Patriarhia KGB a Rusiei atacă BOR, prin “Soborul Sfinţilor Moldoveni”

0 1.795

Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, ierarh subordonat Patriarhiei KGB-iste de la Moscova, loveşte în Biserica ortodoxă Română, printr-o nouă diversiune stalinist-ortodoxă. În interviul acordat sitului Pravoslavie.ru el vorbeşte nici mai mult nici mai puţin decât despre „paşii intreprinşi de Biserica Ortodoxă din Moldova în vederea păstrării unităţii spirituale dintre poporul rus şi cel moldovenesc”.

În luna mai s-au împlinit 35 de ani de la hirotonia Dumneavoastră întru iereu. Ce V-a determinat să alegeţi această cale a vieţii? Unde aţi slujit la început?

Îi sunt recunoscător din toată inima Preafericitului Patriarh Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii pentru felicitările Sanctităţii Sale în această zi memorabilă şi însemnată pentru mine. (…)

Va fi fixată o dată în calendar în care va fi serbat Soborul Tuturor Sfinţilor modoveni, aşa cum a procedat Biserica Ortodoxă din Belorusia care a fixat o zi de prăznuire a Soborului Tuturor Sfinţilor din Belorusia?

Sărbătoarea Soborului Tuturor Sfinţilor Moldoveni există deja, dar nu ştim de ce ea până în prezent nu a fost încă inclusă în calendarul bisericesc universal. Încă din anul 2004 m-am adresat Preafericitului Patriarh Alexei cu rugămintea de a binecuvânta serbarea Soborului Sfinţilor Moldoveni  în data de 1/14 octombrie. Tot în această zi Biserica prăznuieşte acoperământul Maicii Domnului, şi de asemenea şi “Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Hîrbovăţ” — este cea mai importantă sfinţenie a Moldovei Ortodoxe. Preafericitul Patriarh a semnat această cerere. (…)

Poporul moldovenesc este un popor muncitor – vorbesc acum despre toţi locuitorii Moldovei, aceştia sunt şi moldoveni, şi români şi bulgari. În ultimul timp foarte mulţi dintre concetăţenii noştri lucrează peste hotare, în primul rând în Italia, pentru că limbele italiană şi moldovenească se aseamănă — în general după două luni de lucru moldovenii vorbesc deja în italiana. Ei muncesc şi în Grecia, în Portugalia, în Franţa şi în Spania… Şi, desigur, merg şi în Rusia.

Din păcate, criza economică modială a avut un efect extrem de negativ asupra economiei republicii Moldova. La aceasta cu părere de rău s-a mai adăugat şi faptul că între Moldova şi Rusia s-au format nişte relaţii nu prea prietenoase, în care sunt implicaţi cîţiva activanţi politici. Desigur, ne rugăm ca Domnul să-i înţelepţească pe aceşti oameni, pentru ca ei să înţeleagă cît este de important să păstrezi buna înţelegere cu vecinii, în cazul acesta, buna înţelegere dintre ţările noastre – dintre republica Moldova şi Rusia pentru binele ambelor popoare – popoare ortodoxe.

Cu Mitropolitul Vladimir a discutat Olga Kirianova

Sursa: http://www.patriarchia.ru

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php