ADU-ȚI AMINTE! 13-15 iunie 1990. A fost începutul sfârșitului…

Începută în zori cu arestarea brutală a manifestanților din Piața Universității, ziua de 13 iunie avea să se sfârșească cu o represiune armată similară cu cea din Decembrie 1989. Pentru a 2-a oara in 6 luni, Armata Română trăgea în români.

Acum 30 de ani, pe străzile Bucureștiului se murea pentru Libertate. Revoluția din Decembrie 89, neterminată atunci și confiscată de comuniștii prosovietici, continua. Românii conștienți continuau lupta. Si prin ei, lupta Neamul.

Din pacate, comunistii, agenții KGB-ului, grupați în jurul lui Iliescu, Petre Roman, Saul Brukner-Brucan, Sasha Bârlădeanu, Gelu Voican, Virgil Măgureanu, au fost mai puternici. Securitatea, sub noua siglă SRI, și-a îndeplinit menirea. Ministerul de Interne, la fel. Ca și în Decembrie ’89, Armata – scoasa în stradă cu muniție de război și tancuri, la ordinul lui Ion Iliescu – a tras în populația civilă, ucigând români.

Oficial, au cazut sub gloanțe și bâte minerești 6 români, alte zeci fiind răniti, iar 6 femei violate. Astăzi, organele de anchetă penală au constatat că numărul victimelor depășește 100 de morți, iar răniții sunt de câteva ori mai mulți.

Și totuși, după 30 de ani, nimeni nu a dat socoteală. Vinovații sunt printre noi. Ei își trăiesc bătrânețile liniștiți, acoperiți de onoruri și pensii speciale, în ciuda crimelor împotriva umanității și terorismului de stat coordonat atunci. De cealalta parte, zeci de familii îndoliate, sute de oameni nenorociți pe viață, mii de destine traumatizate ireversibil. Iată bilanțul.

Exact ca in profeticul apel al lui Ceausescu, din 21 decembrie 1989 („Tovarăși, așezați-vă liniștiți la locurili voastre!”), tovarășii Securității și structurilor PCR, au rămas liniștiți la locurile lor. Între timp, au schimbat generații, predând ștafeta funcțiilor copiilor și nepoților lor. O continuitate de castă roșie asemenea coperților carnetului de partid sau, după caz, sângelui nevinovat cu care și-au mânjit mâinile.

Diversiunea macabră desfășurată în decembrie 1989, le asigurase perdeaua de fum și sânge în dosul căreia confecționaseră poleiala democratică ce urma să acopere structurile îmbătrânite în 45 de ani de crimă și abuz.
În 13-15 iunie 1990 ei au vrut să arate că sunt dispuși să egaleze și chiar să întreaca ipe Ceausescu cel lichidat chiar de ei, foștii lui tovarăși. Mesajul acelor zile, transmis opoziției anticomuniste a fost acesta: „Vă omorâm pe toți, și tot nu plecăm!”

Mii de tineri intelectuali, elita acestui popor, au luat calea pribegiei în perioada ce a urmat. De altfel, era imposibil sa supraviețuiască în România lui Iliescu. Arestările, anchetele brutale, monitorizarea ostentativă, persecuțiile împotriva participanților în Piața Universității erau la ordinea zilei. Romania avea din nou deținuti politici. Atmosfera era cea din 1946.
Doar intervenția susținută a SUA și celorlalte state occidentale, a unor organizații precum Amnesty International, a făcut posibilă reversibilitatea acelor evoluții. Și, desigur, dezmembrarea URSS, care s-a produs curând. Dar, dincolo de aparenta respectare a drepturilor omului, Securitatea akaSRI, veghea… Monitoriza… Si, uneori, intimida… Subtil și cinic…

În acele zile, de 13-15 iunie 1990, România s-a aflat la o răspântie istorică. Și, în numele României, comuniștii au ales calea rămânerii într-un regim hibrid, sfera de influență a URSS ( Iliescu era singurul șef de stat care semna, în 1991, tratatul cu o Uniune Sovietică ce avea să sucombe peste câteva luni…). Modelul ales pentru România a fost cel al pseudo-democratiei oligarhice și capitalismului de carton din Rusia postsovietică. Disimularea democrației cu partide controlate de serviciile secrete, un capitalism de cumetrie, cu miliardari proveniți din efectivele ofițerilor în rezervă având afaceri doar cu statul român, cu o presa „independentă” aparținând acelorași oligarhi. In rest, mâncare în magazine și show-uri proaste la TV. Pâine si circ! Iată rețeta admirabilei supraviețuiri a comuniștilor în noul capitalism!

Tot ei au instigat muncitorii, în 1990, să alunge cu pietre investitorii occidentali, ce doreau să eficientizeze întreprinderile învechite de pe vremea lui Ceaușescu („Nu ne vindem țara!”). Pentru ca apoi, tot ei să le vândă pe nimic ori să le ducă la fier vechi, lăsând în loc terenuri pentru afaceri imobiliare. Ei au furat conturile firmelor Securității. Ei au cumpărat, pe prețuri de nimic, tot ceea ce era valoros și eficient în economia româneasca. Firmele lor câștigă mereu cele mai bune licitații. Au acaparat întregul spectru politic. Ei au construit toată mafia politico-economică prin care au secătuit o țară. determinând exodul a milioane de români.
Ei au înstrăinat pământul, pădurile, bogățiile solului și subsolului, metalurgia neferoasă.

Până și amintirea martirilor din închisori și lagăre au arestat-o, la cererea unor străini, interzicându-ne prin lege comemorarea lor.

Au instituționalizat corupția și fuga de răspundere. Trăim în țara în care nimeni nu dă socoteală de nimic, indiferent că fură, omoară sau blasfemiază tot ceea ce are mai sfânt acest popor.

Suntem puțini și suntem dezbinați. Ca niciodata de fărâmițați în grupuri și viziuni individuale.

Dar sunt noțiuni și valori care ne sunt comune. Iar situația în care am ajuns este intolerabilă. Dacă ne vom resemna în dezbinare și neimplicare, vom fi la fel de vinovați ca ticăloșii care au acaparat, practic, o țară, cu noi cu tot.

Florin Dobrescu