Cum „gadila” UE orgoliul Rusiei?

0 456

Franta si Germania au declarat ca UE ar trebui sa deschida rapid negocierile cu Rusia privind liberalizarea vizelor, in ciuda temerilor ca va fi trimis un semnal gresit catre alte state post-sovietice, cat si a incapacitatii autoritatilor ruse de a respecta drepturile omului.

Conform EUobserver, ministrii de externe ai celor doua tari au prezentat pozitia lor la o cina informala, la Bruxelles, duminica (pe 13 noiembrie), cu Inaltul reprezentant pentru politica externa si politica de securitate, Catherine Ashton, si omologii lor din UE.

Polonia, de partea Frantei si Germaniei

Un diplomat polonez a remarcat marti faptul ca la Varsovia este fericita sa continue acest plan. „Noi credem in inlaturarea obstacolelor pentru ca turistii si oamenii de afaceri sa calatoreasca este benefica. Daca unele dintre statele membre doresc sa liberalizeze regimul vizelor cu Rusia, Polonia va sustine intreg procesul”, a declarat acesta.

Intrebat daca dialogul oficial privind eliminarea vizelor de intrare in Uniune pentru toti rusii ar putea fi lansat la viitorul summit UE-Rusia, sursa poloneza a carui tara detine momentan presedintia UE, a declarat: „Nu sunt sigur cand vom incepe negocierile pentru aceasta problema”.

O problema foarte sensibila

Problema vizelor este extrem de sensibila politic, deoarece da impresia ca Rusia este mult mai importanta pentru UE decat celelalte tari post-sovietice europene vecine cu ea, cum ar fi Georgia, Moldova si Ucraina.

Tarile mai mici au investit in pasapoarte biometrice si au crescut masurile de securitate la frontiere inainte sa obtina macar o promisiune pentru discutii privind liberalizarea vizelor.

Rusia „merita” un tratament special

O scrisoare comuna pentru Ashton din partea ministrului german de Externe Guido Westerwelle si a omologului sau polonez Radek Sikorski in weekend a subliniat faptul Rusia face parte din alta categorie de state.

Ministrii au remarcat faptul ca Rusia mai are mult drum de parcurs in ceea ce priveste democratia si drepturile omului, insa „detine o mare influenta politica si ofera oportunitati considerabile economice si detine enorme resurse naturale”.  Acestia au adaugat: „Un parteneriat puternic si ambitios intre UE si Rusia nu va avea doar un efect pozitiv asupra securitatii noastre, dar, de asemenea, poate contribui la greutatea geopolitica a Europei”.

Pozitia Romaniei

Pe de alta parte, ministrul roman de externe, Teodor Baconschi, s-a declarat impotriva oricarui tratament special pentru Moscova. „La cina informala de duminica privind Rusia, am cerut „coerenta regionale” privind mobilitatea. Cu alte cuvinte, vizele nu ar trebui sa fie liberalizate pentru Rusia lasand alti parteneri din regiune de asteptare„, a spus el.

Autor: Corina Cristea

Sursa: www.9am.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php