Unul dintre cei mai mari duhovnici români de la Muntele Athos, Părintele Iulian Prodromitul, a trecut la Domnul

0 1.331

Părintele Iulian Prodromitul a murit la vârsta de 97 de ani, informează DC News, citând pagina oficială a Schitului românesc Prodromu din Sf. Munte Athos.

„Astăzi 10 martie 2023, Părintele Iulian Prodromitul a trecut la Domnul. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în Împărăţia Sa! Înmormântarea va avea loc mâine după Sfânta Liturghie“, se arată într-o postare pe pe pagina de Facebook a Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos.

Părintele ieromonah Iulian Lazăr era considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici români și printre cei mai apreciați din Sf. Munte Athos.

Ioan Lazăr, precum se numea mai înainte de a deveni ieromonahul Iulian, părintele s-a născut la data de 8 ianuarie 1926, in localitatea Vorona, județul Botoșani. Părinții săi, Ilie si Elisabeta, oameni simpli si credincioși nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan sa îmbrățișeze viața monahală.

Astfel, în anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi închinoviat la Mânăstirea Sihăstria, județul Neamț. În anul 1950, el va termina armata, lucru obligatoriu la acea vreme.

Petrecând zece ani, în rugăciune si ascultare, în anul 1956, Domnul l-a învrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.

În anul 1977, împlinind vârsta de 50 de ani, părintele Iulian de la Sihăstria vine in Sfântul Munte Athos, loc unde va și rămâne, până la moartea sa din 10 martie 2023, la vârsta de 97 de ani.

A fost unul dintre cei mai mari duhovnici români contemporani și perla Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos, scrie chilieathonita.ro.

via R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php