EI AU FURAT REVOLUȚIA. „12.600.000 de cartuşe. E consumul unui război”. Procurorul care spune că a aflat cine-a tras în noi după 22 decembrie, despre Dosarul Revoluţiei: „Mulţi mi-au zis: «Cât timp trăieşte Ion Iliescu, el nu va fi judecat»”. Înalta Curte i-a respins rechizitoriul
„De ce nu e bine ca Ion Iliescu să fie condamnat?” l-a întrebat un reporter HotNews pe procurorul Cătălin Ranco Pițu, care a răspuns: „Nu e bine pentru imaginea noastră, ca naţiune, gândesc unii. Eu nu sunt de aceeaşi părere, că de aia am şi alcătuit rechizitoriul. Eu zic că, doar curăţindu-ne de tot ce e rău în existenţa noastră şi admiţând anumite adevăruri deranjante, putem evolua. PSD, acest partid pe care nu vreau să-l judec, îl are drept fondator pe Ion Iliescu. Pentru imaginea acestui partid, nu e bine ca un membru fondator să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii. Există şi o parte din Parlamentul European care nu doreşte acest lucru. Până la urmă, cei care au dat soluţia de restituire a dosarului sunt nişte magistraţi ai ÎCCJ, independenţi politic cu toate că, dacă facem o analiză a celor spuse doar în presă despre anumiţi magistraţi, vedem că independenţa asta e relativă, nu e literă de lege.”
Procurorul militar care a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției din Decembrie 1989, Cătălin Ranco Piţu, vorbeşte, într-un amplu interviu pentru HotNews.ro despre concluziile cercetării sale, la 35 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.
„Se înnegrea, se încrunta, privirea îi devenea agresivă. E impresionant momentul în care se acumula în privirea lui o energie negativă evidentă”, aşa-l descrie Cătălin Ranco Piţu, procurorul care a redactat rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, pe fostul preşedinte Ion Iliescu, pe care-l acuză de crime împotriva umanităţii. E o imagine diferită de cea pe care cei mai mulţi dintre români o poartă în amintire, aceea a zâmbetului de poveste al fostului preşedinte.