E vremea când plăcerile sunt peste tot, dar nimic nu ne aduce bucurie.
Prieteni se arată mulți în jurul nostru, dar n-avem puterea să ne deschidem în fața niciunuia. Zâmbim în fața celorlalți, iar când suntem singuri vărsăm râuri de lacrimi. Stomacul ne e plin cu de toate, totuși, în inimă e un gol imens.
Bogăția o avem în trup, iar sărăcia în suflete.
Condamnăm la ceilalți slăbiciunile de care noi înșine suntem robiți. Ne răzbunăm și apoi plângem.
E vremea când ne simțim singuri pentru că singuri ne-am închis ușa. Gândurile fură odihna nopții și nu ne dau pace…
E vremea când domnesc egoismul și indiferența.
Simțim cu toții decăderea generală, dar nimeni nu face nimic în acest sens. Constatăm, tragem concluzii, dar rămânem la nivelul de constatare.
Nu vremurile nu mai sunt cum au fost, ci noi nu mai suntem cum eram cândva. Iar dacă azi s-a împuținat fericirea, este pentru că s-a împuținat dragostea în fiecare dintre noi și puterea de a ne jertfi pentru ceilalți.
Sunt sigur că dacă fiecare ar încălzi focul dragostei care s-a răcit, viața ar fi veșnică încă de pe pământ pentru că știu că există oameni care îți prelungesc viața prin dragostea lor.
O zi binecuvântată vă doresc, dragii mei, cu sănătate și bucurie!
