Am încetat de mult să mă mai uit la televizor. Nu avem televizor acasă și mă bucur de toate lucrurile bune care ne umplu timpul pe care altfel l-am fi pierdut uitându-ne: conversații, cinări fără grabă cu soția și copiii, conversații, cititul cărților cu fiica mea, cititul cărților în singurătate, stând pe fotoliul meu confortabil, conversaţii, privitul găinilor și rațelor de pe verandă, băutul încet al unui pahar de bourbon pe verandă în timp ce lumina se stinge la capătul unei alte zile dăruite de Dumnezeu, conversații.
Așadar, nu mă mai uit la televizor, deși uneori văd televizoare la sala de gimnastică, în hoteluri sau în aeroporturi. Acest articol, în fapt, este scris în timpul unei lungi așteptări în aeroportul din Dallas, timp în care nu am foarte multe opțiuni decât să privesc la un televizor, deși nu am nicio dorință de a face asta. Ecranele sunt peste tot, părând aproape omniprezente, greu de evitat, strivindu-ne mințile și forțându-ne atenția, fie că vrem, fie că nu vrem, violatori tehnologici care ne abuzează. Ceva mai înainte, în timp ce luam prânzul într-un restaurant, mi-a fost dificil să-mi mut privirea de la un ecran care tot arăta o imagine cu niște oameni fericiți ajutându-se unul pe altul, în timp ce pe ecran scria că suntem cu toții „cetățeni ai lumii”, o sintagmă care a devenit mantră printre cei care văd globalizarea ca o forță infailibil benevolentă. După ce am plătit nota m-am decis să mă plimb de la un terminal la altul, parte pentru a-mi face digestia mai ușoară, parte pentru a scăpa de atenția nedorită a ecranelor îngrozitor de repetitive care mi-au stricat solitudinea mesei.
În timp ce mă îndreptam spre poarta de îmbarcare tot vedeam ultimele știri de la CNN cu privire la dezastrul care îi așteaptă pe britanici dacă guvernul va merge mai departe cu Brexitul. Nu urmăream televizorul și nu puteam auzi ceea ce spunea, de fapt, „experta” dar nu puteam să nu observ titlul care rezuma propaganda CNN: „După Brexit va urma fără îndoială dezastrul”. Am trecut de ecran dar am dat peste el la următoarea poartă, cu același mesaj înfățișat. Este sfârșitul lumii dacă Marea Britanie merge mai departe cu Brexitul. Sfârșitul lumii. Iar asta nu este doar o amenințare sau o posibilitate, ci o certitudine dogmatică de oriunde ai privi: dezastru, oricum ai lua-o.
Deși nu puteam auzi de fapt ceea ce spunea „experta”, cu toate acestea știam ce spune. Erau aceleași versuri de duzină. Suveranitatea națională este demodată și nesustenabilă; o economie sănătoasă are nevoie de cedarea suveranității către entități megapolitice și monolit, precum Uniunea Europeană, ca un pas inevitabil și inexorabil spre o ordine mondială globalistă în care vom fi cu toții „cetățeni ai lumii”.
Te întrebi ce libertate politică va avea individul „cetățean al lumii” când toate deciziile majore care îi afectează viața vor fi luate de o autoritate globalistă. Cine va mai asculta vocea individului, a omului mărunt, când el are doar o voce într-un electorat de șapte miliarde? Cine va mai acorda atenție vieții sale, în regiunea sa mică, când toată puterea este la un guvern global care a fost pus în funcțiune de cele mai puternice entități din lume: corporațiile globale și instituțiile financiare internaționale?
Acest ultim scenariu a fost una dintre principalele îngrijorări ale poporului britanic atunci când a votat pentru Brexit. Deși în campania pentru referendum au fost avertizați mereu că îi pândește dezastrul economic, ei s-au arătat dispuși să-și asume acest risc pentru a-și recâștiga libertatea politică din mâinile unui monolit politic corupt care le privea îngrijorările cu un dispreț neîntrerupt. Nu a survenit niciun dezastru economic, dar lor li se spune că este inevitabil dacă nu se vor pocăi și nu se vor preda încă o dată în mâna de fier a Uniunii Europene, embrionul globalist. Avem nevoie, ne spun „experții”, de un nou referendum astfel încât britanicii să își cerșească iertarea pentru păcatul de a cere independența. Este nevoie ca ei să se întoarcă în lanțuri, cu cozile lor colective între picioare. Dacă vor face asta, totul va fi din nou bine. Dacă refuză să se predea, amenințarea dezastrului va avea loc.
Este bineînțeles foarte probabil ca „experții” să joace rolul băiețelului care strigă că vine lupul. Împrăștie zvonuri alarmiste prin minciunile spuse, afurisitele lor de minciuni și prin manipularea statisticilor. Este foarte probabil să nu urmeze niciun dezastru după Brexit. Dar chiar dacă se va dovedi că „experții” au avut dreptate, merită în continuare să își asume riscul, deoarece unele lucruri sunt mai importante decât valoarea lirei sau a dolarului din buzunarele noastre. Pentru unele lucruri merită să sacrifici confortul material. Nici suveranitatea politică, nici sufletul nu trebuie vândute pentru 30 de arginți.
O astfel de logică nu înseamnă nimic pentru „experți”, slujbașii Fratelui cel Mare, care, la fel ca cinicul lui Oscar Wilde, știu prețul a toate dar nu știu valoarea niciunui lucru. Pentru ei libertatea nu are nicio valoare, deoarece nu poate fi calculată în termeni econometrici. Libertatea nu își are un loc pe curba cererii și a ofertei. Nu contribuie la PIB. Nu are o valoare deoarece nu are un preț. Dar – și aici se află cheia problemei – nu are un preț pentru simplul motiv că este neprețuită.
de Joseph Pearce
Sursa: Contramundum
