8 iulie 1959. Poetul Vasile Militaru este exterminat în temnița de la Ocnele Mari.
Născut la 19 septembrie 1886, într-o familie de plugari din Dobreni-Câmpurelu, județul Ilfov, Vasile Militaru s-a remarcat ca unul dintre cei mai străluciți poeți ai perioadei interbelice, volume precum „Psaltirea în versuri”, „Cântecile crinului”, consacrându-l.
La 19 decembrie 1951 a fost arestat și trimis în detenție administrativă, trecând prin penitenciarele de la Rahova, Ocnele Mari, Jilava și lagărele de la Ghencea și Fundulea. A fost eliberat la 9 decembrie 1952, dar la 8 ianuarie 1959 este din nou arestat de Securitate, fiind anchetat în cadrul unui lot de 14 persoane. A fost torturat și anchetat pentru fabulele care i s-au găsit la percheziție: „Un congres de interes pentru oameni cuânțeles” și „Doi câini – fabulă fără morală”, prima făcând aluzie la congresul PCUS din 1956, iar a doua, la cele două zone de ale Berlinului, de est și de vest. În anchetă i s-a reproșat creația poetică religioasă, în special cea din perioada primei detenții, dactilografiată ulterior și difuzată în cercurile de intelectuali cu care avea legături. Printre acestea se numără poeziile „Psalm”, scrisă la Jilava în decembrie 1952, „Crăciun 1951″ și „Strigăt către Domnul vieții”, ultimul scris în lagărul de la Fundulea, în octombrie 1952.
Ancheta a stabilit că Vasile Militaru „s-a întâlnit cu învinuiții și a purtat discuții dușmănoase la adresa regimului democrat-popular din RPR, la adresa URSS și a întregului lagăr socialist”, considerându-l vinovat de „uneltire contra ordinii sociale”. Prin Sentința nr. 390 din 20 iunie 1959 a Tribunalului Militar Craiova, Vasile Militaru a primit o condamnare de 20 de ani temniță grea, trec ând prin penitenciarele Pitești și Ocnele Mari, unde a decedat la 8 iulie 1959, ca urmare a condițiilor inumane de detenție și a lispei serviciilor medicale.
