COMUNICAT A.F.D.P.R.: APEL CĂTRE RUDELE ȘI URMAȘII DEȚINUȚILOR POLITICI MORȚI ÎN LAGĂRUL DE MUNCĂ DE LA PERIPRAVA

0 1.482

ASOCIAŢIA  FOŞTILOR  DEŢINUŢI  POLITICI ŞI VICTIME ALE DICTATURII DIN  ROMÂNIA A.F.D.P.R.

ASSOCIATION  DES  ANCIENS  DETENUS  POLITIQUES  DE  ROUMANIE

FORMER  ROMANIAN  POLITICAL  PRISONERS  ASSOCIATION Str. Mântuleasa nr. 10, 030554, Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel./ fax. 021-317.23.17

Centrala AFDPR                                                          

Nr. 93/ 06.04.2021

COMUNICAT

APEL CĂTRE RUDELE ȘI URMAȘII DEȚINUȚILOR POLITICI MORȚI ÎN LAGĂRUL DE MUNCĂ DE LA PERIPRAVA

București, 6 aprilie 2021: Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România – AFDPR face un apel către rudele și urmașii deținuților politici decedați în lagărele de muncă de la Periprava, precum și către orice persoană care deține informații despre aceste rude, să contribuie la identificarea victimelor.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a desfășurat, în cursul anilor 2015-2019, mai multe campanii de cercetări arheologice în Cimitirul Lipovenesc din Periprava, județul Tulcea, pe locul unde au fost îngropați cei mai mulți dintre deținuții politici care au murit în lagărele de muncă și alte locuri de detenție ce au funcționat în apropierea localității Periprava. În anul 2020, colectivul de arheologi alcătuit din angajați și colaboratori ai institutului, care se ocupa încă din 2006 de căutarea și identificarea mormintelor victimelor regimului comunist pe întreg cuprinsul țării, a fost forțat să părăsească instituția. Ca urmare, începând din vara anului 2020, Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (cunoscută în istoria recentă a țării sub denumirea prescurtată de AFDPR) a preluat în sarcina sa aceste importante cercetări de interes național, care sunt continuate de către aceeași echipă de arheologi, cu susținere financiară provenită din mediul privat, prin intermediul Fundației Doina Cornea din Cluj.

Scopul investigațiilor arheologice de la Periprava este de a se descoperi, recupera și identifica rămășițele pământești ale deținuților politici decedați. Cercetările vor continua la Periprava și în anul 2021, prin organizarea unei noi campanii arheologice, iar în cursul anului viitor, acestea vor fi definitivate, deoarece se va ajunge la verificarea integrală prin săpătură a întregii suprafețe de teren ocupate de necropola deținuților. Acțiunea se desfășoară în conlucrare directă cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se află în lucru un dosar de cercetare penală în această cauză. În urma campaniilor arheologice desfășurate până în prezent, au fost descoperite și recuperate osemintele a 55 de persoane, care se află depuse pentru analize și examinări de specialitate la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din București. Cea mai importantă procedură medicală o reprezintă prelucrarea probelor biologice provenite din materialul osteologic descoperit, în vederea stabilirii ADN-ului persoanelor decedate. Pentru identificarea acestora, este însă necesară recoltarea și prelucrarea unor probe biologice comparative de la rudele și urmașii în viață ai victimelor, costurile acestor analize revenind în sarcina Statului.

Având în vedere cele arătate anterior, AFDPR face un nou apel către persoanele care au avut în familie deținuți morți la Periprava, precum și către orice persoană care are cunoștință despre astfel de rude, ca să-l contacteze pe orice cale pe organizatorul și responsabilul cercetărilor arheologice, domnul Gheorghe PETROV (tel. 0721-400.396), în vederea informării asupra procedurilor legale ce trebuie urmate și a îndrumării către autoritățile ce au în sarcină identificarea victimelor.

Comitetul Național de conducere al AFDPR

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php