Fost expert în operațiuni PSYOP al Armatei americane: Fox News l-a concediat pe Carlson pentru că este necesar ca populația să fie menținută „neinformată și semi-lobotomizată”

0 1.108

Un fost ofițer din armata SUA, expert în război psihologic și în combaterea terorismului, Scott Bennett, a spus că Tucker Carlson a fost concediat de Fox News fiindcă agenda regimului este de a menține „populația neinformată, semi-lobotomizată și cvasi-retardată”. 

Potrivit lui Bennett, Carlson a reprezentat o amenințare prea mare pentru puterea instituțională, deoarece i-a transformat pe americani în „cercetători și gânditori”.

Carlson a oferit „analize lucide, veridicitate și o profunzime analitică pe care nici o altă personalitate de televiziune nu le-a mai oferit la un asemenea nivel până acum în istoria Statelor Unite din câte îmi amintesc”, a spus Bennett.

Tucker trebuia să fie „redus la tăcere” pentru că reprezintă o amenințare prea mare la adresa „puterilor, instituțiilor și agendelor care au nevoie de o populație neinformată, semi-lobotomizată, cvasi-retardată, care nu pune nimic la îndoială, nu cercetează, nu analizează, ci pur și simplu înghite pe nemestecate și urmează instrucțiunile”, a mai spus Bennett, potrivit InfoWars.   

„De asemenea, Tucker Carlson a dezvăluit infracțiunile de fraudă și spălare de bani ale FTX și ale Partidului Democrat în Ucraina, [infracțiuni] implicând guvernul Statelor Unite. El a expus despre laboratoarele biochimice americane din Ucraina și legătura lor cu Partidul Democrat, cu președintele Barack Obama, vicepreședintele Biden, Hillary Clinton, George Soros, Bill Gates și alte agenții guvernamentale americane și companii farmaceutice”, a declarat Bennett.

Retorica anti-regim a fostei gazde „nu mai putea fi tolerată de mass-media americană coruptă și de establishmentul politic”, este de părere Bennett, care a adăugat că plecarea popularului prezentator este un semn al „morții presei americane”.

Fostul ofițer specialist în operațiuni PSYOP al armatei americane a spus că senatorul Chuck Schumer a amenințat că va folosi CIA și FBI pentru a desfășura operațiuni guvernamentale secrete împotriva lui Tucker pentru a nu-i mai fi difuzată emisiunea dacă nu era concediat.

Schumer a cerut anterior ca realizatorul să fie împiedicat să mai aibă emisiuni după ce a difuzat imagini care arată că liderii „revoltei” din 6 ianuarie au fost de fapt lăsați să intre în Capitoliu și însoțiți de autorități.

Potrivit summit.news, unul dintre motivele din spatele demiterii lui Tucker este un proces intentat de fostul producător de emisiuni Abby Grossberg, care susține că ar fi fost hărțuită și supusă „hărțuirii sexiste și antisemite”. Însă avocatul lui Grossberg a dezvăluit că ea nu l-a întâlnit niciodată pe Carlson.

sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php