„Pactul pentru viitor” al ONU stârneşte îngrijorări privind sprijinul puternic din partea Partidului Comunist Chinez
Naţiunile Unite şi guvernele membre ale Organizaţiei, cu sprijinul puternic al Partidului Comunist Chinez, au adoptat săptămâna trecută un acord istoric pentru a conferi ONU mai multă putere şi influenţă în afacerile globale.
Controversatul acord, cunoscut sub numele de „Pactul pentru viitor”, prezintă 56 de acţiuni pe care guvernele şi instituţiile internaţionale trebuie să le întreprindă în următorii ani.Printre dispoziţiile-cheie se numără „transformarea guvernanţei globale” şi împuternicirea suplimentară a instituţiilor internaţionale într-o serie de domenii, inclusiv „dezvoltarea durabilă şi finanţarea pentru dezvoltare”, precum şi „ştiinţa, tehnologia şi inovarea şi cooperarea digitală”.Acordul include un Pact digital global pentru limitarea „dezinformării” şi o Declaraţie privind generaţiile viitoare care cuprinde obiectivele climatice ale Agendei 2030, printre care se numără eliminarea treptată a combustibililor fosili.
https://youtu.be/-SzbvTLvOEU?si=eCaT5C_TY896TVAI
De asemenea, aceasta face parte din transformarea ONU în ceea ce organizaţia prezintă în materialele promoţionale drept „ONU 2.0”.Liderii ONU şi oficiali de rang înalt ai Partidului Comunist Chinez au sărbătorit pactul ca pe un efort istoric de a crea un viitor mai bun pentru omenire şi de a spori cooperarea globală privind problemele internaţionale.„Nu putem crea un viitor potrivit pentru nepoţii noştri cu sisteme construite pentru bunicii noştri”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
În pofida opoziţiei din diferite părţi, cei 193 de membri au adoptat pactul prin consens la 22 septembrie, la Summitul Viitorului din cadrul Adunării Generale a ONU, după aproximativ nouă luni de negocieri.În zilele dinaintea adoptării pactului, o coaliţie de parlamentari şi lideri locali din SUA a organizat o conferinţă de presă la Capitol Hill, criticând acordul ca fiind un efort de subminare a suveranităţii şi libertăţii naţionale.„Nu mai putem renunţa la suveranitatea noastră, la integritatea noastră geopolitică sau la integritatea noastră economică în favoarea unor actori străini care nu au alte preocupări pentru Statele Unite ale Americii decât să ne ia puterea şi banii”, a declarat reprezentantul Andy Biggs (R-Ariz.), fost lider al House Freedom Caucus.
articol complet aici