Principiile morale ale luptătorilor în Rezistența armată făgărășeană

0 1.104

În luptă, partizanii din munţi s-au condus după câteva principii ale moralei creştine care i-au ajutat să reziste timp de șapte ani (1948 – 1955):

1. Dragostea dintre membrii grupului, credinţa în demnitate, în verticalitate. Toţi membrii grupului erau tineri care se cunoşteau de copii, îşi cunoşteau calitățile și defecte, și erau gata să moară unul pentru celălalt dacă era nevoie.

2. Durerile unuia dintre partizani erau ale tuturor, bucuria unuia era bucuria celorlalți.

3. Toţi partizanii au iubit munţii, toți crescuseră la poalele acestora. La rândul lor munţii i-au iubit şi i-au ocrotit, dovadă că nici unul dintre membrii grupului n-a murit în munte. Răniți au fost, dar morţi nu au fost în munte din rândul Juptătorilor din munţi.

4. Partizanii nu au tras niciodată în ostaşii trimişi împotriva lor, având convingerea intimă că adevărații vinovaţi nu se aflau în munți. Ei au răspuns cu foc numai cât trebuia ca să iasă din încercuire. Socoteau că ostaşii nu sunt vinovaţi cu nimic, că adevărații vinovaţi sunt aceia care au ordonat ca tinerii români să fie trimişi pentru a se ucide unul pe altul pe cărările munților.

5. Luptătorii din munţi nu au distrus obiective economice, nu au incendiat pădurea.

6. Nici un partizan nu a luptat din spirit de aventură.

Principalul motiv pentru care Grupul Carpatin Făgărășean a rezistat timp de şapte ani a fost credința în Dumnezeu şi Rege, fiecare partizan considerându-se a fi ostaş al țării, al Bisericii strămoşeşti şi al M. S. Regele Mihai. Grupul Carpatin Făgărășean nu a întreprins niciodată vreo acţiune care să nu se poată încadra în onoarea militară și onoarea religiei creştine.

Principala trăsătură a rezistenţei armate anticomuniste din munți a fost caracterul ei naţional. Partizanii au considerat că datoria lor cea mai sfântă e să lupte şi să moară pentru neamul românesc. O altă trăsătură a rezistenţei armate din munţi: caracterul ei creştin. Tot impul partizanii au avut conştiinţa că apără nu numai Ţara, Neamul, dar şi pe Hristos Dumnezeu, că apără Biserica, idealurile lor creștine, negândindu-se şi nefăcând nici o deosebire că unii sunt greco-catolici, iar alţii ortodocşi.

Luptătorii din munţi se socoteau a fi reprezentanţii autentici ai poporului român. În condamnările lor la moarte, securiştii scriau că aceștia s-au substituit statului, că spuneau căci sunt Statul. Luptătorii din munţi şi-au fundamentat acţiunea atât pe onoarea militară, cât şi pe morala creştină, considerându-se, în acelaşi timp. ostaşi ai Țării şi ostaşi ai Crucii.

A treia trăsătură a rezistenţei armate din munţi: caracterul ei monarhist. Odată, la cabana “Bâlea Casacadă”, în vara anului 1952, legendarul conducător al Grupului Carpatin Făgărășean, Ion Gavrilă Ogoranu, simțind că trebuie să vorbească ceva în fața oamenilor, le-a spus următoarele: “Spuneţi celor din ţară că mai există un colţ din Regatul României care nu şi-a plecat capul înaintea comuniştilor, şi va rămâne liber atâta timp cât capetele pe care le vedeţi vor rămâne pe umerii celor care le poartă!”

Idealul partizanilor a fost curat. Ei nu au avut de apărat nici averi, nici privilegii de clasă. Am putea asemăna lupta lor cu fapta unuia care trece prin faţa unei case care arde, aude că acolo un copil strigă după ajutor şi nu mai stă să se întrebe, intră. Partizanii au intrat în luptă pentru că în foc era însăși ființa neamului nostru. Deviza Vulturilor Carpatini a fost: “Să trăieşti liber, ori să mori!”

Sursa: Ioan Eșan, „Vulturii Carpaților”, Ed. RAR, 1993

NOTĂ: <Cei ce doresc să susțină proiectul Expoziția Centenar Ion Gavrilă Ogoranu, organizată în sala mare a sediului Fundației omonime, o pot face prin contribuții vărsate în contul IBAN: RO48RNCB0090120742810001, BCR , beneficiar – Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, CIF 28081579, sau în contul Revolut aferent nr de telefon +40722749249, cu mențiunea “contribuție Expoziția Centenar”, ori depunând în casierie, la sediu, contra chitanță. Detalii: +40722749249, E-mail> ogoranu@gmail.com. Florin Dobrescu.>

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php