preşedintelui executiv, d-nul Andrei Muraru, în aceste zile la Periprava, jud. Tulcea, se efectuează o cercetare arheologică privind identificarea primelor rămășițe umane din cadrul perimetrului de înhumare al lagărului care a funcționat aici.

Echipa de arheologi și specialiști este condusă de dl. Dan Țălnaru, director în cadrul IICCMER. Sperăm că ea va reuși inclusiv delimitarea clară a acestui cimitir deosebit de important, unde au fost oficial înregistrați un număr de 116 deținuți politici decedați.

Campaniile de cercetare pe teren au început în luna iunie a anului 2008, la ea participînd experții Oana Axinia, Andrei Lascu, Dumitru Lăcătușu și Constantin Vasilescu. Atunci au fost pentru prima oară identificate, datorită lor, locurile de înhumare ale deţinuţilor politici decedaţi în Colonia de muncă Periprava (formaţiunea 0830) şi locaţia fostei colonii. Redăm acum din comunicatul de atunci: ”… au fost fotografiate actele de moarte (certificatele de deces) ale deţinuţilor decedaţi între 1952-1968 la Periprava. Deţinuţii decedaţi erau îngropaţi noaptea în gropi comune săpate în partea de sud-est a cimitirului din satul omonim.

Statistic, cele mai multe decese s-au înregistrat în anii 1959-1961: 87 de deţinuţi morţi, adică 75% din numărul deţinuţilor decedaţi la Periprava în perioada 1952-1968. În intervalul de timp 1959-1961, formaţiunea 0830 Periprava a funcţionat la capacitate maximă, iar regimul de detenţie a fost unul de exterminare. Pe ani, situaţia din punct de vedere oficial se prezintă astfel: 1952 – 2 deţinuţi decedaţi; 1953 – 3 deţinuţi decedaţi; 1957 – 1 deţinut decedat; 1958 – 5 deţinuţi decedaţi; 1959 – 28 deţinuţi decedaţi; 1960 – 48 deţinuţi decedaţi; 1961 – 11 deţinuţi decedaţi; 1962 – 8 deţinuţi decedaţi; 1963 – 3 deţinuţi decedaţi; 1964 – 4 deţinuţi decedaţi; 1965 – 1 deţinut decedat; 1967 – 1 deţinut decedat; 1968 – 1 deţinut decedat”.

Cu siguranță, după cum este reflectat de mărturiile scrise ale foștilor deținuți de aici care au supraviețuit, dar și ale localnicilor, numărul celor decedați este mult mai mare. Asta rămîne de aflat, prin munca echipei IICCMER.

Dr. Marius Oprea | de pe NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php