Premierul Regatului Unit: 10.000 de soldaţi ucraineni fac pregătire militară în Marea Britanie

0 1.082

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a afirmat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă comune realizate împreună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, că 10.000 de soldaţi ucraineni au ajuns în Marea Britanie pentru pregătire militară, transmite BBC

Sunak a mai adăugat că, în urmă cu doar câteva zile, au sosit alte câteva zeci de soldaţi pentru a se antrena în vederea operării tancurilor Challenger 2.

Liderul britanic afirmă că trupele ucrainene deja au învăţat să le opereze şi speră că acest lucru va face diferenţa pe câmpul de luptă, iar bărbaţii şi femeile ucraineni învaţă să controleze armele la standarde NATO.

„În prezent, ucrainenii învaţă să opereze armele NATO. Dedicarea, curajul şi determinarea sunt un merit al vostru şi al ţării voastre. De aceea îi antrenăm şi îi înarmăm cu echipamentul de care au nevoie pentru a respinge forţele ruseşti”, a declarat premierul britanic adăugând că doreşte ca echipamentele să ajungă mai repede în Ucraina.

Sunak a mai anunţat că guvernul său accelerează livrarea de echipamente militare pentru a se asigura că acestea ajung în câteva săptămâni – nu în luni sau ani. El a afirmat că Marea Britanie îşi extinde programul de pregătire pentru puşcaşi marini şi piloţi de avioane de luptă.

Potrivit lui Sunak, Marea Britanie nu este reticentă în a trimite avioane de luptă Ucrainei.

Întrebat de un jurnalist de la The Sun de ce UK nu trimite acum avioanele de luptă Typhoon de care Zelenski are nevoie, premierul britanic s-a plâns că întrebarea ar sugera o anume reticenţă în acest sens, dar că ideea este total greşită. El a ţinut să amintească faptul că Marea Britanie a fost prima ţară din G7 care a furnizat Ucrainei tancuri de luptă.

Acum, nimic nu este „în afara discuţiei”, dar au loc dezbateri cu aliaţii cu privire la cea mai bună cale de urmat pentru furnizarea de echipamente viitoare.

La rândul său, preşedintele Zelenski a spus că a auzit „dorinţa premierului de a furniza avioane de luptă”, dar în ceea ce priveşte Typhoon-urile nu depinde doar de Marea Britanie. El a adăugat că nu şi-a dat seama că e nevoie de trei ani pentru a antrena un pilot de vânătoare, dar a subliniat că piloţii ucraineni se antrenează deja de doi ani şi jumătate.

via Epoch Times

foto: Andrew Matthews/PA Wire)

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php