ADEVĂRUL despre 10 decembrie 1922, Ziua OFICIALĂ a studențimii ROMÂNE. Un studiu al istoricului Corneliu CIUCANU

0 2.305

După Marea Unire așteptările și speranțele românilor erau mari, mai ales în rândul tinerei generații, fie ei studenți sau dintre oștenii care luptaseră pe front, se arată într-un studiu al istoricului Corneliu Ciucanu

Aceste așteptări constau în demararea de reforme, cum ar fi lichidarea corupției, care să ducă la reconfigurarea vieții socio-politice. Numărul studenților avea să crească spectaculos, după alipirea provinciilor. Astfel, dacă în anul 1914, la cea mai veche universitate din România, învățau 335 de studenți, în anul universitar 1918-1919, numărul sudenților crescuse la peste 3.000. O situație asemănătoare s-a înregistat și la Universitatea București. Aici s-au înscris mulți studenți ce aparțineau minorităților naționale. Cei mai mulți erau din rândurile comunității evreiești, care manifestau simpatii comuniste, lucru care a determinat diverse reacții din partea studenților români. Ponderea studenților evrei avea să crească și să ajungă la peste 33,3% în anul 1933/1934. Un număr mare de studenți evrei se înregistrau la universitățile din Iași și Cernăuți.

„Radiografia de mai sus era îngrijorătoare pentru oamenii politici cu vederi naționaliste, deoarece, în opinia lor, școala era un laborator de formare al elitei de mâine a României Mari. În acest sens, A. C. Cuza și Ion Găvănescu, profesori universitari ieșeni, trăgeau un semnal de alarmă asupra compoziției etnice și a sentimentelor patriotice viitoarei clase conducătoare și asupra culturii naționale a statului național-unitar, rod al sacrificiilor seculare a poporului român. Situația etnică a celor două universități moldovenești explică geneza curentului naționalist creștin în mediul studențesc și considerentele mișcării, puse sub egida lozincii numerus clausus, din decembrie 1922. Raportul organelor de Siguranță subliniază faptul că studenții naționaliști provin, cu precădere, de la Facultatea de Drept și de la Facultatea de Medicină. Reținem, în acest context, statistica privind apartenența regională și etnică a studenților de la Facultatea de Medicină din Iași. Astfel, în anul întâi, din 456 de studenți înscriși, 342 erau din noile provincii, și marea lor majoritate din Basarabia și Bucovina. Dintre aceștia, o mare parte erau evrei…

…În acest context descris de creșterea numerică a studenților evrei s-a produs o acutizare a ostilității studenților români față de cei evrei, mulți dintre ei cu declarate simpatii de stânga și chiar bolșevice. Studenții români s-au plasat instinctiv la dreapta, îmbrățișând ideile naționaliste și sub influența unor profesori naționaliști de la Universitatea ieșeană. Activitatea Cercului Studenților Basarabeni de la Universitatea ieșeană, asociație condusă de Timotei Marin, Th. Văscăuțeanu, d-ra Cernăuțeanu, frați Derevici, d-ra Matievici, Ceaico-Ceaicovski «… socialistă și apoi afiliată deschis la Internaționala a III-a de la Moscova a provocat prima ciocnire serioasă cu elementele studențimii naționaliste române, reorganizată de C. Codreanu»”, prezintă istoricul Corneliu Ciucanu, în studiul „Mișcările stundențești sin anii 1922-1923″.

Mișcare la nivel internațional

Într-un document al Biroului General de Siguranță din Basarabia, conceput în urma agitațiilor naționaliste și antievreiești de pe parcursul anilor 1930 și 1931, se face un scurt istoric al începuturilor mișcării naționaliste la Universitatea ieșeană și modul în care a penetrat curentul cuzist și, mai apoi, Legiunea Arhanghelului Mihail, în Basarabia.

