Luptătorii anticomuniști, pomeniți în rugăciunile Bisericii Ortodoxe, miercuri, 9 martie

1 1.323

Patriarhia Română transmite că, miercuri, 9 martie, este zi de rugăciune specială pentru luptătorii anticomuniști și deținuții politici.

Ziua de 9 martie figurează calendarul ortodox cea a celor 40 de Mucenici din Sevastia. Totodată, este și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, a celor ce au luptat, cel mai adesea până la moarte, îndurând suferințe inimaginabile în închisorile comuniste de exterminare, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi ateu.

Astfel, Biserica Ortodoxă îi pomenește la Sfânta Liturghie, în semn de recunoștință.

„În semn de neuitare şi recunoştinţă, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor ce au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința creștină ortodoxă, credință pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor.

Biserica Ortodoxă Română își arată constant prețuirea față de foștii luptători și deținuți politici din timpul regimului comunist care sunt, pentru prezent şi viitor, veritabile modele de demnitate, statornicie în credință şi patriotism”, transmite Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Toți preoții din țară au fost informați să oficializeze slujbe de pomenire a celor care au luptat împotriva unui sistem comunist ateu.

“Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989” a fost declarată prin lege, în decembrie 2011.

1 Comment
  1. un roman says

    Nu o sa va uitam!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php