Demonstrație în Piața Universității începând cu orele 13.00 și marș pentru Libertate la Guvern și Parlament

2 1.767

Demonstrații ample sunt anunțate azi în întreaga țară. Demonstrația de la București, care se va desfășura în Piața Universității cu un marș până îa Guvernului, în Piața Victoriei, și se va încheia la Parlament, în Parcul Izvor

Vă prezentăm mesajul postat pe grupul Starea de Libertate: Sâmbătă ora 13, Piața Universității, avem Unitate pentru Libertate!

Provincia își ia măcar pentru o zi, din nou, buletin de București! Din întreaga țară, din zecile de orașe în care au avut loc proteste, românii se unesc în Starea de libertate! Dacă dictatura surdă nu a auzit bine vocea oamenilor din Constanța, Brăila, Brașov, Galați, Iași, Timișoara, Cluj, Craiova, pâna la Onești sau Focșani, din toate provinciile noastre istorice, atunci această Voce a întregii Românii, va veni în centrul Bucureștiului! Dăm microfonul provinciei, care va striga alături de frații si surorile din Capitală, unitate pentru libertate!

Haideți oameni buni să ne vedem față către față, toți acei care am mers kilometri în șir în marșuri istovitoare prin orașele noastre, toți acei care nu am obosit să luptăm împotriva dictaturii, toți acei care vrem libertate. Vrem anularea restricțiilor care ne omoară viața noastră de români liberi! Aceasta este revendicarea noastră comună!
Haideți fraților să rupem lanțurile toți împreună!

Începem în Piața Universității, Km. 0 al Luptei! Veniți să vă vadă tot Bucureștiul! Veniți să vă audă bine de tot Arafat, Iohannis, Cîțu, întreaga putere care-și bate joc de noi!

Vrem libertate! Jos dictatura!

Trăiască, trăiască, trăiască si-nflorească, Moldova, Ardealul și Țara Românească!

Și mesajul Asociației Calea Neamului:

Capitala este rezervată pentru Moldova, Ardeal și Țara Românească!

Astăzi, sâmbătă, întreaga Capitală este rezervată pentru Moldova, Ardeal și Țara Românească! Toată Provincia va mărșălui pentru Libertate umăr lângă umăr cu bucureștenii! Începem la ora 13. Avem Piața Universității, Piața Victoriei, Palatul Parlamentului cu Parcul Izvor. Starea de Libertate, prin Pompiliu Diplan si confrații lui, a obținut autorizație pentru întreaga manifestare.

Valul imens al protestelor împotriva dictaturii va lua amploare.

Cerem anularea restricțiilor care ne ucid economia națională, viața socială, culturală si religioasă. Cerem respingerea de către parlament a legii vaccinării obligatorii. Repet aceste revendicări, deoarece unii oameni se fac a nu ști care sunt revendicările noastre. Ce este atât de greu de priceput fraților? Într-un cuvânt, vrem Libertate! Iar pentru asta, toate energiile românești se unesc la București. Toți acei bravi români care de o săptămână încoace protestează în fiecare zi în propiile orașe, sunt chemați în Capitală pentru a se uni într-un mare NU spus dictaturii si un mare DA, spus Libertății.

Doamne ajută!

2 Comments
  1. Pui de dac says

    Doamne ajuta fratilor! Libertate!

  2. IO...gerules says

    Daca aceste demonstratii nu au un centru de coordonare si comanda totul se va materializa printr-un mare FAS.Se pare ca sforarii din umbra au situatia manifestarilor in haturile perfide care-i mana pe nemultumiti in baierele multumitilor manipulati copilareste.Pe un canal al asa zisei televiziuni romane,am vazut o tragere de urechi,in cazul unei Biserici din moldova,unde nu s-a purtat masca.Pai pentruce mai ies amaratii in strada.Lumea iese pe sdrada sa mai ia o gura de aer?Si pe canalul Romnaia TV se scrie in zeflemea”romanii se vor aduna in fata Guvernului,…romanii se roaga in genunchi,romanii….romanii.Deci cei ce prezinta evenimentele grave ale situatiei critice in care poporul roman a fost adus,prin intermediul unei dictaturi atipice,dictatura Ministerului Sanatatii,nu sant romani.Aceste imagini dela TV,prin felul in care interpreteaza nemultumirea multimii,arunca in derizoriu obida unui popor.Unde sant cei ca Marian Munteanu,Pavel Corut,si mai nou,AUR-ul sperantei romanesti?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php