„Mișcarea condusă de Dl. Profesor A. C. Cuza prinde rădăcini tot mai temeinice în Vechiul Regat și prin intrarea în mișcare a lui a lui Corneliu Codreanu cu o serie întreagă de colegi de la Universitatea din Iași fapt care întărește simțitor organizația și ea se transformă în 1923 în Liga Apărării. Astfel, universitățile, dar, în special, facultățile de Drept și Medicină au devenit centre de agitație naționalistă, antibolșevică”, se arată în documentul Biroului General de Siguranță din Basarabia. O mișcare naționalistă asemănătoare se înregistra și în țările vecine, Ungaria și Cehoslovacia, dar și în mai multe state din Europa: Austria, Polonia și Lituania.

Scânteia de la care a pornit conflictul

Tensiunile dintre studenții români și cei evrei s-a acutizat în cadrul cercurilor studenților mediciniști și amenințau cu declanșarea unui conflict deosebit de violent. „Scânteia acestui conflict între studenții români și evrei a apărut în condiții cu totul spontane la Cluj, la Institutul de Anatomie al Facultății de Medicină, în data de 29 noiembrie 1922. Disputa a pornit de la aducerea și expunerea în sala de disecție a cadavrului unui evreu. La vederea acestuia, studenții israeliți s-au revoltat și au părăsit sala de disecție, solicitând predarea cadavrului comunității locale. Comportamentul sfidător al studenților evrei a determinat imediat reacția colegilor lor creștini, care au declarat că refuză să intre în sala de disecție fără o reglementare clară privind originea și confesiunea cadavrelor supuse disecției, ca material didactic. În acest sens, studenți mediciniști au adresat și un memoriu rectorului I. Iacobovici, cerând respectarea proporționalității cadavrelor destinate disecției. Vestea incidentului de la Cluj, s-a răspândit în întreaga țară stârnind reacții virulente în rândurile studenților români, dar, practic, mișcarea studențească va căpăta amploare și consistență prin implicarea studențimii ieșene și a unor cadre universitare de la Iași. Sub impresia evenimentelor de la Cluj, în capitala Moldovei, tulburările studențești au demarat la 5 decembrie 1922, când sediile ziarelor «Opinia» și «Lumea», de orientare comunistă, au fost devastate și ziarele arse. La 6 decembrie, în Sala Pașilor Pierduți, o adunare a studenților ieșeni a formulat o serie de cereri adresate Rectoratului. Petița studenților prevedea introducerea principiului numerus clausus în universitate, săli de disecție destinate special studenților evrei, eliminarea acestora din cămine. La întrunirea studențească a participat și rectorul Universității care a încercat să domolească spiritele agitate ale studenților. Deși disputa a început la Universitatea din Cluj, numărul mare al studenților evrei de la Universitatea ieșeană, lipsurile materiale, spațiul limitat de cazare, insuficiența sălilor de curs și a materialului didactic, au creat o stare de nemulțumire în rândurile studenților români de la Facultatea de Medicină din Iași, unde aceștia au fost sprijiniți și consiliați în acțiunile lor revendicative de către profesorul Corneliu Șumuleanu”, se arată în lucrarea „Mișcările stundențești sin anii 1922-1923″.

Întâlnirea din aula Facultății de Medicină

O situație asemănătoare s-a înregistrat și în algte centre universitare din țară. „Mișcarea studențească apărută la Cluj și continuată în toate centrele universitare ale României Mari a fost îndrumată, instrumentată și, ulterior, captată de formațiunea politică grupată în jurul lui A. C. Cuza și N. C. Paulescu. De la înălțimea catedrei universitare, profesorul Cuza, prin intermediul unor studenți naționaliști fideli ideilor sale, a reușit să se situeze în fruntea mișcării studențești și să-i confere chiar o titulatură programatică. Astfel, tulburările studențești din decembrie 1922 rămân cunoscute sub denumirea de mișcarea numerus clausus”, precizează istoricul Corneliu Ciucanu.

O întâlnire importantă a studenților naționaliști din toată țara a avut loc la 10 decembrie 1922, în aula Facultății de Medicină din București, la care au participat peste 1000 de studenți. Au avut loc discuții aprinse pe marginea evenimentelor pornite de la incentul de la Cluj. S-a constitui un Comitet de acțiune, în special, din studenții mediciniști. Moțiunea votată în acest cadru a constituit actul de naștere al generației ’22 și, totodată, manifestul – program al mișcării studențești, în care se specifica faptul că revendicările studențești nu se bazează pe considerente antisemite, de ordin rasial sau religios și că obiectivul principal al mișcării studențești era asigurarea întâietății elementului românesc în universități și rezolvarea unor «probleme de ordin superior cultural național”.

