VIDEO. Amintiri dintr-o noapte de foc. Mărturisind adevărul istoric interzis

3 1.959

În urmă cu 7 ani, pe 13 august 2015, într-o noapte fierbinte, când Realitatea TV și-a modificat programul pentru a prelungi ore în șir emisiunea „Jocuri de putere” ca urmare a audienței nemaiîntâlnite generate de subiectul recent promulgatei „Legi antilegionare (Legea 217/2015), am apărut pentru ultima oară la o o televiziunea mainstream. De atunci, accesul meu într-o astfel de TV este interzis. Fusesem Invitat de dl Rareș Bogdan la dezbaterea pe marginea „legii antilegionare” în calitate de reprezentant al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu. Cu acel prilej, am fost pus într-o situaţie absolut unică în mass-media ultimilor 25 de ani., fiind izolat de restul participanților (nu puțini), ținut pe tot parcursul emisiunii într-o încăpere mai mică, de unde doar mi s-a dat legătura în direct. Toate acestea la presiunile tovarășului Alexandru Florian, președintele Institutului Elie Wiesel, care l-a șantajat pe Rareș Bogdan că nu va intra în platou decât dacă subsemnatul voi fi exclus, deoarece nu poate sta la aceeași masă cu un „legionar”. Realizatorul emisiunii a recurs la un șiretlic și m-a păcălit că voi fi doar mutat într-un studio paralel, unde se află alți participanți, emisiunea desfășurându-se în duplex. Când am constatat că fusesem dus într-o încăpere, singur-cuc, i-am reproșat maniera de a proceda lui Rareș Bogdan, care – la protestele mele – apăruse frecându-și mîinile și cerându-și scuze că „a fost nevoit să facă acest lucru…” De ce nu am plecat, în semn de protest? Pentru că știam că, în Decembrie 1989, însuși Ion Gavrilă Ogoranu fusese oprit să intre în direct la TVR. Cine eram eu să primesc de la același sistem mai mult decât el? Și totuși, spre deosebire de Gavrilă, eu am putut totuși să mă adresez milioanelor de telespectatori care au făcut noapte albă, ridicând ratingul Realității TV la o cotă rar întâlnită. Nu am plecat deoarece aveam îndatorirea să transmit, în numele luptătorilor în Rezistență, un mesaj României din acele momente în care democrația era sugrumată prin legi represive. Pentru că aveam îndatorirea să mărturisesc. Să mărturisesc adevărul istoric, siluit, mutilat, amputat de legislația penală. Și pentru asta merita să suport orice umilință.

Totuși, Rareș Bogdan s-a ținut de cuvânt, dându-mi legătura în direct de trei ori, pe parcursul celor 4 ore de emisiune. Cele trei intervenții ale mele le puteți urmări în acest montaj. În fiecare an, pe 13 august, redistribui acest video. Nu pentru slavă deșartă, ci pentru că mărturia mea din acea noapte a fost, zic eu, o mică lecție de istorie, dar și de ceea ce s-ar numi o anumită etică a democrației. Și Istoria, în special istoria recentă, trebuie neapărat cunoscută și asumată așa acum a fost ea, nu așa cum o stabilește legislația represivă a statului român. Iar intervenția mea a fost cam ultima în media mainstream.

Și mai distribui acest video pentru ca să nu se uite că România nu este liberă, câtă vreme istoria i se scrie sub presiuni externe, și nici nu trăim într-o democrație reală.

De atunci, au existat repetate inițiative de a fi invitat, în emisiuni referitoare la memoria rezistenței anticomuniste, în platoul unor televiziuni de nivel național, inclusiv Trinitas, dar de fiecare dată realizatorii respectivi au fost nevoiți să renunțe la aducerea mea în emisiuni. Nu mă supăr, am înțeles că nu am voie. Cât timp mai pot fi prezent pe rețelele de socializare on-line, voi mărturisi aici. Iar apoi, am să o fac de la om la om. Dar o voi face, cu același entuziasm, cât voi trăi, indiferent de consecințe.

Așa să ne ajute Dumnezeu tuturor!

3 Comments
  1. Moraru+Ionut says

    Alexandru Florian este grav deranjat mintal. Se vede asta pe fiecare por al fetei lui

  2. IO...gerules says

    Ce se intampla in Romania?Acest individ Alexandru Florian fabricat in Romania sau aiurea si ajuns printre noi pri exploziede cazari,are permisiunea,data de romani,pentruca Romania mai este inca a romanilor,sa apara in fata publicului,sa jigneasca cu perfidie neamul romanesc,despre obraznicie nu mai vorbesc.Tot ce spune se bazeaza pe falsificari de documente,minciuni si interpretari care duc pe turta lui tot jarul ADEVARULUI.Am urmarit de cateva ori pe DVD-ul si starea fizionomiei sale,prezentata pe jumatate de om(sic)in dialog cu Florin Dobresu.Cum nu prea mai aud bine,am inchis de cateva ori sonorul sa-l vad pe individ numai gesticuland.Domnii Moraru si Ionut au remarcat starea individului.Urmarindu-i doar gesticulatiile din timpul dialogului,iti pui intrebarea,cum poate cineva sa asculte vorbele acestui individ care vin ca adaos la balivernele spuse de impertinenta sa.Imberbul se prezinta publicului macinat de ganduri foarte neprietenesti cu privire la natia romana,natie care-l intretine ca pe un parazit.Cazarii jidani din capul scutecelor ce se vor a fi asternute de noua Organizare Globala a lumii peste omenire,nu-l vad pe individul bolnav,ales de ei,a se prezenta judecatii romanilor din trecut cat si din prezent?Comportamentul insului ii descalifica din start.Sau cazarii din lume considera deja ca intreaga planeta le apartine si ca ei pot sa faca ce vor?Acest individ este jalnic.Si cu parere de rau fac o analogie a numelui de familie Florian cu o mare doamna din Brasovul anilor ’60-’70,Domna Mada Florian o mare actrita la teatrul brasovean a acelor ani,o finta de o demnitate si onoare fara egal.Cred ca nu sant rude,ca acest Alex.Florian sa-i ingroape imaginea ei de stea a Romaniei.

  3. IO...gerules says

    A se lua aminte faptul ca jidanii lui cominternisti au umplut temnitele politice din Romania anilor ’50(1946-1964)cu patrioti romani pe care ei iau condamnat in mod dictatorial,cu sentiinte inventate,Individul se foloseste in mod impertinent si obraznic de acele fapte pe care le considera adevaruri impotriva neamului sau care de fapt au huzurit in Romania pe timpul razboaelor.Numai romanii au luptata si au murit pentru tara,jidanii nu.Vorbeste ipochimenul despre legionari fara nici-o pregatire in domeniu.Da cu paru in stanga si -n dreapta ticalosul.Mai aduce si poze pe care le interpretreaza cum vrea nemernicia sa.Dupa felul in care isi schimonoseste mutra se pare ca se drept stapan in Romania,iar romanii nu-i executa vrerile
    Doamne../

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php