ÎPS Teodosie: Sunt convins că relaxarea trebuie să înceapă cu Biserica, pentru că bisericile au stat închise DESTUL!

0 991

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a cerut redeschiderea bisericilor după 15 mai, data în care va expira actuala stare de urgență. Într-o declarație făcută la România TV, ierarhul dobrogean a spus că Biserica a fost marginalizată în timpul crizei actuale

„Biserica a fost și încă este marginalizată! Oriunde poți să mergi, la magazin, la farmacie, la spital, numai la biserică nu ai voie să mergi. Sperăm să nu mai avem o astfel de situație. Biserica nu a fost pregătită să dea un răspuns celor care au emis această Ordonanță. Dar Biserica este, într-adevăr, discriminată și marginalizată. Credincioșii nu pot să-și exercite dreptul lor la religiozitate. Nu s-a mai pomenit în istorie așa ceva, o perioadă atât de lungă, chiar de Postul Mare și de Sfânta Înviere, să fie lipsiți credincioșii de ceea ce este esențial pentru ei. Puteau să stea la distanță, cum a fost la început, și era o situație absolut firească.
Sunt convins că relaxarea trebuie să înceapă cu Biserica, pentru că destul au stat bisericile închise. Credincioșii ne spun: „Ne îmbolnăvim de dorul Bisericii. Ajutați-ne sa venim la biserică, pentru că Dumnezeu ne vindecă! Biserica a fost spitalul tuturor românilor de-a lungul istoriei, este coloana vertebrală a neamului nostru. Cum să fie închisă? Trebuie să gândim în mod firesc. Ce rău a făcut Biserica? Biserica a fost prezentă în toate războaiele de apărare, preoții au fost pe front, și nu singuri, ci cu Sfintele Taine, Biserica nu a lipsit de la ostașii noștri, iar acum, Biserica lipsește din țara ei, din locul ei în care s-a născut…”, a afirmat ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, la România TV.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php