Congresul de la Mănăstirea Cetățuia

Reprezentanții studenților au devenit mai târziu lideri ai mișcării național – creștine din anii ’30. Prin protestul generației ’22 s-a creat un sentiment de solidaritate studențească, iar evenimentele legate de organizarea studențimii la nivel național, au făcut posibil contactul nemijlocit între liderii studenților din toate centrele universitare. „În primul rând, ne referim la întâlnirea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Asociației studenților creștini, cu Ion I. Moța, președintele Centrului Studențesc „Petru Maior” din Cluj, întâlnire, credem noi, determinantă în ecuația evoluției curentului național-creștin din perioada interbelică. Astfel, în august 1923, se desfășoară congresul conducătorilor și delegațiilor studențești din România. Autoritățile au interzis Congresul, dar lucrările și dezbaterile se desfășoară la Mănăstirea Cetățuia, în condiții de clandestinitate, prezidate de Ion. I. Moța. Discuțiile au urmărit evaluarea situației studențimii române după aproape un an de activitate protestatară și luarea deciziilor privind organizarea mișcării studențești. Totodată, Congresul a declarat ziua de 10 decembrie Ziua oficială a studențimii române și s-a pus problema intervențiilor necesare pentru a fi recunoscută de organismele statului și îndeosebi de către Ministerul Instrucțiunii. În acest moment, mișcarea studențească tinde să depășească limitele unei mișcări sindicale și să se implice politic. Acum se hotărăște oficial începutul luptei împotriva partidelor politice și se formează un comitet de acțiune alcătuit din Ionel Moța, Tudose Popescu, Ilie Gârneață și Corneliu Zelea Codreanu, adică viitorii lideri implicați în complotul studențesc din septembrie 1923. Ei sunt cei care au primit numele generic de «Văcăreșteni», după locul de detenție în care au fost întemnițați de autorități, respectiv Mănăstirea Văcărești”, se prezintă în lucrarea „Mișcările studențești din anii 1922-1923″.

Înființarea Uniunii Național-Creștine

Profesorul universitar ieșean, A. C. Cuza a avut un rol important în desfășurarea acțiunilor revendicative de pe parcursul anului 1923 ale studenților. Acesta a militat pentru încurajarea elementului românesc în toate domeniile, dar mai ales în Universitate. Mișcarea studențească  a fost susținută și de alți profesori care recunoșteau condițiile precare din învățământul românesc și ascensiunea continuă a elementului evreiesc. Liga Apărării Național – Creștine, formațiunea politică înființată de către profesorul  A. C. Cuza a atras o mare parte dintre liderii mișcării studențești. A. C. Cuza avea o personalitate complexă și o istorie deosebită a familiei sale. Tatăl său a fost văr primar cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

„Totuși, gruparea naționalistă democrat-creștină era o organizație mai mult regională, cu simpatizanți doar din Iași și alte orașe și târguri ale Moldovei. Pentru a da o altă dimensiune programului său politic naționalist-creștin, în ianuarie 1922, împreună cu profesorul N. C. Paulescu, Cuza a pus bazele Uniunii Național-Creștine. Programul noii grupări, organizate la nivel național, prevedea «lupta cu toate mijloacele legale pentru sprijinirea intereselor economice, politice și culturale ale românilor» și denunța marea eroare a guvernanților cu privire la acordarea de drepturi cetățenești populației evreiești. Totodată, se sublinia că simpla împroprietărire fără acordarea mijloacelor de muncă a pământului și fără o bază sigură de desfacere a produselor favorizează specula intermediarilor evrei. De asemenea, se menționa faptul că votul universal folosește numai evreilor și că această problemă extrem de importantă pentru România (problema evreiască) se putea rezolva doar prin expulzarea israeliților din țară”, arată istoricul istoricul Corneliu Ciucanu. A apărut, apoi, și organul de presă al Uniunii Național Creștine, care purta titlul de „Apărarea Națională”, fiind principalul ziar al naționalismului – creștin și prima publicație din România care a avut pe frontispiciu svastica. Gruparea politică condusă de A. C. Cuza avea și o componentă studențească semnificativă.

