Dan Puric: Dacă omul ar simţi Crăciunul în fiecare zi el ar fi inatacabil. Forța mistică a ținut poporul român

0 1.218

Poporul român trăiește de Sărbători și supraviețuiește între ele, a spus, în Ajunul Crăciunului, actorul și regizorul Dan Puric, invitat la o emisiune televizată

„Dacă omul ar simţi Crăciunul în fiecare zi el ar fi inatacabil. Pentru că în fiecare zi și-ar declina libertatea. Asta e tot.Crăciunul în fiecare zi nu înseamnă să mănânce cozonac și să primească daruri. Dacă am da la o parte darurile şi bradul din Crăciunul de azi ar rămâne o esență mai puțin tulburată de petrecere.Pe de altă parte, vedeți, că și petrecerea aceasta are rostul ei. Intră în ritualul creștin să fii dimpreună cu ai tăi, să ți se așeze sufletul. De fapt, poporul român trăiește de Sărbători și supraviețuiește între ele. Era o coadă în Otopeni cu bieții români care se întorceau și un reporter tocmai s-a apucat să comenteze să spună că e aglomerație și că nu se respectă rândul.S-a apropiat de o țărancă și a întrebat-o de ce s-a întors și ea a dat un răspuns năucitor: pentru că ei nu au tradiții! E o întoarcere la matcă.

Îmi aduc aminte de o poveste adevărată în documentele militare. Un soldat a fost mobilizat și trimis din București pe linia întâi la Chișinău în al Doilea Război Mondial și a întârziat o zi și au vrut să îl execute că este dezertare.Şi l-au întrebat acolo, Tribunalul Militar de ce a întârziat și el a zis: am trecut cu trenul pe lângă sat și era duminică și era horă. Am sărit din tren să mai horesc o dată cu iubita mea înainte să mor. Şi aşa l-au iertat.

De asta astăzi se sexualizează totul ca să nu mai fie legătura asta. El era înaintea morții cu iubita sa.

Eram în chilie la părintele Iustin Pârvu și în proximitatea Crăciunului și-a adus aminte. Trebuie să ne gândim la martiri zilele astea că ei sunt forța cu care vom răzbate vremurile astea satanice. Băi, băiete. Băi, ne împingea ăștia așa cu automatele cu câinii lupi să intrăm în apă și era frig și ne-am oprit așa că știam că murim. Şi au încărcat automatele și a pus câinii pe noi și s-a auzit o voce.Intrați băi, băieți! Băi, intrați că am visat azi noapte pe Maica Domnului și a zis că o să fie bine. S-au uitat cu toții la el. Din sutele alea de pușcăriași unul cică Ilie Lăcătușu. Şi după ce a zis a apărut o rază de soare și s-a făcut cald. Am intrat în apă și nu a răcit unul. Ne-am uscat şi izmenele.Cine mă ascultă pe mine acuma poate să aibă această afinitate sufletească cu minunea. În cadrul minunii apare Dumnezeu, în magie, niciodată. Altul zice: ce face Doamne ăsta deraiază mistic!

Dar tocmai forța mistică a ținut poporul român”, a spus Dan Puric.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php