Războiul cuvintelor, războiul lumilor
Războiul cuvintelor ajunge la o intensitate de neimaginat în campaniile pro transgenderi. Deturnarea sensului pronumelor și al altor cuvinte legate de gen este gândită pentru a înlătura descrierile firești ale realității, prin eliminarea termenilor necesari exprimării acesteia.
A te da bătut în fața noului mod de utilizare a pronumelor personale nu înseamnă dragoste creștină, ci a abandona întreaga lume pe câmpul de bătălie al cuvintelor.
În climatul discursului public actual, să desemnezi o fată utilizând pronumele personal eaînseamnă să inviți o bandă furioasă de criminali plătiți să pornească la atac împotriva vorbitorului, care… „aberează”.
Atacurile pe care reprezentanții revoluției sexuale le lansează asupra unei ordini sociale caracterizate de etică și integritate sunt în concordanță perfectă cu metodele antisociale utilizate de aceștia pentru a schimba complet sensurile vocabularului aflat în vigoare într-o comunitate lingvistică.
Cuvintele individualizează o cultură. Ele sunt formele în care vorbitorii care le utilizează toarnă conținutul înțelepciunii și al experienței dobândite pe parcursul mai multor generații. Prin limbă, o comunitate se exprimă pe sine și întregul univers în care ea se întemeiază. Pentru a-i distruge patrimoniul, trebuie mai întâi să îi confiști vocabularul.
Chesterton spunea, pe bună dreptate, că singurele lucruri pentru care merită să lupți sunt cuvintele. Nietzsche, în bună măsură îndreptățit, arăta că „este cu mult mai important cum se numesc lucrurile decât ceea ce sunt ele de fapt” (Știința voioasă, aforismul 58).
De la copil la fetus
Este specific timpurilor noastre, marcate de continue transformări, ca o femeie însărcinată să poarte în pântece, în mod oficial, mai degrabă un fetus, decât un copil. Termenul fetusa contribuit din plin la regândirea dreptului constituțional american și a culturii morale publice. Începând cu planul public și până la cel al jurisprudenței, fetus creează confort și oferă justificare.
În 2006, mă aflam în sala de judecată a Curții supreme a Statelor Unite, în timp ce se dezbătea Legea interzicerii avortului în sarcină avansată. Procurorul general, Paul Clement, aducea argumente în favoarea legii, iar la un moment dat a numit copil pe copilul care este subiectul unui avort provocat prin administrarea unei substanțe letale.
Procurorul Clement:
Problema este dacă avortul se va face când copilul este în uter sau când este mai mult de jumătate afară. Și dacă, desigur …
Judecătorul Stevens îl întrerupse:
Fetusul este mai mult de jumătate afară.
Procurorul Clement:
Poftim?
Judecătorul Stevens:
Dacă fetusul este mai mult de jumătate afară. Iar unii din acești fetuși înțeleg că au doar 10-12 cm lungime. Sunt foarte diferiți de copiii formați pe de-a întregul.
Judecătorul Scalia în mod evident nu s-a putut abține:
Când e pe jumătate afară cred că putem să-l numim fie copil, fie fetus. E cam jumate-jumate, nu?
Procurorul Clement a continuat prin a cere să nu se caute defecte termenilor folosiți pentru descrierea situației. Și avea într-adevăr dreptate, dacă era în discuție felul în care era aplicată legea. Însă judecătorul Stevens nu l-a întrerupt și corectat pe procurorul general pentru cuvântul ales pentru că acesta împiedica înțelegerea textului legal, ci, mai degrabă, el a restabilit importanța unui cuvânt care era capul de afiș și punctul de susținere al deciziei Curții Supreme în procesul Roe versus Wade.
Cei care fac un avort nu omoară un copil, ci elimină un fetus. Sub umbrela acestei distincții terminologice consolatoare, s-au curmat milioane de vieți omenești.
În punctul său de vedere exprimat în anul 2016 asupra cazului Whole Woman’s Health versus Hellerstedt, Curtea Supremă de Justiție a citat, în majoritate și aprobator – de altfel fără nicio urmă de ironie – concluzia curții districtuale, potrivit căreia „avortul în statul Texas se face în condiții perfecte de siguranță, cu o rată scăzută de complicații grave și fără decese survenite în timpul procedurii”.
Fetus, ca substitut în plan legal și cultural, fixează o antropologie subversivă, caracteristică pentru procesul Roe versus Wade. În termenii acestui proces, grija pe care o acordă o mamă copilului ei nu este ceva intrinsec naturii feminine. În schimb, ceea ce se consideră de la sine înțeles din punct de vedere legal este viziunea potrivit căreia sarcina este o stare invazivă și un posibil impediment în calea împlinirii superioare a femeii și a definirii priorităților în viață. O femeie poate dori, în mod particular și personal, să dea naștere unui copil. Dar pentru identitatea ei publică, definită astfel în cazuistica americană, ea se presupune că nu relaționează cu fetusul, neavând nicio responsabilitate față de el. O astfel de relație și atitudinea de responsabilitate se pot naște doar prin alegerea ei conștientă.