Corneliu Zelea Codreanu apare în prim-planul acțiunilor

În primul planul acțiunilor naționaliste studențești pentru a contracara organizațiile comuniste s-a aflat studentul de la Facultatea de Drept, Corneliu Zelea Codreanu. A. C. Cuza era nașul de botez al lui Corneliu, fiul profesorului Ion Zelea Codreanu, vechi combatant naționalist. „Corneliu Zelea Codreanu a constituit inițial Cercul studențesc «Ștefan Vodă”, apoi devenise președintele Societății Studenților în Drept, iar mai târziu, la 20 mai 1922, cu scopul de a fortifica mișcarea naționalistă, discipolul lui A. C. Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, a pus bazele Asociației Studenților Creștini. Noua organizație își propunea să-i adune pe toți studenții care manifestau o atitudine naționalistă, antibolșevică. În activitatea sa de organizare a studenților, Codreanu a fost sprijinit și îndrumat de către Cuza și Șumuleanu care, de pe poziția lor de profesori universitari, puteau acorda girul moral – patriotic tuturor manifestărilor derulate în cadrul acestor asociații studențești”, se menționează în lucrarea „Mișcările stundențești din anii 1922-1923″.

Pentru ce milita Liga Apărării Naționale Creștine

Liga Apărării Naționale Creștine a avut scopul înrolării tuturor asociațiilor și grupărilor naționaliste. A luat ființă la 4 martie 1923, ca urmare a hotărârii profesorului A. C. Cuza. Un moment important în înființarea organizației a fost sfințirea celor 70 de steaguri printr-o slujbă religioasă ale formațiunii în fața unei asistențe formate din 10.000 de persoane care au venit din toată Moldova. A.C. Cuza a fost ales președinte. Organizația beneficia de sprijinul studenților. A. C. Cuza și Liga pe care o conducea se impun în peisajul politic din prima decadă interbelică drept vectorii principali ai naționalismului românesc. Formațiunea se remarca prin mesajul virulent împotriva evreilor. Principiile de bază ale noii formațiuni vizau: „apărarea regalității și a monarhiei constituționale”, „educația națională și creștină”, „recunoașterea ortodoxiei ca principală religie în statul român”, „combaterea luptei de clasă” și „rezolvarea problemei evreiești” și milita pentru revenirea la articolul 7 din vechea Constituție: limitarea locurilor unde se puteau așeza evreii. Zvastica a fost adoptată ca simbol oficial al Ligii în 1923.

Conducerea Ligii Apărării Naționale Creștine a demarat negocierile cu alte fomațiuni cu o ideologie apropiată, pentru că se dorea consolidarea partidului și dezvoltarea sa. Astfe, în toana anului 1925 a avut loc fuziunea prin absorbție cu maimulte organizații. După absorbția lor, A. C. Cuza a fost recunoscut ca președinte, iar funcțiile de vicepreședinți au fost ocupate de prof. dr. Nicolae Paulescu, prof. dr. Corneliu Șumuleanu și prof. dr.Valer Pop.„Fuziunea L. A. N. C. cu gruparea politică a lui Octavian Goga, imprimă un nou ritm organizațional, de inspirație nazistă Partidului Naționalist Creștin, rezultat în urma înțelegerii politice dintre Goga și A. C. Cuza. În acest moment se conturează și interesul crescând al unor cercuri politice de la Berlin față de unele formațiuni politice românești. Evoluția formațiunii cuziste în anii ’20, se racordează, sub aspectul activismului politic, la frământările și mișcările studențești apărute la Iași și Cluj. (…) Mediatizarea așa – numitului «complot studențesc», soldat cu arestarea și detenția grupului lui Codreanu la închisoarea Văcărești, procesul și achitarea conspiratorilor, a contribuit la creionarea unei aure de erou și de neîmpăcat luptător naționalist lui Codreanu, dar s-a realizat, evident, și un transfer imens de popularitate către profesorul A. C. Cuza și formațiunea sa, recunoscut fiind rolul de mentor și de doctrinar al Profesorului. În această perioadă se ia hotărârea construirii unui cămin studențesc pentru studenții naționaliști”, se prezintă în studiul „Mișcările stundențești din anii 1922-1923″.

