Crucea, expresie a dragostei lui Dumnezeu pentru om
Noţiunea de cruce are un dublu sens şi anume, crucea materială, pe care noi o vedem zugrăvită pe pereţii bisericilor şi pe mesele altarelor şi crucea spirituală, aceea a încercărilor din viaţa omului prin care acesta ajunge la Dumnezeu şi la mântuire. Căci Dumnezeu pe cine iubeşte, pe acela îl încearcă.
Primul care s-a jertfit pe cruce pentru a noastră mântuire a fost Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Hristos s-a adus pe sine jertfă curată în faţa Tatălui ceresc, fiind fără păcat, jertfindu-se în schimb pentru păcatele noastre. Fiul lui Dumnezeu a pătimit moarte pe cruce, pentru ca noi să avem şansa dobândirii prin cruce a vieţii veşnice. Hristos a răscumpărat lumea din robia păcatului, prin cruce. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu oamenii, încât l-a dat pe însuşi Fiul Său să pătimească pentru noi şi să ne răscumpere din moarte.
Cum s-a făcut însă această răscumpărare? Prin şansa crucii, de a suferi pentru adevăr, pentru Hristos şi pentru aproapele, într-un cuvânt de a ne duce crucea. Prin cruce şi suferinţă omul se curăţă de păcat, prin cruce şi suferinţă omul se îndumnezeieşte şi se înţelepţeşte, prin cruce omul trece din moarte la viaţa veşnică. Prin cruce devenim oameni duhovniceşti şi nu trupeşti, lumeşti. Prin cruce trăim pentru suflet, care este veşnic şi nu pentru trup, care este muritor. Prin cruce ne naştem din nou pentru viaţa veşnică şi pentru împărăţia lui Dumnezeu. Prin cruce, creştinul dobândeşte putere şi har de la Dumnezeu. Prin cruce îl coborâm pe Dumnezeu la noi, căci spune Scriptura că pentru oamenii cei trupeşti, crucea este nebunie, iar pentru cei duhovniceşti, crucea este puterea lui Dumnezeu.
În popor este o vorba mare: ”Să ne ducem crucea până la capăt”. Căci cel ce rabdă până la capăt se va mântui.
Pe crucea suferinţelor, noi creştinii, ne pironim păcatele şi patimile, şi ne naştem din nou, se naşte omul nou, noul Adam, omul îndumnezeit. Căci spre exemplul nostru Iisus a pătimit şi spre mântuirea noastră ne spune Mântuitorul să ne luăm fiecare dintre noi crucea sa şi să-i urmăm Lui.
Aşadar crucea este aducătoare a tuturor bunătăţilor cereşti şi pământeşti, dacă răbdăm fără să cârtim. Căci pentru o viaţă pământească scurtă cât o clipă, prin cruce, dobândim veşnicia fericită cu Hristos. Pentru o viaţă scurtă ca visul, omul dobândeşte ceva nepieritor, ceva ce nu are sfârşit. Oare Dumnezeu nu ne iubeşte incomensurabil de mult? Oare veşnicia nu este un dar prea mare pentru o viaţă de o clipă?
Să privim dragii mei către cruce şi să vedem că Ea ne este dată, aşadar din Dragostea lui Dumnezeu. Să o primim ca dar şi nu ca pe o corvoadă. Căci apostolii şi mucenicii au pătimit cu bucurie, şi-au dus crucea cu mulţumire şi nu cârtind, s-au făcut una cu crucea, au devenit una cu Ea, s-au contopit cu crucea şi au iubit-o. Căci crucea naşte viaţă şi aşa spunem noi creştinii dreptmăritori, aşa considerăm noi ortodocşii şi o lăudăm: ”DE VIAŢĂ FĂCĂTOARE CRUCE, SLAVĂ ŢIE”. Cu dragoste le dorim tuturor oamenilor să-şi ducă crucea proprie până la capăt, cu mulţumire, fără cârtire, căci prin încercări şi suferinţe, omul se curăţeşte de păcat, se îndumnezeieşte în har şi ajunge la viaţa veşnică. Să ne ducem crucea de bunăvoie şi cu bucurie şi să-l lăudăm pe bunul Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu. AMIN!
Cu dragoste pentru toţi oamenii, Pr. Andrei
Sursa: buciumul.ro