Antonescu: Am cerut amânarea deciziei în Guvern pe Roşia Montană, nu s-a putut. Boc: Ponta e agentul RMGC.

0 824

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană a solicitat amânarea unei decizii în Guvern, dar acest lucru „nu s-a putut”, iar la nivelul USL nu au existat discuţii sau decizii pe proiect şi nici nu a fost informat cu privire la eventuale despăgubiri.

crina

„În momentul în care proiectul a fost avansat pe ordinea de zi a Guvernului nu am avut nicio discuţie înainte la nivelul USL, am solicitat premierului amânarea discutării proiectului cu o săptămână pentru ca să putem discuta în USL. Nu s-a putut, nu s-a amânat. După aceea am avut o discuţie destul de strânsă cu premierul care a spus «Bun, în Parlament fiecare analizează proiectul din ce punct de vedere doreşte, fiecare votează cum vrea». Cunoaşteţi chiar declaraţiile despre propriul vot. În sensul acesta cred că lucrurile nu sunt chiar aşa de tensionate pe cum se tem unii”, a afirmat liderul PNL.

Antonescu a mai precizat că „e limpede” că nu a fost o decizie, o discuţie la nivelul USL pe proiect şi că nu a avut o discuţie cu premierul „niciodată despre angajamentele statului român în această privinţă”.

„Este destul de simplu, dacă Guvernul în calitate de reprezentant al statului în asemenea angajamente ştie că are nişte obligaţii, atunci rezolvă această chestiune printr-o hotărâre de Guvern. Dacă totuşi doreşte în Parlament o decizie, trebuie să spună, şi asemenea decizii în Parlament nu se iau”, a mai afirmat liderul PNL.

Liderul PNL a fost întrebat dacă având în vedere sumele privind eventualele despăgubiri, invocate de premier, ia în calcul o revenire asupra deciziei de a vota împotriva proiectului Roşia Montană.

„Nu. Dacă această sumă a fost avansată şi e o astfel de discuţie deschisă, ceea ce cred că trebuie făcut de urgenţă este ca noi toţi, şi dumneavoastră toţi, şi opinia publică să afle ce-i cu aceste despăgubiri, ce angajamente are statul român. Eu nu ştiu. (…) Pe de altă parte, vedeţi dumneavoastră, înţeleg că dacă nu votăm proiectul plătim două miliarde (de dolari – n.r.) dar premierul ne spune că el nu votează proiectul, iar doamna Rovana Plumb, ministru Mediului, după ce face o pledoarie ca ministru al Mediului pentru proiect ne spune ca deputat că s-ar putea să voteze şi domnia sa contra. Eu nu mai înţeleg, dar nu-i vreun atac”, a afirmat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că, în contextul în care în USL nu s-a stabilit un anumit punct de vedere asupra proiectului Roşia Montană, nu înţelege de ce „unii din PSD s-au supărat”.

Antonescu a fost întrebat ce le transmite celor 20 de mineri blocaţi în subteran la Roşia Montană în semn de protest faţă de nerealizarea exploatării.

„Eu le transmit întreaga mea solidaritate, faptul că înţeleg punctul lor de vedere, dar în acelaşi timp apelul de a înţelege că discuţia despre resursele naturale ale României care se află la Roşia Montană este una care nu poate fi decisă doar de locuitorii din zonă, sau doar de către dânşii, cei care lucrează. Că este absolut obligaţia Guvernului, a autorităţilor, de a gândi soluţii pentru dezvoltarea economică, pentru locuri de muncă, este perfect adevărat. Înţeleg aceşti oameni, e dreptul lor, dar aici este vorba de o discuţie privitoare la resurse care aparţin întregii naţiuni”, a afirmat preşedintele PNL.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că la nivelul Guvernului toţi miniştrii au fost pentru proiectul Roşia Montană, dar şi că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, toate aspectele care ţin de acest subiect, precizând că respectă „decizia politică” a liberalilor.

„Am discutat de mai multe ori cu domnia sa toate aspectele care ţin de proiectul Roşia Montană, am decis împreună să avem o comisie de dezbatere în Parlament pe această temă, însă am înţeles că luni, în baza protestelor publice, decizia domnului Antonescu şi a PNL a fost de a vota împotrivă şi nu am nicio altă soluţie decât să respect această decizie a lor”, a spus Ponta.

Totodată, premierului i-au fost invocate afirmaţiile făcute de Antonescu, care a precizat că nu a fost o decizie în USL pe subiectul Roşia Montană.

„Nu a fost o şedinţă USL, dar am discutat de foarte multe ori, inclusiv la Constanţa şi inclusiv vinerea trecută”, a mai răspuns Ponta.

Boc: Ponta e mai mult un agent al Gold Corporation decât al statului

Fostul premier Emil Boc susţine că şeful Guvernului, Victor Ponta, e mai mult „un agent” al Roşia Montană Gold Corporation decât al statului român, întrucât a trimis Parlamentului un proiect de lege „cu dedicaţie” şi a vorbit de despăgubiri pe care „probabil i le-au dat cei de la Gold Corporation”. Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţiile premierului Victor Ponta despre despăgubirile pe care le-ar plăti statul român companiei canadiene în cazul în care proiectul minier de la Roşia Montană nu va începe.

„Eu cred că premierul Victor Ponta este mai mult un agent al lui Gold Corporation decât al statului român, din modul în care se comportă. În primul rând, prin proiectul de lege neconstituţional pe care l-a trimis la Parlament – este un proiect făcut cu toate excepţiile de la toate legile în vigoare, cu dedicaţie pentru Gold Corporation. Un premier trebuie să apere în primul rând interesul public, nu interesul privat al unei companii. În al doilea rând, vorbeşte de nişte despăgubiri pe care habar nu am de unde le-a scos, probabil că i le-au dat cei de la Gold Corporation, pentru că eu, cât am fost prim-ministru, nu am primit în Guvern niciun fel de notă, informare, care să spună că Gold Corporation cere două miliarde de dolari şi pentru ce. Câtă vreme proiectul nu are aviz de mediu, nu au de ce să ceară despăgubiri. Ei trebuie să respecte condiţiile precizate de legile europene în materie şi, ca atare, despre ce despăgubiri să fie vorba?”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, afirmaţiile premierului Ponta despre eventualele despăgubiri de miliarde de dolari fără a avea un temei legal „reprezintă o declaraţie părtinitoare pentru Gold Corporation”. „Gold Corporation s-ar putea să fluture această declaraţie într-un proces internaţional spunând: „vedeţi, şi prim-ministrul a recunoscut că trebuie să ne dea bani, cum să nu ne dea o instanţă internaţională bani?””, a spus fostul premier.

| de pe Mediafax, Curierul National

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php