Corneliu Zelea Codreanu era responsabil cu munca voluntară. Iau ființă cărămidăria de la Ungheni și tabăra de muncă de la Ungheni. Studenții sunt supravegheați de îndeaproape de prefectul de poliție Constantin Manciu. Apar tensiuni pentru că studenții erau mereu provocați de agenți, ajungându-se la arestări, bătăi și umilințe. Studenții intră în conflict deschis cu Manciu, considerat principalul responsabil pentru ce se întâmpla. Prefectului primește titlul de „Comandor al Coroanei”, acest lucrur ducând la o serie de nemulțumiri din partea studenților. În uma unui conflict pe treptele Tribunalului, unde avea loc procesul unui student, Corneliu Codreanu, avocat al acuzării, îl împușcă pe Manciu. Incidentul de la Iași, contrar așteptărilor, conduce spre creșterea simpatiilor populare la adresa lui Codreanu și a notorietății acestuia. Este judecat pentru fapta sa. Procesul se mută la Severin, dar Codreanu beneficiază de un puternic sprijin popular, prin manifestații și depoziții în cadrul procesului, astfel că este achitat.

Primele divergențe

În toamna anului 1925 au loc primele divergențe între Codreanu și profesorul Cuza, privind modul de acțiunea și strategia. „Dacă profesorul Cuza dorea afirmarea ideii naționale în limitele descrise de Constituția de la 1923 și în cadrul luptei parlamentare, utilizând metodele tradiționale confirmate de confruntările politice antebelice (întruniri publice, conferințe, constituirea de asociații societăți cultural – religioase și sportive, sprijinirea înființării de bănci și întreprinderi românești), Codreanu afișa frecvent rezerve privind regimul parlamentar și era un vehement acuzator al carențelor democrației românești. El voia o mișcare structurată cvasi-cazon, cu o ierarhie bine stabilită și liber asumată, o mișcare rezultată în urma unui proces interior de conștientizare a „pericolelor” ce pândesc societatea românească și, totodată, un curent novator și regenerator al vechilor virtuți românești”, prezintă istoricul.

Vizita studenților la Chișinău

În urma alegerilor din 25 mai 1926, Liga a obținut un procent de 4,76%, majoritatea voturilor fiind dobținute din județele Moldovei. Procentul irelevant obținut este pus pe seama slabei organizări. În schimb, comunitatea evreiască era foarte bine organizată, Asociația Maccaby având chiar un caracter paramilitar. Un moment tensionat a avut loc la Chișionău, când un grup de studenți naționaliști a făcut o vizită, la invitația Mitropolitului. Studenții au fost înjurații și chiar atacați. În timp ce se întorceau, în gara localități Călărași, unde populația majoritară era cea evreiască, a avut o un coflict și chiar s-a tras cu pistoalele în vagoanele în care se aflau studenții. A avut loc o ciocnire înte cele două tabere și patru studenți au fost răniți.

Criza statutarilor

În anul 1927, o serie de personalități din Ligă au fost excluse sau și-au dat demisia, constituind L. A. N. C. – Statutar. Acest grup politic întrunea vechi naționaliști și tovarăși de luptă și de idei ai lui A. C. Cuza, care au protestat împotriva excluderii colegului lor, deputatul de Câmpulung, Paul Iliescu. Profesorul Cuza și-a îndreptat mai mult atenția către activitatea de deputat, neglijând acțiunile de organizare a Ligii. În scurt timp, formațiunea avea să înregistreze u ecul electoral, iar în anul 1927 mai avea un procent electoral de 2%. 

