“S-a depăşit orice limită.” “S-a întâmplat inimaginabilul.” “Cam cât de tâmpiţi ne cred autorităţile/ guvernanţii?” Afirmaţii şi întrebări pe care fiecare dintre noi le-a făcut şi le-a pus de cel puţin câteva ori, în 2012. Un an care a dus România mult dincolo de obişnuita prostie şi nesimţire a celor care ne conduc – a dus-o în isterie, nebunie, absurd.
Cum a fost posibil aşa ceva? Răspunsul, cred eu, nu e foarte complex – el ar putea fi redus la trei factori principali: 1) izolarea politicienilor într-un joc ‘între ei’, în despărţire totală de orice agendă/ problemă reală a cetăţenilor; 2) transformarea presei, din mijloc de investigare alternativă şi corectă informare asupra faptelor, în agent de propagandă fie al partidelor şi alianţelor politice, fie al clienţilor corporatişti; 3) învrăjbirea fără precedent a populaţiei, făcută să creadă, pentru o vreme cel puţin, în faptul că o tabără politică reprezinta binele, alta răul.
Or, astăzi nu mai încape nicio îndoială că ambele părţi erau rele, într-atât de catastrofice încât mulţi oameni lucizi pur şi simplu n-au mai putut vota, îngroşând procentul, oricum atât de periculos, al nepăsătorilor, apaticilor, descurajaţilor.
Fără glumă, pentru noi 2012 a marcat, în oarecare măsură, sfârşitul lumii. Al bunelor intenţii şi corectitudinii, apoi al decenţei, apoi al normalităţii. Şi vă rog să mă credeţi că nu scriu cuvintele acestea cu deznădejde. Dimpotrivă, am optimismul paradoxal al celui ajuns la fundul prăpastiei.
Vă supun, aşadar, atenţiei, o ultimă enormitate a anului care tocmai a trecut.
——————————————————-
Pe 9 decembrie, Consiliul Judeţean Alba a organizat ceea ce trebuia să fie cea mai ruşinoasă acţiune de lobby din bani publici, pentru o corporaţie privată, din istoria post-’89 a României. Un aşa-zis ‘referendum’ în 35 de localităţi cu autorităţi locale demult corupte de către Roşia Montana Gold Corporation ar fi trebuit să confirme (măcar local, din moment ce opoziţia la nivel naţional era formidabilă) voinţa oamenilor de a se reîncepe mineritul în Apuseni – cu accent, fireşte, pe proiectul RMGC.
Rezultatele acestei ‘consultări’ au fost departe de aşteptările organizatorilor. Nu s-a întrunit cvorumul, ceea ce a dus, juridic vorbind, la invalidarea referendumului. Cu toată ambiguitatea şi perversitatea întrebării de pe buletinele de vot, cu toată mita ‘electorală’ oferită de companie, cu toate presiunile exercitate de “aleşii” locali, cu toate fraudele, Gold Corporation a înregistrat o înfrângere usturătoare. Au fost prezenţi la urne doar 43% dintre cetăţenii cu drept de vot, iar voturile pentru redemararea mineritului au atins de-abia 63 de procente. Asta în condiţiile în care propaganda RMGC vorbea la un moment dat de 81% susţinere la nivelul întregii Românii.
Civic vorbind, ceea ce s-a întâmplat pe 9 decembrie reprezintă, poate, cel mai pozitiv semnal din întreaga realitate românească a anului 2012.
Foarte pe scurt spunând lucrurile: moţii nu s-au lăsat păcăliţi. Cea mai amplă campanie de dezinformare/ manipulare pe care a văzut-o vreodată această ţară s-a încheiat cu un răsunător eşec.
Dar de la simplul adevăr la ceea ce ştie populaţia românească e o distanţă importantă. Fiindcă singura soluţie a companiei, ca şi a tuturor celor cumpăraţi de ea, a fost, după un moment de şoc şi stupoare, să continue minciuna şi să preseze şi mai tare asupra politicienilor. De altfel, încă de la închiderea urnelor, mass-media românească mainstream a dat rezultate (provenite din sondaje) false, afirmând că votul pozitiv a fost undeva în zona de 75% şi trecând sub tăcere nerealizarea cvorumului – deşi aceasta din urmă se putea constata fără probleme în chiar momentul respectiv şi era perfect cunoscută atât de autorităţi, cât şi de către RMGC. În zilele următoare, minciuna a continuat, şi doar datorită unor canale alternative – mai cu seamă web-site-uri, bloguri, reţele sociale – oamenii au putut afla care fusese situaţia reală.
Însă trebuie să recunoaştem că n-a fost nimic surprinzător în comportamenul obedient-cu-corporaţia şi mincinos-cu-spectatorii/ cititorii ai televiziunilor şi ziarelor româneşti, care se hrănesc de ani de zile cu sume astronomice pentru publicitatea Gold-ului şi care cenzurează, de tot atâta timp, orice ştire despre multiplele motive de a stopa proiectul şi despre uriaşa opoziţie populară cu care, mai ales după căderea de popularitate a principalului ei lobby-ist, Traian Băsescu, se confruntă compania.
Nu. Surpriza a venit din altă parte.
