Mihai TÎRNOVEANU: AM DEMONSTRAT ÎMPREUNĂ CĂ IDENTITATEA NAȚIONALĂ NU SE POATE ȘTERGE!

0 694

Slavă lui Dumnezeu! Cu sufletul și brațele noastre, am fost în tranșeele luptelor de pe Valea Uzului, pentru a ridica din nou gloria Armatei Române din Primul Război Mondial prin Crucile Eroilor, memoria jertfei lor. Mâinile noastre, răscolind pământul, s-au întărit cu sângele lor pe care l-am simțit acolo.

Adânc respect pentru toti cei prezenți, adâncă recunoștință pentru toți cei care ne-au sprijinit. Calea Neamului împreună cu Frăția Ortodoxă, îngreuna cu românii de pe Valea Uzului și Valea Trotusului, Dărmănești, Dofteana, Onești Comănești, împreună cu frații nostri din întreaga țară, inclusiv cu grupurile Mișcării Naționale din Galați, Bârlad, Vrancea, Prahova, Neamț, precum si cu Starea de Libertate, Grai Străbun si Legitimă Apărare au scris practic istorie la Valea Uzului. Am demonstrat Împreună că identitatea națională nu se poate șterge, am arătat asta având in fruntea noastră preoți în frunte cu Părintele Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Petru Vodă, ctitorita de Sfântul Mărturisitor Justin Pârvu, precum și cu Părintele Amfilohie Brânză, ce ține straja pe Linia de Fier a Moldovei care nu a putut fi cucerit niciodată.

Totul s-a desfășurat fără niciun incident, nu a fost absolut nicio „confruntare”, nici cu forțele de ordine, totul desfășurându-se bineînțeles pașnic și nici cu cetățenii români de etnie maghiară, deși spre finalul manifestarii Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a venit la Valea Uzului pentru a ne provoca în modul cel mai ostentativ cu putință. Nu prea l-a băgat nimeni în seamă, a intrat în cimitir și așa cum a intrat, asa a și ieșit, la fel ca în iunie 2019, „cu coada între picioare”. Probabil „spera” că va primi vreun „șut în fund” de la cineva, pentru a se victimiza (zero șanse) pentru a câștiga ceva voturi prin Harghita. Penibil.

Cele 150 de Cruci ridicate de noi cu ajutorul lui Dumnezeu sunt din lemn și sunt înfipte direct in pământ. La fel și Crucea Mare, făcută de românii de pe cele Două Văi, a Trotusului și Uzului. Lemnul și pământul nu mor, din ele răsare viața, Viața de Român, atât de grea, dar atât de frumoasă.

Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Dr. Mihai TÎRNOVEANU

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php