STOP COLONIZĂRII ROMÂNIEI, APĂRAȚI EUROPA! PROTEST LA UNIVERSITATE, AZI ORA 20, ZONA STATUILOR.

0 517

Europa a devenit teatrul de operațiuni al unui experiment social desfășurat la scară globală, iar complicitatea autorităților care ar fi avut obligația să își protejeze cetățenii seamănă cu o predare necondiționată.

Nu vrem să mai asistăm pasivi la invazia programată a Europei cu scopul declarat de a schimba componența etnică a populației. Nu vrem să fim complicii celor care au pornit ofensiva contra religiei creștine cu gândul la o lume dezrădăcinată, guvernată de noua aristocrație neomarxistă.

Valul de migranți care cuprinde sistematic orașele și capitalele europene a depășit de mult limitele unei operațiuni umanitare legitime. Refugiații au ocupat cartiere și comunități întregi și revendică astăzi în chipul cel mai violent drepturi și privilegii egale cu ale gazdelor care le-au oferit adăpost, hrană și protecție.

De-a lungul întregului continent, actele de nesupunere, revoltele și violențele de nedescris au explodat odată cu formarea noilor comunități de refugiați, fără ca oamenii legii să mai poată ține situația sub control.

Asemenea altor experimente sociale care au schimbat din temelii drepturile și libertățile cetățenilor din statele ˝democratice˝, migrația ilegală și efectele dezastruoase ale acestei invazii tăcute sunt considerate încă teorii conspiraționiste. Victimele atacurilor, comunitățile terorizate de grupurile tot mai agresive sunt cât se poate de reale, iar faptele nu pot fi trecute sub tăcere.

Dacă autoritățile fac scut în jurul acestor invadatori, noi alegem să ne apărăm drepturile și să rupem tăcerea impusă la cel mai înalt nivel.

Națiunea română nu poate fi amenințată de strategiile demente ale unor aventurieri geopolitici! Cerem Guvernului să clarifice în cel mai scurt timp statutul migranților ilegali și să intervină energic pentru combaterea oricărui tip de ilegalități și acte de nesupunere civică apărute în rândul comunităților de refugiați aflați pe teritoriul național.

Îi așteptăm pe toți românii care mai prețuiesc și respectă drepturile și valorile naționale să protesteze alături de noi față de politica obscură și iresponsabilă promovată de actualii guvernanți în legătură cu acest fenomen.

organizator: Ionuț Stuparu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php