Senator Claudiu Târziu: Toți suntem chemați să pășim pe urmele eroilor, martirilor și sfinților și să fim pietre de temelie la devenirea acestui neam

0 2.153

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a transmis, prin intermediul unei înregistrări video, un mesaj fără echivoc privind Congresul AUR din 27 martie, în care a explicat rostul acestuia, a reamintit cauza partidului, exprimându-și regretul față de contextul care a dus la excluderea unor membri, și a reiterat nădejdea în biruința românilor și a României.

Puterea noastră constă în unitatea noastră

„Eu însumi aș fi putut avea multe nemulțumiri, aș fi putut să mă exprim public într-un mod care să fie nefavorabil cauzei noastre, dacă nu aș fi înțeles că această cauză este peste noi, noi suntem niște simpli slujitori ai ei și că nu avem voie să dăm întietate personalității noastre, orgoliului nostru, interesului nostru.

Noi trebuie să ne facem luntre și punte pentru ca România și românii să izbândească, să reușească să-și ia țara înapoi și să repună această țară în locul în care îl merită: între cele mai puternice, ascultate și respectate națiuni ale Europei și ale lumii”, a explicat senatorul Claudiu Târziu.

Rostul Congresului AUR

Potrivit senatorului Claudiu Târziu, Congresul AUR a ales o nouă conducere a partidului și a reglementat relațiile în partid.

„Acest congres este de natură să limpezească apele. Și din punct de vedere doctrinar, și din punct de vedere al atribuțiilor pe care liderii partidului le au. George Simion este președintele partidului. Eu sunt președintele Consiliului Național de Conducere (CNC) AUR. Această funcție nu este una nesemnificativă. Nu este ca și cum eu aș fi făcut un pas în spate. Nu este ca și cum eu aș fi trecut pe o linie moartă.

Sorin Lavric și-a păstrat poziția de lider, de președinte al Senatului, care este un organism consultativ al partidului.

Prin statut, președintele CNC este practic egalul președintelui partidului. Prin atribuțiile care îmi sunt conferite de statut, eu colaborez pe mai departe cu președintele partidului, în mod nemijlocit și în toate actele care implică partidul. Tot ce înseamnă evoluția și dezvoltarea partidului, alianțele partidului, candidații partidului urmează să se stabilească de Biroul Național de Conducere, de CNC, fiind contrasemnate de președintele partidului și de președintele CNC.

Trebuie să aveți încredere că noi nu am stricat echipa de început a partidului, ci i-am dat o nouă înfățișare și am stabilit foarte bine de ce anume se ocupă fiecare”, a spus senatorul Claudiu Târziu.

Nu ne vom abate de la drumul nostru

Congresul a pus accentele cuvenite pe programul politic, a explicat Claudiu Târziu, menționând că  programul politic AUR vizează ca:

  • România să devină mai puternică din punct de vedere economic, să devină o putere regională;
  • România să fie respectată între națiunile care sunt asociate în UE, să fie respectată pe plan internațional;
  • România să se reîntregească între hotarele ei firești.

„Programul politic vizează să creeze condițiile necesare pentru ca românii aflați în exil economic să se reîntoarcă în România, să contribuie aici la dezvoltarea țării și să redevină stăpânii moștenirii lor, care este România. Pe scurt, noi vrem prin ceea ce ne-am propus ca partid ca România să redevină a românilor”, a spus senatorul Claudiu Târziu.

Garanția

„Ce pot garanta eu, în calitatea mea de lider al partidului AUR, de președinte al CNC, de membru al Biroului Național de Conducere, de membru al partidului AUR este că atâta vreme cât vor fi în acest proiect politic nu vom trăda această cauză.

Și nu o spun ca și cum aș bănui pe cineva dintre colegii noștri că ar putea trăda această cauză, ci vă ofer o garanție suplimentară.

Cei care mă știți dinafara partidului, din societatea civilă, din vremea când eram jurnalist, vă rog să credeți că nu voi rămâne că nu voi rămâne într-un partid care se va abate de la drumul lui.

Ce am spus, respect. Sunt un om de cuvânt și vreau să credeți că această garanție pe care v-o dau contează”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.

România are nevoie de noi eroi

Nu în ultimul rând, președintele CNC al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a adresat un îndemn românilor.

„România are nevoie de oameni de caracter. Are nevoie de oameni care își pot depăși condiția lor inițială și se pot transforma în eroi ai acestei națiuni. România are nevoie de noi eroi.

Nu ne putem raporta doar la cei care au fost eroi pentru România, martiri pentru România, sfinți pentru România. Noi toți suntem chemați să pășim pe urmele acestora și să fim pietre de temelie la devenirea acestui neam. Neamul nostru nu poate propăși decât prin sacrificii, iar sacrificiile nu le pot face decât oamenii care îmbracă această cămașă a celor care sunt dispuși să se sacrifice pentru România (…).

Să rămânem în unitate, să rămânem în credință, în nădejde și mai ales să rămânem în dragoste unul față de altul”, a spus senatorul Claudiu Târziu.

sursa: RostOnline


 
 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php