Sfârșitul SUVERANITĂȚII pentru țările din Europa: VEZI ce vor nemții

1 586

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat marţi, în avionul care-l aducea dintr-un turneu în Asia, că doreşte o extindere a atribuţiilor comisarului european pentru afaceri economice şi monetare şi a propus ca acesta să poată respinge bugetele naţionale dacă acestea nu concordă cu criteriile europene de stabilitate financiară, relatează agenţia EFE.

Ministrul german consideră că această propunere, ce urmează să fie prezentată la Consiliul European de luna aceasta, vizează umplerea acelor viduri care îngreunează soluţionarea crizei bugetare şi a datoriilor din zona euro.

În opinia lui Schaeuble, pe drumul către crearea unei uniuni fiscale ‘este nevoie acum de paşi mai îndrăzneţi‘, iar comisarul european pentru afaceri economice şi monetare trebuie să dispună de o influenţă asemănătoare celui pentru concurenţă, care ‘este respectat şi temut în toată lumea’.

Ministrul german de finanţe a vorbit şi despre o putere de decizie sporită a parlamentarilor europeni, pentru care şi-ar dori ‘un drept de vot flexibil’. Astfel, el consideră că în interiorul Parlamentului European ar fi nevoie de mai multe grupuri parlamentare diferenţiate, care să ia decizii ce ţin exclusiv de statele zonei euro sau de cele din spaţiul Schengen.

Schaeuble s-a mai referit şi la ceea ce a numit schimbări instituţionale importante pentru a ajunge la o uniune fiscală care va duce în mod inevitabil la o restrângere mai semnificativă a suveranităţii statelor naţionale şi a drepturilor de care acestea dispun în materie bugetară.

SURSA: Agerpres

1 Comment
  1. Dan says

    asa ca ,tot mai bine fara euro,fara schengen.tot ce lipseste e o conducere dreapta si competenta

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php