Profesorii intră în GREVĂ GENERALĂ

0 510

Liderii sindicali au participat la discuții cu Guvernul, în urma cărora s-au decis să meargă înainte cu greva generală. „Greva durează până în momentul în care cei care au semnat pentru declanșarea ei, tot în scris, vor renunța la această formă de protest. Nu este o perioada – ei sunt cei care hotărăsc”, a declarat Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”, la ieșirea de la negocierile cu premierul și mai mulți miniștrii, plus Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Oferta guvernului pentru protestatari a fost acordarea unor bonusuri pentru profesorii debutanți, bonusuri pentru profesorii din zone defavorizate și creșteri de salarii pentru personalul nedidactic.

Pe lângă stimulentele financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate Guvernul a mai anunțat că „își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu”.

La întâlnirea cu liderii sindicali din Învățământ au participat, din partea Guvernului, premierul Nicolae Ciucă, ministrul Finanțelor Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul de Interne, Lucian Bode. A fost prezent și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președinte PSD și co-președinte al coaliției de Guvernare. Șeful Secretariatului General al Guvernului, Marian Neacșu, a fost și el la ședință.

via R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php