————————————————-
Pentru toate ‘autorităţile’ româneşti de la nivel naţional sau local, ziua de 27 decembrie a fost, dacă nu chiar o sărbătoare legală, o zi lejeră în care oamenii, istoviţi de Crăciun, începeau să se dezmeticească şi să pregătească Revelionul.
Nu însă şi în Alba. Acolo, probabil din pur spirit cetăţenesc, aceiaşi 35 de primari de la care, cică, pornise ideea referendumului s-au întâlnit, în şedinţa Consiliului Judeţean, nu doar cu membrii acestui organism, ci şi cu parlamentarii ‘locali’. Primarii au prezentat un Memoriu, pe care consilierii ‘şi l-au asumat’, iar reprezentanţii judeţului în Senat şi Camera Deputaţilor au luat, pe rând, cuvântul ‘făcând frumos’ şi promiţând că vor cere în Legislativul României re-pornirea în Apuseni a mineritului, şi în primul rând a proiectului de la Roşia Montana.
Cu alte cuvinte, la comanda Gold-ului, toţi reprezentanţii autorităţilor ‘de Alba’, de la toate nivelurile, nu doar că au continuat să invoce rezultatele unui scrutin juridic invalidat, dar au şi inventat/ semnat o logică potrivit căreia, în realitate, acest plebiscit ar fi demonstrat SUSŢINEREA MASIVĂ a comunităţilor locale pentru Proiectul RMGC.
Nu doar o ilegalitate. Nu doar o minciună grosolană. Ci şi, dacă mai contează, o prostie (de asta am pus subtitlul ‘semne proaste’, nu ‘semne rele’) de o gravitate rar întâlnită, chiar şi în România. În ultimă instanţă, avem de-a face, pur şi simplu, cu afişarea (de un tupeu inadmisibil) a credinţei politicienilor că noi, cetăţenii, suntem proşti.
În data de 27 decembrie 2012, politicienii de Alba ne-au scuipat în faţă – pe mine, pe dumneata, pe dumneata, pe orice om cu o brumă de inteligenţă şi bun simţ din România.
Iată câteva fragmente referitoare la cvorum şi rezultatele votului, ca să înţelegeţi despre ce e vorba:
“Numărul real al votanţilor a fost cu circa 25% mai mic decât numărul de votanţi înscrişi pe listele electorale. Având în vedere faptul că oamenii duc lipsă de locuri de muncă în zonă, mulţi dintre ei au plecat în străinătate sau în alte localităţi din ţară, în căutarea unui trai mai bun /…/. Viscolul şi ninsoarea abundentă au îngreunat mult şi au influenţat semnificativ procesul electoral. /…/ Aceşti doi factori însumaţi fac ca participarea reală la referendum să depăşească 85% din totalul alegătorilor care locuiesc efectiv în zonele respective şi care în ziua votului nu au rămas înzăpeziţi. /…/ Estimăm că, în condiţii normale, participarea la referendum putea uşor ajunge la circa 60%, iar voturile cu DA ar fi reprezentat peste 70%.”
Vă credeţi ochilor?
Aveţi nevoie de o recapitulare? Prezenţa oficială la vot: 43%. Voturi în favoarea reînceperii mineritului (fără nici o menţiune, în întrebare, despre cianură): 63%. Decizia oficială, cu valoare juridică, a Biroului Electoral Judeţean Alba: INVALIDARE. Procentele invocate în memoriul asumat de politicienii ‘de la vârful’ judeţului: 85 la sută prezenţă; 70 la sută voturi pentru minerit.
Aceasta, dragi prieteni, nu e o glumă. Nu e vreo farsă sinistră pe care s-o fi inventat ca să vă testăm rezistenţa. Nu e nici măcar tipica dezinformare de presă ‘obedientă’. Nu. Este un act oficial al Consiliului Judeţean, adresat Preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului Ponta.
—————————————-
Puteţi citi, dacă aveţi nervii necesari, ceva mai jos tot memoriul. Eu, unul, aş putea comenta şi contraargumenta la fiecare din minciunile, exagerările sau simplele inepţii care îl compun de la un capăt la celălalt… şi poate că, într-o zi, mă voi calma îndeajuns ca să reiau dialogul cu cei pe care, personal, nu-i pot numi decât proşti-tupeişti-neruşinaţi-de-Alba. Deocamdată, însă, reacţia mea se reduce la atât:
Vă rog să daţi de veste. Să citiţi cu ochii proprii, să judecaţi cu mintea proprie şi să le spuneţi şi altora – fiindcă dincolo de subiectivismul meu (al unui om ajuns la capătul capătului răbdării), ceea ce contează e să fi văzut, înţeles, cântărit argumentele ambelor tabere şi să vă faceţi o părere. De luni de zile, ceea ce vi se arată, vi se comunică, vi se explică e doar versiunea promovată de Gold Corporation. E absolut necesar să existe o a doua sursă, tocmai fiindcă – sunt convins – nu vă veţi opri la ea, ci veţi căuta mai departe cu onestitatea omului care vrea, mai întâi, să îşi clarifice înţelegerea adevărului, şi apoi să facă, sau măcar să ajute ceea ce el crede că e binele.
Roşia Montana e, ‘în mic’, o oglindă a ‘marii’ Românii. Indiferent de direcţia în care o să vrem să o luăm, important este ca decizia să fie a noastră, a cetăţenilor.
Sursa: blog.activewatch.ro