„Momentul de criză este accentuat și de desprinderea tinerilor „Văcăreșteni” (foto), în frunte cu Corneliu Z. Codreanu, care vor constitui, la 24 iunie 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail, decisă a păstra o poziție echidistantă în raport cu cele două facțiuni din Ligă. Întemeierea Legiunii, consemna distanțarea nucleului dur, studențesc în frunte cu Corneliu Codreanu. Conflictul dintre generații, deosebirile de ordin tactic, neimplicarea lui A. C. Cuza în problemele organizatorice ale L. A. N. C., au creat o stare de nemulțumire și frustrare, peste care s-au suprapus rezultatele dezastruoase înregistrate la alegerile din 1927″, menționază istoricul Corneliu Ciucanu.

Corneliu Zelea Codreanu se afla la studii doctorale în Franța, iar când a revenit în țară a încercat să împace cele două tabere. Nu a reușit, iar criza chiar s-a accentuat, plecările unor membri importanți slăbind organizația.

Fuziunea cu partidul lui Goga și guvernarea

Revenirea pe tron al lui Carol al II- a dus la o creștere a simpatiilor în rândul electoratului. Astfel, la alegerile parlamentare din anul 1932, Liga lui Cuza a obținut cel mai bun rezultat, 5,3% și avea să readucă Liga într-o situație mai favorabilă pe plan electoral și parlamentar.„Abia după fuziunea L. A. N. C. cu Partidul Național – Agrar, condus de Octavian Goga (14 iulie 1935), noua formațiune rezultată, numită Partidul Național Creștin, va cunoaște o anumită resurecție doctrinară și organizatorică, ba chiar va accede la putere în contextul alegerilor indecise din decembrie 1937. Deși clasat doar pe locul IV după P. N. L., P. N.Ț. și Partidul „Totul pentru Țară?” (Miș?carea Legionară), Partidul Național – Creștin a înregistrat el un real succes electoral, obținând 9,15% din sufragii și 36 de mandate. Vechiul discurs naționalist al profesorului A. C. Cuza a fost reactivat și reactualizat, cu mai multă vehemență, de către poetul O. Goga, devenit, după fuziunea din iunie 1935, președintele executiv al P. N. C. În urma alegerilor din 1937 s-a demonstrat că național – creștinii au fost puternici în Basarabia unde au obținut 21‚3% din voturi și în Moldova unde au primit 17,l%. Un număr important de voturi a fost acordat P. N. C. de vechile bastioane cuziste din nordul Basarabiei și din Moldova, unde populația românească se confrunta cu problema evreiască.(…) Blocul formațiunilor politice de dreapta (legionarii, național – creștinii, georgiștii), au obținut în total 28,63% din sufragii. Acest procent dovedește receptivitatea electoratului pentru mesajul naționalist și apariția unei noi elite politice, care concepe altfel exercițiul guvernării decât partidele ante și interbelice. Receptivitatea electoratului pentru discursul naționalist l-a determinat pe Carol al II-lea să încredințeze mandatul formării unui nou guvern de alegeri lui O. Goga, liderul P. N. C. Manevra regală urmărea să satisfacă curentul naționalist, dar în același timp să-l învrăjbească. În cabinetul Goga a intrat și Armand Călinescu, recunoscut în toate mediile politice ca mare adversar al Gărzii de Fier. A. Călinescu a primit portofoliul Ministerului de Interne cu misiunea expresă de a supraveghea pe Goga, ce manifestase interes pentru o înțelegere politică cu Zelea Codreanu. Rolul Ministerului de Interne era capital în situația nou creată, deoarece abuzurile aparatului polițienesc și ale jandarmilor aveau rolul de a aduce Mișcarea Legionar și P. N. C. pe poziții ireconciliabile. În urma unei întrevederi între Goga și Codreanu, ultimul își retrage formațiunea politică din campania electorală. Acordul Goga – Codreanu l-a determinat pe Carol al II-lea să ceară demisia cabinetului Goga, instaurând regimul personal autoritar prin lovitura de stat din 10 februarie 1938. În planurile Palatului, guvernul condus de O. Goga a avut rolul să compromită ideea unei guvernări naționaliste și să niveleze drumul instaurării dictaturii carliste, vizate de rege și camarilă”, se prezintă în lucrarea „Mișcările stundențești din anii 1922-1923″.

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php