Jurnalistul și scriitorul Peter Hitchens: După doi ani de isterie în masă, ne revenim în sfârșit în fire?

Începe oare Marea Britanie să își revină în simțiri? Sunt precaut în materie de optimism și acesta ar putea fi unul dintre acele scurte dezghețuri pe care le trăiau și cei din Rusia comunistă, dar care erau urmate apoi de represiuni și mai puternice.

Sau este similar cu momentul acela din „Leul, Vrăjitoarea și dulapul” în care zăpada începe să se topească și vrăjitoarea cea rea începe să-și piardă puterile ?

Uitați-vă la toate aceste lucruri nemaivăzute. Pentru prima oară în 21 de luni, Cabinetul a luat în considerare pagubele aduse societății, economiei și civilizației umane care ar putea rezulta dintr-un nou efort de a ne speria și a ne trimite să ne ascundem în casele noastre.

Și, cel puțin pentru câteva zile, s-a abținut de la distrugerea altor câteva sute de afaceri gata șubrezite, sau de la a-i umple de disperare pe cei singuri și în vârstă, sau de la a-și bate joc de educația școlară și universitară a și mai multor tineri.

Măcar o dată, acești nătăfleți cuprinși de panică și-au ros unghiile și s-au întrebat : „Oare este sănătos și rațional să dăm foc la casă pentru a izgoni un cuib de viespi?”

Joi, un prezentator BBC cunoscut s-a întrebat cu voce tare dacă o „spitalizare Covid” chiar înseamnă că persoana respectivă a fost în spital pentru Covid sau pentru vreo altă afecțiune.

Sper, spre binele carierei lui, că nu va continua să-și mai folosească capul într-o manieră atât de riscantă.

Înainte să-și dea seama unde se află, va ajunge să întrebe dacă așa-numitele „cazuri” sunt doar rezultate pozitive la teste, adesea neimplicând nici un fel de boală, și care reflectă în principal eforturile costisitoare ale Statului de a testa pe oricine reușește să pună mâna.

Și dacă mai apucă să se întrebe în direct și ce anume se numără ca „morți Covid”, atunci o să sfârșească în exil la BBC Radio Skegness, intervievând foci.

A existat un schimb pe Twitter între specialistul în simulări Covid, Profesorul Graham Medley și editorul The Spectator Fraser Nelson. În această întâlnire, respectatul expert a recunoscut mai mult sau mai puțin că guvernul așteaptă de la el simulări cu cele mai catastrofale scenarii.

În cuvintele expertului : „Factorii de decizie sunt interesați în general numai de situațiile în care este necesar să se ia decizii.” N-ai crede.

Și a mai apărut, pe deasupra, și un articol al influentului comentator de stânga Owen Jones. În care acesta recunoștea că aceia care pun la îndoială necesitatea de a închide societatea s-ar putea să nu fie totuși niște sabotori nebuni și maniaci.

Sau, cum s-a exprimat el: „Trebuie să recunoaștem că suportul în declin al publicului larg nu poate fi concediat în termeni de negaționism Covid. Sau ca o halucinație conspiraționistă sau ca dispreț nemilos pentru viața umană.”

Ei bine, cum ar fi spus răposata mea mamă, al naibii de frumos din partea lui. Niciodată nu mi-a plăcut să mi se spună că nu-mi pasă de viața oamenilor, și încă cred că aceia care au făcut această acuzație la adresa mea și a altor sceptici s-au auto-discreditat.

Audiența domnului Jones este preponderent tânără. E capabil și el să vadă un curent de gândire atunci când vrea, și acum le spune tinerilor lui cititori că „riscul pentru viețile lor a fost foarte mic” – un argument pe care oameni ca mine l-au adus de la bun început, deși eu sunt bătrân.

Apoi adaugă : „Cu toate acestea, capacitatea de a socializa sau de a stabili relații în cei mai buni ani ai vieții lor a fost criminalizată; educația le-a fost compromisă ; sănătatea lor mentală, mult mai afectată decât cea a generațiilor mai în vârstă.” Toate acestea sunt foarte adevărate, și nu numai pentru tineri.

FINALMENTE, domnul Jones declară că „falsa dihotomie dintre măsurile autoritare aspre și moartea în masă trebuie abandonată definitiv.”

Da, trebuie, într-adevăr. Pe măsură ce ne apropiem de cea de-a doua aniversare a celui mai mare episod de isterie colectivă din istoria noastră, devine notabil cât de puțin s-a realizat prin toate aceste măsuri incredibil de distructive și fără precedent.

Și cum Suedia cea înțeleaptă, care a refuzat să o ia razna, nu s-a descurcat mult mai rău (ca să mă exprim blând) decât am făcut-o noi.

Suedia a arătat calmul și disciplina de sine pentru care noi ca oameni și ca națiune eram odinioară faimoși.

Cu toate acestea sunt mulți oameni printre noi, în poziții de mare putere, care vor să continue să facă ceea ce nu a funcționat, în speranța că data viitoare lucrurile vor ieși altfel.

Articol scris de Peter Hitchens, publicat aici și tradus de Editura Contra Mundum

via R3Media