A fost sfințită Biserica Mănăstirii „Sf. Filimon”, înființată de un fost actor devenit călugăr

0 42

Biserica Mănăstirii „Sfântul Filimon” a fost sfințită luni de Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului. Așezământul monahal a fost înființat de Părintele Valerian Pâslaru, fost actor.

Lăcașul de cult are hramurile Buna Vestire, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor.

„În biserică, în starea de rugăciune personală și liturgică, în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții, omul se curățește de întinăciunea păcatului și devine lăcaș al dumnezeieștilor daruri”, a spus IPS Varsanufie la predică.

„În Biserică, prin stăruința în rugăciune și în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, omul ajunge să vadă și să se împărtășească cu adevărul și cu viața veșnică, pe care mai înainte doar le căuta. De aceea Îi cerem Sfântului Duh: Vino și Te sălășluiește întru noi!, pentru ca El să ne schimbe pe interior și pe exterior, luminând întreg sufletul nostru și trupul, spre a face din nou casă, biserică, templu sau lăcaș sfânt al lui Dumnezeu, potrivit mărturiei Apostolului Pavel: Voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (I Corinteni III, 16)”.

Mănăstirea Sf. Filimon

Lăcașul de cult al mănăstirii a fost inițial o biserică de parohie. Aceasta a fost ctitorită în secolul al XIX-lea, fiind sfințită în 1805.

În anul 2018, Părintele Valerian Pâslaru, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, a înființat Mănăstirea Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor ca să fie loc de rugăciune și binecuvântare a celor implicați în desfășurarea spectacolelor.

Au fost amenajate spații necesare slujirii liturgice, precum Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prescurăria, veșmântarul, dar și alte clădiri menite să sporească lucrarea misionară, precum arhondaricul și spațiile de cazare, cu toate condițiile necesare bunei întâmpinări a pelerinilor.

Prin grija starețului Valerian Pâslaru, între anii 2021-2024 s-au efectuat lucrări de restaurare și consolidare la biserică și clopotniță. Pe lângă întărirea zidurilor și a structurii de rezistență, a fost refăcut acoperișul, respectând volumetria originală, conform tabloului votiv, pardoseala din biserică a fost coborâtă la nivelul original și înlocuită cu cărămidă de epocă, realizându-se un sistem de încălzire în pardoseală.

Lăcașul de cult a fost dotat cu noi obiecte liturgice, mobilier și strane. De asemenea, curtea mănăstirii a fost pavată cu piatră de râu.

Slujba de sfințire a fost oficiată în ziua în care este pomenit Sfântul Mucenic Porfirie, care a fost actor în vremea Împăratului Aurelian (secolul 3).

Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor, este serbat în data de 14 decembrie.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Sursa: Basilica

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php