Vladimir Konstantinovici Bukovski (30 decembrie 1942 – 27 octombrie 2019) a fost un neurofiziolog, scriitor și activist pentru drepturile omului. De la sfârșitul anilor ’50, el a fost o figură proeminentă în mișcarea disidentă sovietică, bine cunoscută atât în URSS, cât și în străinătate.
S-a născut în orașul Belebei din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Baskira, unde familia sa a fost evacuată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, el și părinții săi s-au întors la Moscova, tatăl său, Konstantin (1908 – 1976), a fost un cunoscut jurnalist. În ultimul an de liceu, Vladimir a fost exmatriculat pentru crearea și editarea unei reviste neautorizate. Și-a încheiat studiile liceale la seral. În septembrie 1960, Bukovski a fost admis la Universitatea din Moscova, la facultatea de biologie. Acolo, el și câțiva prieteni au decis să revigoreze lecturile neautorizate de poezii interzise din Piața Maiakovski.
La 19 ani, a scris notele critice despre Komsomol („Teze despre prăbușirea Komsomolului”). A fost interogat de KGB și dat afară din universitate (în toamna anului 1961). A fost arestat prima dată la 1 iunie 1963 și a fost condamnat în temeiul articolului 70.1 („Agitație și propagandă anti-sovietică”) din Codul penalal RSFSR. Bukovski a fost examinat de psihiatri sovietici, declarat bolnav mintal („schizofrenie”) și trimis pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Specială din Leningrad, unde a rămas aproape doi ani, până în februarie 1965.
În decembrie 1965, Bukovski a fost printre organizatorii unei demonstrații în Piața Pușkin pentru a protesta împotriva procesului scriitorilor Andrei Siniavski și Iuli Daniel. Manifestarea din 5 decembrie 1965 (Ziua Constituției) a devenit cunoscută sub numele de “mitingul de la Glasnosti“ și a marcat începutul mișcării publice pentru drepturi civile sovietice. Bukovski nu a putut participa, deoarece cu trei zile înainte de demonstrație a fost arestat, acuzat de distribuirea apelului și plasat în diverse instituții psihiatrice (Spitalul nr. 13 din Lublino, Stolbovaia și Institutul Serbski) până în iulie 1966.
La 22 ianuarie 1967, Bucovski, Vadim Delaunai, Evgheni Kushev și Victor Kaustov au organizat o altă manifestație antisovietică în Piața Pușkin. Au fost trimiși în judecată la 1 septembrie 1967. La proces, Bukovski și-a folosit ultimul cuvânt pentru a ataca nerespectarea legii sau a procedurilor legale de către regimul sovietic. El a invocat articolul 125 din Constituția sovietică din 1936 (în vigoare la data procesului) pentru a apăra dreptul de a organiza manifestații și alte proteste publice. Cuvintele finale ale lui Bucovski au circulat pe larg într-o colecție de samizdat. Vadim Delaunai și Evgheni Kushev, care au regretat acțiunile lor, au primit pedepse cu suspendare și au fost eliberați. Bukovski și Victor Kaustov au fost sfidători și au fost condamnați la trei ani într-un lagăr de corecție. Bukovski a fost eliberat în ianuarie 1970. În 1971, a reușit să trimita în Occident peste 150 de pagini, care documentau abuzul politic al instituțiilor psihiatrice din Uniunea Sovietică. Într-o scrisoare adresată „psihiatrilor occidentali“ Bukovski le-a cerut să analizeze dacă dovezile justifică izolarea mai multor dizidenți și i-a îndemnat să discute problema la următorul congres internațional al psihiatrilor. Documentele au fost lansate în presă, în martie 1971, de grupul francez Comitetul internațional pentru apărarea drepturilor omului și au fost preluate în The Times și în British Journal of Psychiatry. Consecința: Bukovski a fost arestat (la 29 martie) și ținut în arest timp de nouă luni. Apoi a fost judecat în ianuarie 1972. A fost acuzat de calomniere a psihiatriei sovietice, de contacte cu jurnaliști străini și deținerea și distribuirea de samizdat. A fost condamnat la doi ani de închisoare, urmați de cinci într-un lagăr de muncă și alți cinci în exilul intern. Pedeapsă grea, dar Bukovski și-a atins scopul. Asociația Mondială de Psihiatrie a condamnat practicile sovietice la cel de-al șaselea Congres Mondial și a înființat un comitet de monitorizare a abuzului. În decembrie 1976, Bucovski a fost expulzat din URSS și schimbat pe aeroportul din Zürich cu Luis Corvalán secretarul general (arestat) al Partidului Comunist din Chile.
