Am citit dinaintea voastră atâtea condace, atâtea icoase încât rănile voastre s-au înscris, cu litere sângerii, în trupul meu. Am uitat de rănile mele, de foamea mea strecurată ca un șobolan hulpav în măruntaie. De setea mea, care-mi ardea nemilos buzele.
Am lăsat în urmă singurătatea mea, singurătatea nebunului prins în chingile cămășii albe, de forță, cu viața albită de doruri, bucurii, năzuinți, prinsă în ghearele nemiloase ale destinului. Ce însemna singurătatea mea de bufniță ascunsă sub dărâmături, în fața singurătății voastre de criptă rece, zidită parcă-n veșnicie?
Am călătorit cu voi în duh. Am dormit pe priciul de gheață. Am mâncat zeama aia râncedă, cu voi, din gamelă. M-am îngropat cu voi sub pământ, în Casimca Jilavei jilavă. Dorurile voastre, pentru mama părăsită, pentru soția rămasă ca o mireasă vădană în noaptea nunții, pentru iubita încremenită pe malul celălalt al timpului, pentru copiii în urechile cărora nu erați altceva decât personaje în file de poveste, toate dorurile astea mi-au străpuns nemilos inima. V-am plâns, nopți în șir, când vă-ntorceați, cu trupurile zdrobite în celulă.
Viețile voastre le-am scris ca un scrib, uneori entuziast, alteori doar conștiincios, pe coala mototolită a sufletului meu. Vă port, deci, în mine, ca pe o icoană vie.
Pe tine, Valeriu, curat și frumos ca un crin.
Pe tine, Ioane, apostol al mărturisitorilor.
Pe tine, Gheorghe, făclie a Numelui Domnului.
Pe tine, Părinte Gherasime, dascăl al iubirii de vrăjmași.
Pe tine, Părinte Justine, piatră de granit a credinței.
Pe tine, Mircea, minte strălucitoare, insuflată de Duh.
Pe tine, Părinte Ilie, tămăduitor nedezmințit al rănilor.
Pe tine, Radu, glas al lui Hristos și al dorurilor voastre neostoite.
Pe tine, Virgil, șoim al înțelesurilor dumnezeiești.
Pe tine, Părinte Gheorghe, podoabă a Bisericii nebiruite de Antihrist.
Ciprian Voicilă
Doamne…/cat de strigator la cer,cat de rascolitor si cat de dureros este acest act atat de omenesc de pomenire si inchinare in fata divinitatii,a unor fiinte omenesti care si-au contopit existenta proprie cu existenta neamului lor romanesc din care au rasarit ca florile si care nu au fost lasate spre a rodii,fiind ucise de niste bestii navalitoare peste pamanturile poporului roman.Cu mare obida se constata ca aceste bestii au navalit si dupa dec.’89,cand au inceput uciderea neamului romanesc an de an,zi cu zi si clipa de clipa.Romanii sat anihilati hipnotic din lupta ce se cere pentru apararea Patriei.