Românii din Ucraina cer conducerii de la Kiev anularea legilor care le îngrădesc dreptul la învățământ în limba maternă.

0 1.224

Reprezentanții mediului asociativ românesc din Ucraina au trimis conducerii republicii (Președintelui, Premierului, șefului Parlamentului), vineri, o solicitare colectivă de anulare a prevederilor legilor care lezează „drepturile istorice la învățământ în limba maternă”, scrie Agenția BucPress din Cernăuți.

În documentul citat se constată „cu o deosebită îngrijorare că, în recent-adoptata Lege a Ucrainei „Despre învățământul secundar”, observațiile noastre față de art. 5, care se bazează pe criticile aduse odinioară art. 7 al Legii Educației, nu au fost luate în considerare. Aceste obiecții sunt actuale și în momentul de față, or, reglementarea legislativă inițiată a privat cetățenii de dreptul de a alege liber limba de instruire. A fost anulată garanția noastră constituțională, dar și lichidate bazele instituționale ale educației în limba maternă”.

Semnatarii cer să fie introduse amendamente la Legea Educației din Ucraina, Legea „Despre funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat”, Legea „Despre învățământul secundar”, ale căror norme reprezintă o lovitură distrugătoare asupra învățământului, culturii, presei, identității și spiritualității comunității românești din Ucraina – o populație indigenă ce locuiește în mod tradițional în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.
Fruntașii românilor solicită conducerii Ucrainei încetarea proceselor „de asimilare intensificată care au ca scop să schimbe componența etnică a populației în teritoriile în care locuim în mod tradițional”.
Un memoriu similar i-a fost înaintat pe 21 ianuarie a.c. președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, solicitându-i-se să nu promulge Legea privind învățământul mediu general, despre care aceștia consideră că „va distruge definitiv educația în limba maternă a minorităților naționale”, conform Agenției BucPress din Cernăuți.
Reprezentanții mediului asociativ românesc consideră că Legea privind învățământul mediu general a fost „adoptată contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și contrar rezultatelor obținute în cadrul puținelor consultări cu comunitatea românească, care, la toate întâlnirile, a solicitat asigurarea drepturilor constituționale la educație în limba maternă”.
Volodimir Zelenski, care a fost susținut de etnicii români la alegerile prezidențiale din 2019, este rugat să retrimită în parlament Legea Ucrainei privind învățământul mediu general, „întrucât această lege îi lipsește pe cetățenii românofoni din Ucraina de dreptul la educație în limba maternă”, se spune în memoriul redactat din inițiativa Consiliului Național al Românilor din Ucraina. Drept răspuns, Administrația prezidențială a menționat faptul că cererea românilor din Ucraina se află în stadiul de „examinare și studiere”.
Acest demers a fost discutat în cadrul unei adunări a mediului asociativ românesc la Cernăuți, fiind inițiat de Uniunea Interregională „Comunitatea românească din Ucraina” și susținut de membrii Consiliului Național al Românilor din Ucraina. Cu acea ocazie, cele două organe colective au votat pentru delegarea doamnei Aurica Bojescu, secretar executiv al Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale, la întâlnirile și dezbaterile cu autoritățile ucrainene privind educația în limba maternă din Ucraina. 
Redăm integral traducerea în limba română a scrisorii trimise la 7 februarie 2020 președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de reprezentanții comunității românilor din țara vecină, preluată de la Agenția BucPress din Cernăuți:
Stimate Volodimir Oleksandrovici!
Subsemnații, reprezentanții asociațiilor, organizațiilor și mass-media din cadrul comunității românești din Ucraina, care include părinți ai elevilor, cadre didactice, directori de școli, activiști civici, ne adresăm către Dumneavoastră să aplicați ca Garant al Constituției Ucrainei toate metodele de protecție a drepturilor minorităților naționale din Ucraina pentru a nu permite intrarea în vigoare a normelor Legilor Ucrainei, care reduc drepturile noastre istorice la învățământ în limba maternă, dobândite și asigurate de Legea Fundamentală.
Ne îngrijorează mai ales faptul că legile au fost adoptate cu încălcarea art. 8, 9, 10, 22, 24, 53 ș.a. ale Constituției Ucrainei, fără dialog cu noi și în pofida voinței cetățenilor ucraineni care aparțin minorităților naționale.
Constatăm cu o deosebită îngrijorare că în recent adoptata Lege a Ucrainei „Despre învățământul secundar” observațiile noastre față de art. 5, care se bazează pe criticile aduse odinioară art. 7 al Legii Educației, nu au fost luate în considerare. Aceste obiecții sunt actuale și în momentul de față, or, reglementarea legislativă inițiată a privat cetățenii de dreptul de a alege liber limba de instruire. A  fost anulată garanția noastră constituțională, dar și lichidate bazele instituționale ale educației în limba maternă.
Cerem să fie introduse amendamente la Legea Educației din Ucraina, Legea „Despre funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat”, Legea „Despre învățământul secundar”, ale căror norme reprezintă o lovitură distrugătoare asupra învățământului, culturii, presei, identității și spiritualității comunității românești din Ucraina – o populație indigenă ce locuiește în mod tradițional în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.
Reamintim că toate inițiativele legislative trebuie să se bazeze pe Constituția Ucrainei, în special p.3 al art. 22, p. 2 al art. 24, p. 5 al art. 53 și în același timp să corespundă angajamentelor internaționale ale statului.
Atentatul la păstrarea și dezvoltarea sistemului de învățământ în limba maternă reprezintă un motiv de a pune la îndoială sinceritatea intențiilor de a realiza reforme și a parcurge integrarea europeană.
Cerem să fie respectate normele Constituției Ucrainei, care are forță juridică supremă în stat (normele ei sunt norme ale acțiunii directe) și să fie stopate procesele de asimilare intensificată care au ca scop să schimbe componența etnică a populației în teritoriile în care locuim în mod tradițional. Semnatari:
Ion POPESCU, deputat al poporului din Ucraina de 5 legislaturi, președintele  Uniunii Interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”, asociat onorific al Consiliului Europei,
Vasile TĂRÂȚEANU, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți
Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române, director al Editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuți
Aurica BOJESCU, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”
Ana-Cristina MIHAIESI, secretar responsabil al Fundației „Casa Limbii Române”
Ilie T. ZEGREA, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți
Mircea PILAT, președintele Asociației Științifico-Pedagogice Republicane „Aron Pumnul”            
Vitalie ZÂGREA, președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți,
Marin GHERMAN, președintele Centrului Media BucPress
Vasile RAUȚ, președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina
Elena CALANCEA, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Cernăuți
Nicolae ȘAPCĂ, vice-președintele Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”
Ștefan MITRIC, președintele Asociației „Malanca” de la Crasna.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php