Astfel, procesul Roe versus Wade a redefinit maternitatea mutând accentul de pe aspectul natural și public pe cel al unei opțiuni private. Acest lucru are ca scop să servească ideii de eliberare. În realitate, el are efectul invers, întrucât relația profundă dintre două sau mai multe ființe umane își schimbă natura sa imuabilă, devenind o posibilitate, o opțiune care este apărată de și în justiție. Astfel, familia nu mai este o realitate ce ține de creație, o afirmare puternică a vieții și expresia identității umane, ci un construct, o opțiune în ultimă instanță deținută de organisme cu rol coercitiv, care le creează și le normează.
În ceea ce privește fetusul, se poate spune că familia naturală a devenit neesențială, deși a durat mult ca decesul acesteia să fie constatat, fiind mai degrabă o chestiune ce ține de domeniul legal decât o dispariție fizică. Însă câteva idei vehiculate recent, cum ar fi redefinirea căsătoriei, care se asociază cu tema mereu actuală a înlocuirii mamei naturale și a tatălui natural cu termenii contractuali părinte 1 și părinte 2, precum și statutul din ce în ce mai precar al termenilor femeie și bărbat, au dus la elaborarea și clarificarea logicii din spate. În toate aceste cazuri, bătălia care se dă este pe terenul cuvintelor.
Revolta ideologiei de tip transgender este în esență o deviere către nonsens.
Curentul transgender față în față cu logica și legea
Războiul cuvintelor ajunge la o intensitate de neimaginat în campaniile pro transgenderi. Deturnarea sensului pronumelor și al altor cuvinte legate de gen este gândită pentru a înlătura descrierile firești ale realității, prin eliminarea termenilor necesari exprimării acesteia. Ambiția nemăsurată și programatică a adepților curentului se manifestă prin condamnarea implicită a întregii civilizații omenești, a operelor muzicale și literare, a legilor și practicilor sociale, precum și a tuturor dicționarelor.
De asemenea, ei se debarasează și de logica comună. Cu câteva luni în urmă, un tribunal din British Columbia a dat o sentință, devenită de notorietate publică, împotriva unui tată care se opusese injectării de către medici a fiicei sale de 14 ani cu hormoni masculini de sinteză. Tribunalul a descris opoziția tatălui față de abuzul medical săvârșit asupra fiicei lui astfel: „În acest moment, tatăl lui A.B. se opune inițierii tratamentului cu hormoni asupra fiului său.”
Este remarcabil faptul că, chiar dacă este greșită, utilizarea cuvântului fiu are aici în continuare intenția de a desemna o persoană în relație cu tatăl și mama sa. Dar cum se realizează acest lucru? Este complet deplasat să afirmăm că fiziologiei umane i se poate anula valoarea ei legală și că termenul respectiv poate fi șters din vocabularul public, atât timp cât toate elementele de care depinde el rămân intacte și neafectate.
Numind fiu pe fiica cuiva, judecătorul ar fi putut să-l numească pe tată mama fiicei lui sau, de ce nu?, să o numească pe fiică tată al tatălui ei. Din moment ce termenii fiu și fiică,bărbat și femeie sunt desemnați de lege și în limbă drept selecții, opțiuni personale aleatorii, fără corespondent univoc în lumea reală, structura familiei cu legăturile sale reproductive se prăbușește într-un haos de nedescris. Se pierd înseși realitățile fizice paradigmatice și, împreună cu ele, cuvintele care le desemnează.
Scopul tribunalului de a se debarasa de termenul fiică, păstrându-l totuși pe tată, arată incoerența ideologiei trans, a cărei caracteristică este folosirea preferențială a termenilor pentru bucata de realitate pe care se străduiesc să o șteargă.
În mod previzibil, tribunalul i-a impus tatălui să accepte noul vocabular trans, interzicându-i să i se adreseze fiicei sale sau să vorbească despre ea folosind prenumele sau alte cuvinte care ar putea-o individualiza ca persoană de sex feminin ori fiică. Concluzia convenabilă a tribunalului a fost de a autoriza adoptarea unui nou prenume fără niciun impediment, precum și a unui statut legal de băiat, iar mama și tatăl ei (sau al lui, așa cum a menționat judecătorul), orice ar însemna acești termeni, să nu intervină în aceste acte publice, simbolice, de autogenerare a unui nou eu de către ființa de 14 ani care, astfel, nu mai poate fi numită fiica lor. Din perspectiva ideologiei trans, familia înțeleasă ca instituție naturală nu mai există. Rămășițele formei sale tradiționale (care nu-și mai găsește motive publice să existe) sunt deținute de stat în întregime, a cărui menire, manifestată prin emiterea de acte normative, este acela de a permite elementelor sale constitutive să se debaraseze de ceea ce erau odată autoritățile cu rol protector pentru apartenența familială și legăturile naturale de familie.
