Vino la Marșul Normalității: sâmbătă 9 iulie, ora 13:00, Piața Victoriei!

1 1.943

Sâmbătă 9 iulie va avea loc la București MARȘUL NORMALITĂȚII – pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Organizat an de an începând din 2005 și ajuns la cea de-a 18-a ediție, MARȘUL PENTRU NORMALITATE este cea mai constantă manifestare publică din România organizată în sprijinul valorilor familiei. 

Manifestarea este autorizată de Primăria Capitalei și așteptăm participanții la ora 13:00 în Piața Victoriei, de unde vom porni pe traseul Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Patriarhia Română. 

Organizat de Noua Dreaptă împreună cu asociații și activiști implicați în campania pentru DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018, MARȘUL PENTRU NORMALITATE exprimă protestul românilor care susțin valorile familiei tradiționale:

1. Față de parada homosexualilor, o manifestare cu caracter obscen și provocator care promovează în fiecare an ideea legalizării parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale;

2. Față de intenția unor partide parlamentare de a băga pe gâtul românilor „parteneriatele civile între persoane de același sex”, în disprețul celor 3,5 milioane de români care au votat, în proporție de 92% DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018 pentru inițiativa legislativă de modificare a Constituției și definirea familiei că fiind întemeiata pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie;

3. Față de atitudinea agresivă și jignitoare a lobby-ului homosexual care anul acesta are în plan organizarea unor parade homosexuale și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara;

4. Față de harțuirea românilor care și-au exprimat pe conturile de socializare intenția de a participa la Marșul Normalității, multora dintre aceștia fiindu-le blocate conturile la presiunile activiștilor homosexuali. 

Luând în considerare cele de mai sus, vă așteptăm alături de noi pe toți aceia care doriți să trăiți și să vă creșteți copiii într-o țară normală! 

Lupta pe care noi o ducem are nevoie de sprijinul și participarea tuturor celor care simt și gândesc ca noi, inclusiv a ta! Nu te mulțumi doar să ne dai dreptate! Renunță la rolul de spectator și participă la MARȘUL PENTRU NORMALITATE pentru a demonstra că într-o țară democrată drepturile majorității nu pot fi călcate în picioare de dictatura nici unei minorități! 

Vino sâmbătă 9 iulie, la ora 13:00 în Piața Victoriei din București, să spunem un NU hotărât parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale! Și vino să spunem un DA la fel de hotărât pentru normalitate, pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie!

1 Comment
  1. Moraru+Ionut says
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php