După ce a fost expulzat din Uniunea Sovietică, Bucovski a rămas în opoziție totală față de sistemul sovietic și al regimurilor sale succesoare din Rusia. S-a stabilit în Marea Britanie la Cambridge și și-a reluat studiile în biologie. A obținut licența și un master în biologie la Universitatea Cambridge. A scris numeroase eseuri și articole polemice. Acestea nu numai că au criticat regimul sovietic și, mai târziu, cel al lui Vladimir Putin, dar și „credulitatea și complicitatea occidentală” în fața abuzurilor sovietice. La sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, în urma invaziei sovietice a Afganistanului, a desfășurat o campanie de succes pentru un boicot al Olimpiadei de vară din 1980 de la Moscova. În același an, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la activitățile și politicile mișcărilor de pace occidentale ca formă a propagandei sovietice. În 1983, împreună cu disidentul cubanez Armando Valladares a fondat și ulterior a fost ales președinte al Rezistenței Internaționale – organizație anticomunistă, care în 1985 s-a extins în SUA sub denumirea Fundația Americană pentru Rezistența Internațională.
L-a sprijinit pe Elțîn în criza constituțională rusă din 1993, dar apoi (în octombrie 1993) a criticat noua Constituție a Rusiei, considerând-o ca fiind concepută pentru a asigura o continuare a puterii lui Elțîn, care devenise ostatic al agențiilor de securitate și de aici restabilirea guvernării KGB-ului.
În 1992, Bukovski a solicitat și i s-a acordat acces la un număr mare de documente din arhivele Comitetului Central al PCUS. Cu ajutorul unui mic scaner de mână și cu un laptop, el a reușit în secret să facă fotocopii ale multor documente clasificate secret de stat, inclusiv unele rapoarte ale KGB către Comitetul Central. A scris o carte în care a descris și a analizat ceea ce a descoperit despre istoria sovietică recentă și despre relațiile URSS și PCUS cu Occidentul.
Cartea a fost curând tradusă în mai multe limbi: franceză sub numele de Jugement à Moscou (1995), rusă (1996), română, italiană (în 2016) și în toate limbile slave.
A dorit să revină și să se implice în viața politică din Rusia. În ianuarie 2004, împreună cu Gari Kasparov, Boris Nemtov, Vladimir V. Kara-Murza și alții a fost fondator al Comitetului 2008 – organizație umbrelă a opoziției democratice ruse. În 2009, s-a alăturat consiliului noii coaliții Solidarnosti, care a reunit forțele de opoziție extraparlamentare. A încercat să candideze la Președenția Rusiei (în 2007), dar în pofida susținerii populare și a forțelor politice democratice Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse a invalidat candidatura. A fost printre cei 34 de semnatari manifestului „Putin trebuie să plece”, publicat la 10 martie 2010. În 2013, Bukovski a publicat o colecție de interviuri în care îi descria pe Putin și echipa sa drept moștenitorii lui Lavrenti Beria, ultimul și cel mai notoriu șef al poliției secrete. A criticat anexarea Crimeei. Putin a emis un decret prin care nu se accepta dubla cetățenie și Ministerul Rus de Externe a declarat că nu îi poate confirma lui Bukovski cetățenia rusă. Astfel, Bukovski a fost neutralizat.
Pe măsură ce au aparut informații în legătură cu tortura deținuților din lagărele de detenție din Golful Guantánamo, Abu Ghraib și închisorile secrete ale CIA, Bukovski a declanșat un atac fără compromisuri asupra oficializării torturii. El a avertizat că odată începută, tortura este dificil de controlat, corupând pe cei care au efectuat-o. „Tortura”, a scris el, „a fost istoric un instrument de opresiune – nu un instrument de investigare sau de colectare a informațiilor”.
Bukovski a fost un adversar al construcției numită Uniunea Europeană. În 2006, într-un celebru interviu pentru The Brussels Journal, a spus că a citit documente confidențiale din dosarele sovietice secrete în 1992, care au confirmat existența unei „conspirații” pentru a transforma Uniunea Europeană într-o organizație socialistă. Uniunea Europeană a fost un „monstru”, a susținut el, și trebuie distrusă, cu atât mai devreme cu atât mai bine, „înainte de a se transforma într-un stat totalitar cu drepturi depline”. De aceea a militat pentru Brexit și a fost vicepreședinte al Asociației Libertății (TFA) din Regatul Unit și fondator al Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP).
Ascultați aici argumentele potrivit cărora U.E. este versiunea occidentală a URSS.
de dr. Vasile Astărăstoae, Facebook