Mama tuturor greșelilor
Recent, tribunalele din Statele Unite au acordat paternitatea unor femei. Legea a stipulat, în mod tradițional, de-a lungul timpului că în toate cazurile bărbatul este tatăl natural al copilului născut de soția sa. Dar, din cauza comerțului recent cu băncile de spermă, a redefinirii căsătoriei astfel încât să includă relația dintre două femei și a opiniei din ce în ce mai răspândite potrivit căreia dreptatea legii implică stipularea caracterului irelevant al diferențelor de gen, cu toate elementele care le sunt în proprietate (exceptând bunurile achiziționate), tribunalele au descoperit că termenii bărbat și tată pot să însemne la fel de bine femeie și mamă. Paternitatea, deci, se redefinește ca rol androgin de îngrijitor al unui copil ce poate fi împlinit foarte bine de o femeie care din punct de vedere genetic este o străină (mamă). Copiii fără prejudecăți cu siguranță că nu vor observa vreo diferență. Rolul acesta al unui adult drăguț, care are și aprobarea judecătorului, va funcționa la fel de bine ca oricare altul.
Cu câteva secole în urmă, Richard Hooker scria că a trata lingvistic acele lucruri care sunt de fapt diferite ca și când ar fi identice reprezintă „mama tuturor greșelilor”. Cu siguranță, teologul nu anticipase că folosirea acestei metafore materne, care include o acuză, își va pierde sensul inițial, din moment ce eroarea pe care o critică va deveni un fapt banal. În cazul Obergefell v. Hodges și în era trans, paradigma mamei nu mai descrie capacitatea ei de a procrea și a duce la termen o sarcină, ci denotă un supraveghetor interschimbabil aprobat de stat. În mod firesc, avertismentul lui Hooker își pierde semnificația în momentul în care justificarea sa devine un fapt curent.
Prin convertirea cuvintelor bărbat și femeie în markeri ai unor stări de spirit selectate după voie și fără o referință fizică în lumea reală, inovatorii propun o nouă umanitate. Acești au exilat comunitatea organică a persoanelor din cadrul unei familii și au înlăturat-o din limbă, înlocuind-o cu o grupare de unități autodefinite care relaționează pe baza unui contract. Parafrazându-l pe Isaia, ei au născut vântul. Noua persoană nu este legată printr-o relație fizică cu membrii familiei, plutind astfel în eterul abstracțiunii. Permanența legăturilor familiale și a succesiunii prin naștere de noi fii, care este prezentă în rețeaua familiei tradiționale, a dispărut. Acum suntem absolut singuri.
De vreme ce corpurile noastre nu-și mai găsesc identitatea și nu mai intră în clasificarea tradițională, nu mai pot rămâne masculine ori feminine, el sau ea. Sfidarea adusă prin această deturnare a vocabularului este reprezentată de schimbarea a ceea ce este imuabil, important, public și vizibil (sexul unei persoane) cu ceea ce este trecător, lumesc, privat și invizibil (dorințele unei persoane). Când pronumele se transformă într-o trăsătură individuală ce ține de proprietatea cuiva, cuvântul ea nu mai poate desemna o categorie, întrucât nu se mai fac clasificări asociate cu acest cuvânt, golit acum de sens și nemaiavând o referință la o formă fizică anume. Iar atunci când o dorință înlocuiește lucrul care este dorit, dorința însăși (acum golită de obiectul său) se dizolvă. Și când o astfel de dorință definește identitatea oamenilor, termenul noi este cel care dispare. C.S. Lewis a descris pe scurt dinamica și zădărnicia unui astfel de proiect: „Este precum parfumul unei flori care încearcă să distrugă însăși floarea.”
Revolta ideologiei de tip transgender este în esență o deviere către nonsens. Crimele sale medicale și de pe terenul lingvistic sunt asumarea unui nonsens în care suntem implicați cu toții, prin definiție.
A te da bătut în fața noului mod de utilizare a pronumelor personale nu înseamnă dragoste creștină, ci a abandona întreaga lume pe câmpul de bătălie al cuvintelor.
de Alan McLaughlin este avocat și profesor și locuiește în sud-vestul Statelor Unite. Traducere și adaptare după The Public Discourse.
sursa: Cultura Vieții