SFIDARE în parlament. Arafat refuză să se prezinte la audieri pe tema achizițiilor din pandemie: ”Adresați în scris întrebările”

0 681

Președintele-director general al Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), Mariana Constantinescu, a afirmat, marți, la audierea în Comisia parlamentară de anchetă privind achizițiile publice din sectorul sanitar în timpul stărilor de urgență și de alertă, că ONAC a organizat, în perioada pandemiei, peste 140 de proceduri de achiziție de produse medicale, echipamente și consumabile, din care 53 de proceduri au fost anulate din lipsă de oferte sau oferte neconforme, menționând că toate procedurile de negociere fără publicare au fost transparente și conforme cu prevederile legal, relatează Știripesurse.

ONAC a elaborat documentațiile de atribuire și a invitat la negociere toți operatorii economici identificați în acea perioadă în România care furnizau produse medicale, adică echipamente și consumabile. Este adevărat că, în prima etapă, ONAC a anulat două proceduri pentru că nu au existat oferte de la niciun operator economic. Cantitățile erau foarte mari și atunci s-a apelat la MAE, care, prin ambasade, a încercat să ne sprijine să identificăm potențiali producători și furnizori de ceea ce avea România nevoie la acea dată.

Astfel, s-au identificat în Coreea combinezoane, în Elveția – producători de ventilatoare, în Serbia – un furnizor de combinezoane. Am încercat să cumpărăm de unde am găsit produsele de care aveam nevoie și care au fost verificate de către specialiștii din DSU și Ministerul Sănătății, ele fiind conforme”, a explicat Constantinescu, potrivit Agerpres.

Constantinescu a mai afirmat cătoate procedurile de negociere fără publicare au fost transparente, ONAC publicând în catalogul electronic SEAP anunțul de participare și toată documentația și pe site-ul ONAC.

„Am organizat peste 140 de proceduri de achiziție, din care 53 de proceduri au fost anulate din lipsă de oferte sau că s-au depus oferte neconforme. Toate acordurile cadru încheiate de către ONAC au fost puse la dispoziția ISU în vederea încheierii contractelor subsecvente. Acordul cadru este doar o înțelegere între autoritatea publică și operatorii economici care au putut furniza în perioada pandemiei produse și consumabile medicale”, a spus Constantinescu.

Totodată, ea a arătat că din mai 2020 au fost controale de la Curtea de Conturi, au fost elaborate rapoarte de audit, care au identificat și anumite probleme, care s-au finalizat cu anumite recomandări.

„Tot ceea ce funcționarii publici din cadrul ONAC au făcut este conform prevederilor legale”, a adăugat Constantinescu.

Șefa ONAC a menționat că toate consumabilele – seringi, pansamente, truse de perfuzie, de transfuzie – sunt importate din țările asiatice, iar „dacă România nu va face ceva să stimuleze producția internă, ajunge în aceeași situație și în următoarea pandemie”.

La întrebările membrilor comisiei de anchetă, Mariana Constantinescu a precizat că ONAC a organizat doar procesul de negociere cu operatorii economici și nu a avut nicio atribuție în evaluarea conformității produselor.

Arafat a refuzat să se prezinte

Membrii comisiei au audiat-o marți și pe Carmen Comandașu, șef-serviciu în cadrul Ministerului Sănătății.

Comandașu a menționat că instituția pe care o reprezintă a achiziționat în perioada stării de urgență produse necesare pentru sistemul sanitar care să prevină infectarea și răspândirea cu SARS-CoV-2.

Potrivit ei, nicio instituție publică, nici DSU, nu a solicitat vreodată Ministerului Sănătății să facă achiziții pentru acestea: „Ministerul Sănătății și-a derulat propriile achiziții”.

Membrii comisiei parlamentare de anchetă îl așteptau, marți, la audieri și pe șeful DSU, R. Arahat, dar acesta a respins invitația, transmițând comisiei că va răspunde în scris la întrebările adresate.

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php