Despre aceste noi revoluții ce vin asupra noastră, energice și vociferante
Ne adaptăm la orice, susțin optimiștii și resemnații. Chiar și la rău. Prin urmare, ne adaptăm, puțin câte puțin, la exigențele dure ale corectitudinii politice, nu mai căutăm să-i găsim acțiunile similare în istorie, renunțăm să mai căutăm a înțelege unde ne duce… Totalitarismul sovietic a căzut odată cu limbajul, istoria, viziunea sa asupra sexului, anti-rasismul și colectivismul său, dar este înlocuit de un nou comunism: corectitudinea politică.
O coincidență îngrijorătoare s-a produs acum 40 de ani, dar nu a atras atenția cercetătorilor: pe măsură ce sistemul comunist internațional intra în declin și pierdea din puterea sa de atracție, corectitudinea politică se extindea, atrăgea noi adepți, câștiga putere. Oamenii serioși nu vedeau în aceasta decât o extravaganță trecătoare și ridiculizau situația, fără să înțeleagă că asistau la nașterea unei revoluții ce trebuia să o înlocuiască, sub o altă mască și cu o energie nouă, pe cea care îmbătrânise prea mult.
În scurt timp, lumea s-a lăsat înecată. În mod straniu, supunerea care i se propunea părea că-i convine, în ciuda rigurozității sale sinistre. A cedat deci în fața detestării de sine – această formă de sinucidere, cea mai deplorabilă. I se promitea purgatoriul – în orice caz preferabil iadului în care a fost convinsă să creadă că trăiește; refacerea, prin renunțarea la tot ceea ce fusese această lume, la trecutul său, la propriul sine în cele din urmă.
Lumea celor 100 de revoluții
Prin urmare, am fost prinși în vârtejul proiectului troțkist: revoluția permanentă, revoluția pretutindeni – un proiect îmbunătățit, totuși, de către experți ingenioși, care au înțeles repede că o revoluție poate să nască o rezistență, în timp ce, dacă ea se împarte în bucăți, asemenea microbilor care distrug un organism, apărarea la agresiune slăbește, căci este imposibil să te opui la tot și în toate direcțiile. Ne-am trezit deci confruntați cu o îngrozitoare noutate politică: revoluțiile împachetate una într-alta.
Între promovarea feminismului și a etnicismului minoritar, a migrațiilor și a decolonizării, a ideologiei LGBT și a încălzirii globale, dacă ar trebui să dăm lumii în care trăim un nume poetic, așa cum poartă teritoriile din Țara Soarelui Răsare, atunci cel mai indicat nume ar fi „Lumea celor 100 de revoluții”. Dar acest nume nu ar avea nimic diafan și nici nu ar trimite la poezia japoneză. Ar reflecta în schimb o realitate sufocantă. Și dacă am vrea să-i alegem o deviză, aceasta nu ar putea fi decât „Răzbunare și puritanism”.
Aceste revoluții vin peste noi, energice și vociferante, ne aruncă într-o stupefacție care, din ce în ce mai mult, pare să nu aibă nicio ieșire. Ele se adaugă una alteia, se împletesc pentru a se întări reciproc, și greutatea lor apăsătoare crește pe zi ce trece. Sub steagurile lor colorate descompun marea societate umană și societățile naționale diverse în trecut, instituie multiple mici dictaturi, în timp ce puterea lor ce stârnește imitație – aici și în alte părți, în aceeași măsură –, propovăduiește indulgenta și, sub pretextul reconcilierii, nu încetează să încordeze arcurile mașinăriei lor de măcinat.
Un nou comunism
Foștii stăpâni de la Kremlin au eșuat în a dezmembra și supune Occidentul și, mai apoi, restul lumii. În locul lor – și fără îndoială, peste timp, în numele lor – austerii zei și zeițe ai corectitudinii politice și ai derivatelor sale aproape că au atins acest scop. Noi trăim un fel de nou comunism, către exigențele căruia susținătorii ideologiei „Binelui” forțează lumea să se adapteze pentru a o transforma și pe ea într-o lume nouă. Dar, de data aceasta – și aici este vorba de o victorie uluitoare – revoluția nu produce frică, pentru că ea nu mai vine din stepele înghețate, ci din Vest, prietenul celor eliberați și despre care credem că a dat chiar el jos vechiul comunism. Noua Revoluție a luat naștere în universitățile americane, unde încă ne mai închipuim că comunismul nu și-ar fi găsit niciodată un ecou. Plecând de la aceste prejudecăți, noi am omis să o combatem.
Limbajul a fost prima țintă, căci dacă vorbim prost, atunci gândim prost și pentru că în spatele unei bolboroseli cu aparențe savante devine posibil să ascunzi cele mai absurde gânduri. Apoi a fost rândul trecutului care a trebuit să fie epurat, remodelat pentru a mulțumi un număr mare de animozități stârnite în mod diplomatic. Revoluția nu a uitat să se ocupe de femei, a căror cauză a pervertit-o iar pe ele le-a transformat în dușmani nemiloși ai bărbaților. Rasele fiind desființate prin lege, au fost alimentate cu mai multă forță pornirile rasiștilor. Sexualitatea a fost transformată într-un labirint cu zone misterioase. Migranții au devenit semi-zei. O proliferare surprinzătoare a unor “comunități” resentimentare și răzbunătoare a înlocuit lumea așa cum o cunoșteam noi, făcând-o bucăți.
Dislocarea este aproape încheiată. A fost primul pas în revoluția multiplă. A început etapa a doua, pedepsirea recalcitranților. În Uniunea Sovietică a lui Lenin, metodele erau cu siguranță diferite – sau, mai degrabă, brutalitatea lor era de altă natură -, dar gândirea din spate prefigura cu o claritate înspăimântătoare strategia corectitudinii politice de azi: cucerirea și reducerea la tăcere a opozanților.
Dar această revoluție se desfășoară doar pe plan moral? Doar pe plan social? Nu. Avem dreptul chiar să credem – deoarece încearcă să subjuge idei și, prin ele, să domine însăși ființa umană – că scopul ei este mult mai larg și că este, mai presus de toate, politic. Dacă am putea vorbi despre o lovitură de stat la scară mondială, acesta este modul în care ar trebui să descriem programul corectitudinii politice. Fără, totuși, în punctul în care ne aflăm, să putem discerne cine va profita de pe urma acestei imense nelegiuiri.
Traducere : Reactionarii
de Radu Portocală
