Patriarhia Ecumenică CRITICĂ BISERICA Greacă pentru că se OPUNE legii „căsătoriilor” lgbt

0 744

Consilierul Patriarhului Bartolomeu, teologul John Chrissavgis, consideră refuzul Bisericii Ortodoxe a Greciei de a accepta căsătoriile LGBT drept un anacronism și o dovadă de primitivism.

Chrissavgis, care din 2012 este și Arhidiacon al Tronului Ecumenic, a publicat pe 17 februarie în ziarul grec de mare circulație Kathimerini, un articol cu titlul: „Lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu și lucrurile care sunt ale Cezarului”.

Articolul consilierului patriarhal a fost preluat și tradus în engleză de Public Orthodoxy, al cărui text l-am folosit mai jos.

Comentând decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei de a se opune legalizării căsătoriilor homosexuale precum și protestele unor membri ai clerului, Chrissavgis scrie:

„Este extrem de surprinzător că diverși ierarhi și cercuri ortodoxe simt nevoia să își exprime o fervoare disproporționată și o îngrijorare excesivă în legătură cu dezbaterea actuală privind legea despre căsătoriile homosexuale care a fost adoptată de parlamentul grec.”

El explică:

„Moralitatea este un lucru, însă legalitatea este altceva.”

Invocând cuvintele Mântuitorului, Chryssavgis adaugă:

„Există lucruri care sunt ale lui Dumnezeu și altele care sunt ale Cezarului. La urma urmei, prin definiție, Statul nu are nevoie de opinia sau de aprobarea Bisericii.”

Teologul Fanarului afirmă că Legislația și Credința sunt domenii similare, dat fiind că ele se află într-o continuă dezvoltare (!):

„Așa cum domeniul credinței sau spiritualității presupune un proces continuu, la fel și democrația sau modernitatea sunt un șantier în lucru.”

Și adaugă:

„Nici unul dintre ele nu este static sau exclusiv; amândouă se străduiesc să ajungă la maturitate și integritate.”

De aceea, Arhidiaconul Tronului Ecumenic al Constantinopolului afirmă că declarații precum „Nu poți fi gay și membru al Bisericii” sunt inacceptabile, iar comunicatul celor 40 de stareți de la Athos împotriva căsătoriilor LGBT„este cel puțin anacronic și ipocrit”.

Pe același ton tăios și autoritar, care amintește de unii teologi dâmbovițeni, consilierul Patriarhului Ecumenic își continuă rechizitoriul la adresa Bisericii:

„Este regretabil că Biserica apare «primitivă» în chestiuni legate de știință (vă amintiți de vaccinare? – n.red.) și de drept (inclusiv în chestiuni precum căsătoriile civile și identitatea digitală), mai ales în raport cu tot ce a apărut în ultimele decenii, ba chiar ultimele secole. Însă, în același timp, este «novatoare» în răspândirea teoriilor conspirației.”

În fața acestei atitudini „retrograde”, Chryssavgis nu își poate stăpâni indignarea:

„Deși ne aflăm în secolul XXI. unii ierarhi se încăpățânează încă să identifice homosexualitatea cu niște simptome patologice care au nevoie de psihoterapie sau transformare.”

Și conchide tunând amenințător:

„Lumea ar putea să nu mai asculte monologul depășit al Bisericii… Ar fi dezamăgitor dacă Biserica s-ar situa o dată în plus de partea greșită a istoriei.”

O concluzie care l-ar fi făcut invidios pe Popa Burducea.

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php