Cât costa un suflet de iudă? 1000 lei lunar! Cum erau retribuiți informatorii Securității în Țara Făgărașului
Cât costa un suflet de iudă? 1000 lei lunar! Atât încasa un informator al Miliției din zona Făgărașului pentru informațiile oferite despre grupul de partizani Gavrilă și susținătorii acestuia, pe perioada unei luni. În imagine, chitanță de încasare a retribuției de informator, întocmită de Miliția Făgăraș. Sursa: CNSAS – dosarele Grupului Carpatin Făgărășan de Rezistență.
„Întrucât s-ar putea să nu mai ajungem în ziua răfuielii, lucru ce apare tot mai probabil din zi în zi, las aceste scurte informaţii să nu se uite, rugând camarazii supravieţuitori: să nu uite că răul cel mai mare de care am suferit în aceşti ani nu vine de la duşmani, ci de la trădătorii care au stat mai mult sau mai puţin în rândurile noastre. Să lichideze trădarea pentru totdeauna din rândurile noastre.”
Din Testamentul scris în 1952 de liderul grupului, Ion Gavrilă Ogoranu, și lăsat spre păstrare profesorului Remus Budac, capturat de Securitate odată cu arestarea acestuia.
https://bzb.ro/stire/cat-costa-un-suflet-de-iuda-1000-lei-pe-luna-a197415