Cine va salva Basarabia?
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor,/Brațele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ți mare, mare viitor! (Mihai Eminescu)
1 Decembrie 2022, încă un an, 104, de la Marea Unire: Ziua și Evenimentul care au schimbat crucial cursul Istoriei şi Destinul României.
A triumfat până și Mihai Viteazul. România, în urma unor operațiuni diplomatice fără precedent, a devenit Mare și mari am devenit cu toții, cei care suntem una cu România. A fi una cu România, înseamnă să iubești România, să te gândești la România și să trăiești și pentru România. E cazul să remarcăm (ca să ne dăm seama de costurile Marii Uniri, ca efort fizic, moral, intelectual, diplomatic etc.) că, până la înălțarea din 1918 a Tricolorului la Alba Iulia, în Capitala Marii Uniri, a fost nevoie nu doar de timp, deși timpul a contat mult. De la Mica Unire din 24 ianuarie, 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (Unirea Principatelor Moldovei și Munteniei) și până la MareaUnire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 sub domnia Regelui Ferdinand I „Întregitorul”, precedată de Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România (27 martie1918 și, respectiv, 28 noiembrie 1918) s-a parcurs o cale de… 59 de ani – vremi deloc ușoare pentru România, pline de ostilități și confruntări cu marile puteri ale timpului,care nu-și doreau o Românie Mare, tot așa cum nu și-o doresc nici azi. Ceea ce a urmat în timp și s-a întâmplat după alți 22 de ani de la Marea Unire, pe 28 iunie 1940 (anularea efectelor Unirii pentru Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței) este, în limbaj popular, o grozăvie. În limbaj politic, parcelarea unui stat și popor, în zone de ocupație și de exterminare etnopolitică și fizică (ceea ce și-au permis, în 1939, marii tirani ai secolului XX, Hitler și Stalin, prin semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov) este crimă: lagărele de concentrare, deportările, beciurile de execuție, gropile de var, lagărele forțate de muncă, antihrismul, foametea organizată, asta înseamnă crime. Crime provocate. Nu am înțeles niciodată și nu pot înțelege nici până azi de ce această parcelă deRomânie – Basarabia, care nu are în totalitatea ei nici 34 000 de kilometri pătrați (față de Rusia care depășește 17 milioane…) și care nu a fost niciodată ostilă Rusiei, ar trebui să fie și peste 200 de ani (din 1812) sau de 82 de ani (din 1940), sau de 78 de ani (din 1944), sau de 31 de ani (din 1991) motiv de gâlceavă cu Bucureștiul, în loc să fie unul de împăcare: Moscova să dea undă verde bucății de Moldovă de la est dePrut să revină la România (că mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla, oricum, fie în varianta 1918, 1941 sau în alta), iar Moscova să câștige, în consecință, o bună prietenie cu Bucureștiul. I-ar strica Moscovei o prietenie cu România?
Sunt născut într-o zonă de graniță cu România. Și ce zonă de frontieră fără pichet de grăniceri. Îl aveam și noi în localitate, de unde educația în școală nu era doarpatriotică, dar militaro-patriotică. Exista pe lângă pichet și un club al tinerilor prieteniai grănicerilor, care era o mare atracție pentru noi, copiii de școală. Cui nu i-ar fiinteresant să se afle câteva ore în zi la pichet printre grăniceri ori să meargă cu ei,nopțile, în cercetare? Pentru ce? Căutam spioni, iar ziua eram instruiți cum să-iidentificăm după straie, vorbă, înfățișare… Intram atât de mult în rol, că vedeam în totstrăinul trecător prin sat doar spioni, care, evident, ni se zicea că ar veni peste Dunăre din România. Nici cât am învățat eu în școală, nici după, nu a prins nimeni nici unspion român la Cartal. Dar practica a continuat, chiar dacă nu a folosit la nimic. S-au schimbat timpurile, s-au deschis granițele, lumea circulă liber în lung și-n lat, dar România rămâne, oricum, suspectată de către Moscova de spionaj. În Bugeac, dacă vorbești românește, ești spion român, dacă ai o carte de istorie în casă sau un tricolor pe masă, ești spion român, dacă porți relații cu cineva din România, vorbești România de bine, studiezi în România, aparții mediului nonguvernamental românesc sau predici românește din amvon, ești spion român.
Stau și mă întreb: a dispărut sau nu Uniunea Sovietică? Suntem azi din nou într-o Zi de 1 Decembrie. În aparență, aceeași ca și celelalte 31 de după 1991. Tot cu armata rusă la Nistru. Tot cu două state românești. Tot cu graniță pe Prut. Și, totuși, un alt fel de 1 Decembrie, cu o guvernare la Chișinău mai aproape de România și cu o Românie mai implicată și solidară cu noi, cu mai multă deschidere a Europei pentru noi și a noastră pentru Europa. Grație României, am avansat și suntem alături de Ucraina și Georgia pe lista statelor-candidat pentru aderare la UE. Tot grație României, riscăm mai puțin din cauza războiului din Ucraina și crizelor generate de acest război. România este azi mai mult decât un avocat al R.Moldova în lume. Ne e și scut, și spadă. E cel mai mult de ce am avea nevoie, cu un război alături, în care Rusia stă cu ochii pe Odesa. Dacă scăpăm Rusia în sudul Ucrainei și, nu dă Doamne, ajunge la Dunăre, s-a zis de data asta cu Basarabia. Nu mai rămâne din ea decât numele. Și acela la timpul trecut. De data asta, Rusia nu-i va lăsa nici statutul de gubernie.
În 1918, Sfatul Țării salva Basarabia. În 1941, o salva Ion Antonescu și Armata Română. În 1991 – Frontul Popular cu Marile Adunări Naționale. Războiul din Ucraina puțin probabil să nu se atingă de ea. Cine va salva de data asta Basarabia?
de Petru Grozavu Ziarul de Gardă