Studenții de pe ambele maluri ale Prutului i-au comemorat pe Ion și Doina Aldea Teodorovici

0 1.297

În data de 30 octombrie, studenții români de pe ambele maluri ale Prutului au adus un prinos de recunoștiință soților Ion și Doina Aldea Teodorovici, de la a căror trecere la cele veșnice s-au împlinit în acest an trei decenii.

Slujba parastasului pentru cei doi martiri ai limbii române de peste Prut a fost oficiată începând cu ora 15 la mormântul celor doi soți la Cimitirul Central din Chișinău. Slujba religioasă a fost urmată de momentul depunerii de coroane și flori, după care s-au ţinut cuvântări spre amintirea lor şi insuflarea spiritului naţional către tineri.

De la statuia voievodului Ștefan cel Mare, studenții au plecat către monumentul soților Ion și Doina Aldea Teodorovici, acolo unde a avut loc un recital cu cele mai cunoscute cântece ale celor doi.

Evenimentul a fost organizat de către Liga Studenților (LS IAȘI) și de către Liga Studenților din Basarabia. Aceste organizații îşi asumă să ducă mai departe idealurile Mişcării de renaştere naţională din Basarabia, muzica şi versurile lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici fiind cele care au însufleţit inimile a milioane de români de pe ambele maluri ale Prutului speranţa în idealul reunificării naţionale. Mai mult decât atât, cântecele celor doi au însuflețit inimile miilor de basarabeni care în 1992 au fost nevoiți să apere cu arma în mână teritoriul Republicii Moldova care a fost atacat de armata rusă și separatiștii transnistreni.

Amintim faptul că cei doi artiști au decedat în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, în urma unui suspect accident de mașină la 49 de kilometri de București.

Sursa: R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php