Curtea Supremă a SUA, decizie istorică în legătură cu avortul? Legea Roe vs Wade (1973) privind legalizarea avortului, ar fi în curs de anulare

0 1.415

Curtea Supremă a Statelor Unite se pregăteşte să anuleze decizia Roe vs. Wade din 1973 prin care s-a  recunoscut dreptul la avort, a relatat luni seară publicaţia Politico, transmite AFP, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, publicaţia de ştiri susţine că a intrat în posesia unui draft al unei hotărâri majoritare redactat de judecătorul conservator Samuel Alito şi datat 10 februarie.

Decizia Roe vs. Wade care, în urmă cu aproape jumătate de secol, a stabilit că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, a fost „complet lipsită de fundament de la început”, conform acestui text de 98 de pagini care ar putea face obiectul unor negocieri până la 30 iunie, anunță sursa citată.

„Considerăm că Roe vs. Wade trebuie anulată. Avortul constituie o chestiune morală profundă”, scrie Samuel Alito în document, intitulat „Avizul Curţii” şi publicat pe site-ul Politico.

Potrivit acestuia, Constituţia nu le interzice cetăţenilor din fiecare stat să reglementeze sau să interzică avortul.

„Concluzia ineluctabilă este că dreptul la avort nu este profund înrădăcinat în istoria şi tradiţiile naţiunii. Acest drept nu este protejat de nicio dispoziţie din Constituţie”, precizează Samuel Alito.

Dacă această concluzie va fi reţinută de Înalta Curte, atunci SUA ar reveni la situaţia care era în vigoare înainte de 1973, când fiecare stat era liber să interzică sau să autorizeze avorturile.

via RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php